De vorbă cu Dumnezeu

Într-una din nopțile trecute, mi-a apărut Dumnezeu în vis. Cum știam că nimic nu este fără voia Lui, am înțeles că tot ce se întâmpla în visul acela era aievea. Ce bine c-ai venit! I-am spus. Doream de mult să-Ți pun câteva întrebări.

Despre ce?

Despre fabrica de milă din cer. Și despre cea de bunătate. Nu crezi c-ar trebui să producă mai mult ca să ajungă la toți oamenii de pe pământ?

Nu există astfel de fabrici!, mi-a răspuns Dumnezeu. Vino cu mine să vezi. Și m-a luat în palma Lui, ridicându-mă mai sus de nori. Nu existau, într-adevăr, fabricile respective. Nu le-am văzut pe nicăieri.

Bunătatea pe care o manifest uneori și mila ce-mi cuprinde, nu îndeajuns de mult, sufletul, de unde vin, dacă nu de la Tine? Tu trebuie să fii făcătorul milei și bunătății care există pe lume.

Află că nu le fac Eu!

Dar cine?

Dacă e să vorbim despre mila și bunătatea din sufletul tău, tu ți le produci singur. Cu toți oamenii se întâmplă la fel.

Cum să avem noi, care suntem niște bieți muritori, o putere atât de mare?

Ce putere? E atât de simplu și de ușor....

Cum așa? Nu înțeleg!

Mila și bunătatea vă sunt date de bună ziua sau bună dimineața sau bună seara pe care voi Mi-le dați Mie.

Înseamnă că lumea de azi e tot mai lipsită de bunătate și milă, pentru că uită tot mai des să-ți dea Ție binețe!

Ai înțeles. Așa este. De altfel, asta e tot ce le cer oamenilor. Altceva nimic! Dar ei uită. Uită mereu. Măcar dacă M-ar visa câteodată, așa cum Mă visezi tu.

În timp ce ascultam toate acestea, am băgat de seamă că mă trezisem. Începuse să se lumineze. De fabrica de lumină uitasem să întreb. M-am ridicat din pat și, privind pe fereastră afară, am spus: Bună dimineața, Doamne! În clipa următoare, am auzit o pasăre cântând, semn că Dumnezeu îmi răspunsese.