Descălecatul unui moldovean în Maramureş

În timpuri imemoriale, maramureşenii au trecut munţii şi au întemeiat o ţară în părţile Moldovei. Cronicarii vremurilor i-au numit pe acei ziditori de statalitate descălecători. Cu alte rosturi şi meniri, descălecatul şi-a urmat cursul în istorie, petrecându-se însă şi în sens invers, dinspre Moldova către Maramureş. Mai ales oamenii de carte şi creatorii, formaţi îndeosebi în cetatea Iaşilor, au luat drumul Maramureşului în ultima jumătate de veac, atraşi de comorile acestui ţinut mitic şi de oamenii lui de poveste. Statornicindu-se în Ţara Maramureşului, descălecătorii au sporit „corola de minuni” a acestui mirabil spaţiu al septentrionului românesc.

Un asemenea descălecător este şi pictorul Nicolae Suciu, fostul elev al lui Dan Hatmanu de la Facultatea de Arte Plastice a Conservatorului „George Enescu” din Iaşi. Studentul care beneficiase în anii 1980-1981 de Bursa „Geor­ge­ Enescu” pentru merite excepţionale şi-ar fi dorit la terminarea facultăţii să rămână în Iaşi, dar împrejurările nu i-au fost favorabile. A luat repartiţie la Baia Mare, ocupând un post de creator de modele de faianţă fină la Fabrica „Fainar”. A fost apoi profesor în învăţământul secundar, la Liceul de Artă. Din 2002 a intrat în corpul profesoral al Universităţii de Nord Baia Mare ca lector universitar, la Secţia de Pictură. A urcat toate treptele, devenind un respectat profesor al acestui aşezământ de învăţământ superior.

Bârlădeanul născut în urmă cu 60 de ani, la 21 mai 1956, într-un sat din preajma Bârladului, pe maluri de apă şi în întins de câmpie, deşi purta în suflet nostalgia după Moldova şi Iaşii uceniciilor sale, a ajuns a fi destul de repede un om al locului şi s-a simţit dator să aducă prin strădaniile lui creatoare un spor de prestigiu acestei vetre spirituale în care pictura s-a conturat în timp ca o constelaţie strălucitoare. Avea în desaga sa de pământean de dincolo de munţi un preţios boţ din aurul de sensibilitate al meleagurilor natale. Vibra ca o cutie de vioară la spectacolul magic al naturii, cu revărsarea cea necontenită de splendori. Dumnezeu îl hărăzise cu darul mărturisirii încântării, sortindu-l să o facă aşternând pe hârtia de desen impresiile şi emoţiile ce curgeau aidoma apei Bârladului. Le transpunea asemenea impresioniştilor, de care pe atunci habar nu avea, cei care aveau să-i fie mai târziu zei tutelari. Cu această zestre a trăirii simţitoare şi o temeinică şcolire, survenită mai târziu în Iaşi, la Liceul de Arte şi la Facultatea de Pictură, Nicolae Suciu a păşit pe calea regală a picturii, remarcându-se ca un iscusit desenator şi un rafinat colorist. S-a îndreptat spre Maramureş fără nici o strânsură de avere, însă cu nepreţuitul tezaur al talentului, puterii muncii şi stăpânirii tainelor meşteşugului. Truditor de vocaţie, însetat de cunoaştere, priceput în a adulmeca izvoarele cele mănoase ce pot iriga ogorul creaţiei, Nicolae Suciu, odată descins în Baia Mare, nu s-a limitat la contemplarea fabuloaselor frumuseţi peisagistice şi la admirarea oamenilor din acest pământ vechi, înstelaţi cu fără de pereche valori ancestrale de spirit. S-a preocupat statornic, cu rezultate palpabile, să tragă foloase pentru arta sa din aceste inestimabile zăcăminte artistice. A apelat ingenios, cu spirit critic viu şi inventiv, la filoanele cele bogate ale tradiţiilor maramureşene. A bătut ca un împătimit şi temeinic etnograf satele şi a descoperit ceea ce era esenţial, definitoriu, etern în civilizaţia aceasta bătrână, de o forţă de expresie şi tâlc trecând dincolo de timp prin sintezele sublime din arhitectură, port, viaţă domestică, obiceiuri. În aceste sipete coloristul cel meşter, poetul şi creatorul conceptual Nicolae Suciu a găsit elemente inspiratoare pentru fermecătoare privelişti, în care evanescenţele lirice, jubilanta cromatică realizează o fericită sinteză cu volumetrica corporalitate a zidirilor Maramureşului, urcând spre ceruri în zborul lor de paseri ale văzduhului. Totodată, artistul a fructificat original experienţa sa de creator de modele ceramice, translând în câmp pictural preţiozităţile de pigment ale faianţei, revelându-le prin polizări de veritabil bijutier.

Toată această elaborare paradigmatică s-a săvârşit în linia consecvent cultivată de artist, aceea a unui rapsod al naturii, redată în creaţii picturale ce surprind cuprinderea substanţială, dar şi inefabilul, într-un proces de devoalare a interiorităţii tainice, cea care scapă îndeobşte privitorului. Dăruindu-ne aceste sonate chopiniene, cu exuberante acorduri de culori, Nicolae Suciu împlinea ceea ce Paul Cezanne, unul dintre marii săi mentori, credea că trebuie să fie sensul creaţiei plastice: „Materia artei noastre este ceea ce gândesc ochii noştri”.

Gândind cu ochii, ostenind cu mintea, lucrând tenace cu braţele, Nicolae Suciu s-a transformat într-un om al Maramureşului. A contribuit prin opera sa la creşterea renumelui centrului artistic al Băii Mari, venind cu nota sa particulară, înscrisă însă într-o mişcare polifonică, armonios integrată, fără a estompa reliefurile personale. Descălecătorul nu numai a îmbogăţit lada de zestre artistică a Maramureşului, ci a şi lăsat un op teoretic ce reliefează locul şi rolul acestui centru în mişcarea artistică naţională. Este vorba de lucrarea sa de doctorat „Peisajul. Structuri tipologice şi modele estetice în pictura Centrului artistic Baia Mare. De la plein-air la transavangardă (1896-2002)”.

Cu astfel de fapte marchează jubileul 60 cel care descăleca în urmă cu 35 de ani la Baia Mare, venind de la Iaşi, pictorul şi profesorul Nicolae Suciu. Şi-a dobândit în acest răstimp locul său respectat în rândul oamenilor de poveste ai Maramureşului.