Diguri şi hărţi

În discursul public actual poate fi observată confuzia, curentă, între adjectivele hidrografic şi hidrologic, atât în mass-media, cât şi în limbajul politicienilor; destul de grav ne apare faptul că distincţia nu este făcută nici în unele texte cu caracter oficial. Pentru claritate, pornim de la cazul altei perechi de cuvinte, comparabile, pentru care situaţia este limpede, cel puţin pentru un public cu o instrucţie medie (satisfăcătoare): biografie şi biologie. Primul, „expunere scrisă sau orală asupra vieţii cuiva“, are la bază termenii greceşti bios „viaţă“ şi graphein „a scrie, scriere“, iar pentru al doilea, ce numeşte „ştiinţa care studiază organismele vii şi diferitele aspecte ale vieţii“, la grecescul bios se adaugă cuvântul logos „studiu“.

Sensul finalei -grafie în cuvintele formate cu elementul de compunere hidro- (fr. hydro-, având la bază grecescul hydor „apă“) poate fi uşor descifrat când adjectivul hidrografic este folosit de specialişti; de exemplu, lucrări hidrografice sunt hărţile propriu-zise, aşa cum putem afla din paginile de prezentare a unei canoniere (un anumit tip de navă), numită „Lt. cdor. Stihi“, care „a participat la mai multe lucrări hidrografice, materializate prin întocmirea, de către Subdirecţia Hidrografică a Marinei Militare Române, a unor hărţi complexe ale porturilor autohtone, ale radelor acestora, precum şi ale locurilor de ancoraj“. Aşadar, putem reţine faptul că hidrografie înseamnă „descrierea apelor“ (cu tot ceea ce ţine de aceasta), termenul numind numai o ramură a hidrologiei.

Or, într-un text recent cu caracter oficial, lucrările hidrografice ar reprezenta operaţii practice menite să asigure navigaţia: din presă aflăm că s-a organizat o licitaţie „pentru asigurarea unui sistem de sprijin pentru lucrările hidrografice pe Dunăre“, aceste lucrări constând în „asigurarea adâncimilor minime de navigare“ - aşadar lucrări practice. Prin mass-media, intrăm, aparent fără drept de apel, în utilizarea adjectivului cu sfidarea sensului; hidrografic pierde legătura cu hărţile! De exemplu, într-un comentariu asupra situaţiei Deltei, se spune că „Marile lucrări hidrografice din Delta Dunării au consecinţe grave asupra faunei, florei şi locuitorilor acestei zone“ (evident, lucrările în discuţie sunt hidrologice!). În aceeaşi confuzie se complac şi texte privind (tot) „lucrări hidrografice“ din judeţul Caraş-Severin („Direcţia Apelor Banat a început lucrările de amenajare hidrografică pe râurile Bârzava, Bistra şi Timiş“) sau din Bihor.

Nu e de mirare că limbajul politicienilor urmează fidel modelul respectiv; de exemplu, unul declară că, pentru a scăpa „de teroarea inundaţiilor“ produse după ploi, „autorităţile judeţene au decis luarea unor măsuri pentru executarea de lucrări hidrografice“. Bineînţeles că nu în primul rând prin hărţi (necesare şi acestea) pot fi evitate urmările inundaţiilor!

Dar cireaşa de pe tort o găsim într-un text publicitar, grav compromis şi prin folosirea greşită a unui alt neologism: o firmă declară că „îşi demonstrează versatilitatea şi în domeniul amenajărilor hidrografice“. Fiindcă ştim cum ar trebui să fie amenajările de acest tip (adică hidrologice sau hidrotehnice), să vedem cum se prezintă situaţia cu versatilitatea… Acest substantiv, în româneşte, înseamnă „însuşirea de a fi nestatornic, schimbător, lipsit de fermitate“; aşadar ciudată reclamă (dar mai ştii? Gura păcătosului…). Nu, nu ne putem lua după engl. versatility, care a dezvoltat şi sensul „diversitate, supleţe“ (căci unii cititori nu stăpânesc încă aşa de bine engleza şi nu stau cu dicţionarul în mână!).

Deci, pentru cei care vor să reţină, corecte sunt formulările „reţea hidrografică“, „bazin, sistem, spaţiu hidrografic“, ce se referă la descrierea apelor şi la prezentarea lor pe hărţi, pe când digurile, canalele şi alte amenajări ţin de preocupările specialiştilor în hidrologie, ramură a geografiei care studiază apele, în general, şi ale celor din domeniul, practic, al hidrotehnicii.