Un strop de bun-simț...

Dacă pământul suferă cel mai mult de pe urma lipsei de apă, societatea trece prin adevărate convulsii în absența bunului-simț. Fie că vorbim de tineri sau de copii, de oameni maturi sau chiar de persoane vârstnice, întâlnim tot mai des manifestări violente, un limbaj vulgar, absența unor minime norme de conduită morală și socială. Însă cea mai tristă constatare este tocmai lipsa părerii de rău pentru comportamentul lipsit de bun-simț. Pedagogic vorbind, sunt foarte multe aspecte care lasă de dorit și conduc la crearea unei societăți indiferente, care trăiește la întâmplare, lipsită de reperele necesare pentru a-l modela pe om într-o ființă preocupată de cei din jur și care, din contră, îl determină să fie tot mai primitiv din punct de vedere emoțional și lipsit de eleganță în manifestare.

În perioada recentă, rețelele de socializare au cuprins tot mai multe mesaje caracterizate de vulgaritate - fie sub forma violenței verbale, fie sub cea a obscenității. Unii consideră că au și oamenii dreptul să refuleze sub o formă sau alta și, de aceea, nu ar trebui să ne arătăm prea contrariați când se petrec astfel de manifestări. Aceste argumente slabe nu rezolvă însă nimic, din contră, măresc problema lipsei crase de bun-simț elementar. Gravele carențe de educație și de comportament capătă prin rețelele de socializare o portavoce puternică. Din dorința de a ne simți eliberați să spunem orice, ajungem să spunem numai ceea ce nu trebuie. Nu putem să uităm nici faptul că, indiferent unde ne aflăm, comportamentul pe care îl adoptăm reprezintă cartea noastră de vizită. De asemenea, disonanța cognitivă a persoanelor agresive este una deosebit de gravă: nu de puține ori, la întâlnirea directă, personală, nu cea de pe rețelele de socializare, au loc transformări bruște. Agresorul de pe rețele devine mielușel. Masculul alfa al realității virtuale lasă locul caracterului slab din realitatea cotidiană. Refularea eșuează în docilitate.

Trebuie să remarcăm și faptul că, dacă bunul-simț nu este câștigat devreme în viață, va fi cu greu dobândit mai târziu. Bunul-simț se manifestă în toate actele vieții omului: de la felul în care vorbește la eleganța cu care se comportă, de la îmbrăcămintea cuviincioasă și până la modul atent de a observa și anticipa ajutorul pe care îl poate oferi celor din jur. Un bun text de edificare în acest sens este lucrarea Pedagogul scrisă de Clement Alexandrinul, un creștin cultivat care a trăit în Alexandria (150 - c.215) și care ne-a lăsat multe îndemnuri foarte ușor de urmat pentru a dobândi bunul-simț și a-l cultiva în relațiile noastre cu ceilalți.

„Trebuie, deci, să căutăm că nu auzim deloc cuvinte de rușine, să nu rostim cuvinte de rușine și să nu vedem lucruri de rușine; dar cu mult mai mult să ne păstrăm curați de fapte de rușine. Să nu ne arătăm și să nu ne dezgolim unele părți ale trupului, care nu trebuie, sau să privim părțile oprite ale trupului. Fiii cei cuminți ai lui Noe n-au suferit să vadă goliciunea rușinoasă a dreptului; cumințenia a acoperit ceea ce dezgolise beția, greșeală săvârșită negreșit de Noe din neștiință (cf. Facerea 9, 20-23). Nu mai puțin trebuie să ne păstrăm curați de rostirea unor astfel de cuvinte, de care necălcate trebuie să fie urechile celor care cred în Hristos. De altfel mi se pare că Pedagogul nici nu ne îngăduie să rostim vreun cuvânt urât; vrea să ne țină departe de desfrânare. Lucrul acesta este în stare să taie totdeauna rădăcinile păcatelor” (Clement Alexandrinul, „Pedagogul”, în: Scrieri I (Părinți și Scriitori Bisericești, 4), trad., introd., note și indici de Pr. D. Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, pp. 259-260).

Pedagogul tuturor creștinilor este, așadar, Mântuitorul Iisus Hristos. Prin urmare, un creștin este dator să cultive în viața sa acel model binecuvântat al urmării poruncilor dumnezeiești cuprinse în Sfintele Evanghelii. Când vedem comportamentul Mântuitorului Iisus Hristos, ne dăm seama că este unul caracterizat întotdeauna de un bun-simț desăvârșit. Nu auzim cuvinte urâte, nu suntem îndemnați să fim violenți, totul poartă pecetea bunei-cuviințe, a unei vieți măsurate și înțelepte, a unei căi către o viață armonioasă, pregătită să înfrunte răul, nu să-i ofere o cale de subzistență. Apostolii nu au simțit niciodată asprimea din spatele mustrărilor și nu au fost martorii vreunei manifestări nepotrivite. În tot și în toate, Mântuitorul le-a predat buna-cuviință, îndemnându-i ca pe niște frați, nu poruncindu-le ca unor oameni inferiori.

Se cuvine să remarcăm și faptul că, așa cum vulgaritatea este otrava care distruge bunul-simț al oamenilor simpli, aroganța este cea care pătează buna-cuviință a oamenilor cu o cultură bogată sau care dispun de averi însemnate și funcții semnificative. Această aroganță constituie cel mai mare dispreț al bunului-simț, întrucât cel din urmă îndeamnă la smerenie și modestie, la delicatețe și măsură. Omul mândru simte nevoia să disprețuiască alți oameni. Le amintește permanent altora că nu se află pe picior de egalitate cu el. Și așa ajungem la situația tristă în care toată eleganța și cultura, toată averea și funcția deținută, în loc să servească la desăvârșirea bunului-simț, subminează toată lucrarea sa benefică asupra sufletelor noastre. În cuvintele ironice rostite de scriitorul german Jean Paul, care se adresa unui astfel de om, regăsim o foarte bună rezumare a celor afirmate anterior: „Mă aștern la picioarele domniei voastre, întrucât acestea, după cum se știe, sunt în orice situație mai curate decât este inima domniei voastre” (apud Asfa-Wossen Asserate, Bunele maniere: mic tratat de supraviețuire în societate, trad. de Monica-Maria Aldea și Simona Kessler, București, Ed. Nemira, 2005, p. 301).

Nu putem, însă, să cerem manifestări de bun-simț ale altora câtă vreme noi înșine nu suntem exemple potrivite în acest sens. Privind la propriile erori și eliminându-le, putem să oferim celor din jur un model de politețe neafectată și o manifestare frumoasă și cuviincioasă a propriului comportament. Nivelul de educație al unei întregi națiuni este direct proporțional cu cel al bunului-simț. De fapt, deși poate părea o afirmație forțată, orice formă de educație este incompletă dacă nu respectă bunul-simț și nu îl cultivă prin tot ceea ce încearcă să predea. Informațiile umplu mințile, bunul-simț schimbă viețile.

Un vechi proverb persan ne spune că „politețea este o monedă care îmbogățește nu pe cel ce o primește, ci pe cel ce o cheltuiește”. Cred că una dintre marile bucurii pe care le putem trăi și împărtăși în viață este tocmai aceea de a „cheltui”, mai degrabă de a oferi cu generozitate, orice manifestare de bun-simț pe care o putem împlini.