Fălticeni - cetate biseculară a spițerilor renumiți

Florența septentrionului românesc, emblema princiară a Fălticenilor mon amour, își are izvorul mănos în lucrarea aici, pe valea Șomuzului, nu departe de zbucnirile alpine ale Stânișoarei, a unor mari spirite, mai cu seamă din universul umanioarelor. Întemeietorii târgului celest, la puțină vreme după raptul austriac al Țării de Sus a Moldovei, au rânduit acestei noi așezări urbane, de la margine de principat ticălos rășluit, menirea de vatră iradiantă de spiritualitate românească. Să țină loc de Suceavă, așa cum consemnează negru pe alb hrisovul domnului Constantin Moruzi din 1780 privind înființarea noii cetăți de la fruntarii. Și s-au săvârșit toate treptat, treptat, întru făptuirea misiei nobile. Instituții și oameni aleși, unii anume îndreptați să viețuiască în acest topos, s-au jertfit acestei cauze naționale. Nu întâmplător, în veacul ce-a urmat, al XIX-lea, și mai ales în prima jumătate a celui de-al XX-lea, la Fălticeni au ieșit atâtea minți luminate, oameni de seamă ai slovei, culorii, sunetelor, artei teatrale, precum Sadoveanu și Lovinești, într-un cvartet ce-l avea în frunte pe Eugen Lovinescu, cu nepoții lui Anton Holban, Horia și Vasile (Lala) Lovinescu, dar și artiștii plastici Aurel Băeșu și Ion Irimescu, ori un meșter al muzicii corale precum Ion D. Chirescu, sau acei monștri sacri ai scenei, cu rădăcini în acest sol mirabil, care au fost Jules Cazaban și Grigore Vasiliu Birlic. Sunt doar câteva dintre figurile ilustre dintr-un șirag parcă nesfârșit de pietre prețioase.

Dar aproape că nu a fost domeniu al activității umane în care Fălticenii acelor vremuri să nu fi avut un cuvânt de spus. Se înșiruie de la geniul ingineresc al lui Dimitrie Leonida, părintele hidrotehnicii românești, la cel astronomic al lui Vintilă Șiadbei, și până la descoperirile oceanografice de rezonanță universală ale lui Mihai Băcescu, din care multe se regăsesc în fălticeneanul Muzeu al Apelor, care poartă numele savantului. Astfel de isprăvi memorabile au dat dimensiuni impresionante timpului acestei așezări. Sintagma aceasta, „Dimensiunile timpului fălticenean”, aparține unei personali­tății a perioadei postbelice, profesoara Mioara Gafencu, trecută la cele veșnice în 7 decembrie 2024, la 88 de ani. Fără a avea rădăcinile în acest ținut, admirabilul dascăl s-a legat de Fălticeni, fascinată de povestea lui, contopindu-se cu destinul acestuia și simțind că are datoria să vestească lumii, în demersuri solide de istorie locală, ceea ce a reprezentat în crugul timpului urbea aceasta mitică. Mai ales după ce și-a încheiat prodigioasa activitate didactică la Catedra de limba și literatura română de la Colegiul „Nicu Gane”, Mioara Gafencu s-a consacrat, oficiind, revelării contribuțiilor fălticenene la patrimoniul național, în cele mai felurite domenii. A fost o jertfelnicie asumată, căci nu doar condeiul ei rafinat era îndestulător în atingerea scopului, ci și o acribioasă și răbdurie cercetare arhivistică, care să fundamenteze cu dovezi elocvente cele cu care oamenii de seamă ieșiți din plasma târgului Fălticenilor au înavuțit tezaurul românesc. În 2013 a ieșit prima carte din această serie, numită de domnia sa „Dimensiunile timpului fălticenean”, cea consacrată lui Vasile Ciurea și Dimitrie Leonida, spirite înalte ale acestui spațiu mirabil, dar și ale întregului cuprins național. În 2014 a editat cea de a doua apariție a ciclului, cea în care i-a portretizat pe Vintilă Șiadbei, astronomul de răsunet, și pe Haralambie Ciocan, inventatorul laureat de Academia Franței pentru lucrarea sa „Études électriques, cosmogoniques”. În curând avea să-și arunce mrejele cercetării și notării cronicărești, dar cu o coloratură sentimentală, și asupra unei activități la care nu se gândise, meritând însă cu asupra de măsură interesul, pentru că punea în lumină niște preocupări care situau Fălticenii la loc de frunte la scara întregii țări. E vorba de farmacie și farma­ciști. A fost acesta rodul dragostei și al întâmplării, adică al unei „intersectări cordiale”, cum o numește chiar Mioara Gafencu. „Viața mi-a adus tot mai aproape în toamna unei clipe de vară o persoană alături de care mă împlinesc sufletește. Doamna farmacistă Maria Mitocaru m-a retrezit din povara visării. (...) Ne-a înflorit gândul în flash-uri de frumusețe. Rezonând în straturile memoriei afective și în vibrația omenescului, ne-am împărtășit un gând. Și chiar dincolo de cuvinte l-am receptat și l-am respectat. Ne-am adunat forțele ca două alergătoare de cursă lungă. Am resimțit aceeași temperatură afectivă în travaliul explorării unui zăcământ aflat la malul râului Timp.” Filonul acesta aurifer era unul substanțial. Îndreptățea o investigație cuprinzătoare pe orizontala spațiului și verticala timpului, au crezut, entuziasmate, cele două autoare, Mioara Gafencu și Maria Mitocaru, care-l luaseră ca pe un locotenent de încredere pe fiul primei, Sorin Gafencu, responsabil al trimiterilor științifice și tehnoredactor al cărții. A rezultat un op în stare a fi „o carte de identitate a unei bresle”, intitulat „O incursiune în istoria și viața farmaciilor fălticenene”, Editura Lidana, 2016. E o grăitoare și amplă frescă a unei îndeletniciri care a conferit prestigiu așezării. Cu o vechime de 200 de ani, adică din 1825, când la Fălticeni s-a deschis prima spițerie. De altfel, cum ne demonstrează bogatul material arhivistic din volum, potrivit unui alt hrisov domnesc al lui Constantin Moruzi din 1778, privitor la înființarea în Moldova a spițeriilor de obște, Fălticenii figurează, alături de alte câteva așezări urbane, Iași, Piatra Neamț, Bârlad, Dorohoi, drept cadru de func­ționare a unor asemenea stabilimente. Dar Fălticenii și Piatra Neamț au multe similitudini pe tărâmul farmaceutic, grație unei „dinastii” de spițeri, care, în aceste două orașe, s-au manifestat și afirmat ca elite ale nobilei ocupații umane, care, împreună cu medicina, într-o veritabilă logodnă, era chemată să asigure să­nătatea unei populații confruntate cu mari primejdii, precum molimele și epizootiile, ce curgeau în valuri. Această dinastie purta numele de Vorel și a fost sortită să desțelenească moșia aceasta cu mare trebuință de lucrare. Capul de serie al falangei de slujitori ai farmaciei a fost Carol Vorel, originar, prin înaintașii săi, din Boemia, dar născut la Băișești, aproape de Cornu Luncii, la granița cu Austria. După studii înalte la Viena, Carol Vorel devine în 1842 proprietar al farmaciei Hygea din Fălticeni și se consacră cu atâta pricepere și vrednicie acestei profesii, că poate fi socotit un deschizător de drumuri și orizonturi în specialitate. El fost-a mentorul nepotului de la fratele stabilit la Piatra Neamț, Anton Vorel, care, întors în așe­zarea părintelui său, a conferit eclatanță farmaciei în orașul de sub Petricica, înscriin­du-se mai târziu și pe orbita creațiunii de noi produse farmaceutice, îndeosebi naturiste, prin Planta Vorel, consacrată din perioada interbelică ca un vector al industriei naționale de profil, reanimată în economia de piață de după 1989 prin demersurile unei echipe conduse cu profesionalism de doamna dr. inginer Elena Ionescu.

La Fălticeni, în aceste două secole, oștirea farmaciștilor a ajuns să numere detașamente și detașamente de devotați luptători, care au impus breasla ca una ce merită prețuirea și respectul semenilor. S-au perindat prin vreme chipuri iconice de spițeri, care străluceau nu doar în laboratoare, unde meștereau leacuri miraculoase, ci și ca oameni ai cetății, creatori de climate elevate. Spițeriile fascinau la Fălticeni, ca peste tot în România acelor timpuri, prin ambianța lor fermecătoare. Erau un fel de academii libere, ce strângeau la sfat subțirimea cărturărească a târgului. Puteau fi zăriți în atmosfera primitoare, în desfătări laolaltă ca la șezători, Artur Gorovei și Eugen Lovinescu, Anton Holban și Aurel George Stino, spre a aminti doar câteva nume. Fiecare timp, în acest arc care se boltește peste două sute de ani, a avut parte de exponenți ce-au scris, fiecare în felul lui, istorie. Această galerie, deschisă de Gheorghe Vasilcovici la 1825, a continuat cu Iohan Gorghias, Carol Vorel, Constantin Racoviță. Kiril Kiselevski, Ioan Blându, Wilhem Ghelberg, Lazăr Offenberg, pentru vremurile mai îndepărtate, iar pentru cele mai apropiate fiind de menționat nume precum cele ale Taniei Grünwald, Eufrosinei Beraru, Aureliei Boghian și Mariei Mitocaru. În paginile tomului e prezentată cronologic evoluția farmaciei la Fălticeni, reliefându-se dinamica acestei ramuri a sistemului sanitar. Mutațiile care au intervenit odată cu trecerea la economia de piață sunt comentate din perspectiva schimbării la față a profesiei și revenirea, în condițiile dezvoltării explozive a tehnologiilor industriei farmaceutice, la profesia liberală, ceea ce a presupus asumare majoră de responsabilitate și luarea sorții în propriile mâini. Deschiderea la Fălticeni, cu un curaj ce se cere subliniat, a aparținut coautoarei acestei cărți, farmacistei Maria Mitocaru, cea dintâi care a privatizat Farmacia nr. 14, numind-o Floris. Spițeria aceasta, păstorită de o făptură care respira asemenea unora dintre predecesori duhul umanioarelor, îm­brățișa ca odinioară cumpărătorii, fiind un loc unde-ți este drag să intri, să stai și să tăifăsuiești. Se reînviase atmosfera primitoare, ospitalieră, din vremuri trecute. Dar această pionieră a privatizării farmaceutice la Fălticeni a ambiționat la mai mult. A aspirat și a izbutit să meargă pe urmele înaintașilor Vorel de la Piatra Neamț. A transformat Fălticenii și într-un centru de producție farmaceutică. În 1994 și-a început activitatea de producție farmaceutică SC FLORILEX PHARMAMIT SRL. Laboratorul acesta, care a reprezentat primul pas, s-a metamorfozat din 2005 într-o fabrică modernă, devenită repede o marcă de succes pe piața farmaceutică sub numele de ALEVIA, sub bagheta fiului Mariei Mitocaru, doctorul Florin Mitocaru.

Cartea „O incursiune în istoria și viața farmaciilor fălticenene” este un testimoniu al devenirii unei profesii, blazon al Fălticenilor mon amour. S-a născut spre a mărturisi strădaniile acestor breslași ai sănă­tății, care au incrustat cu semnele îndeletnicirii lor nobile istoria târgului de pe Șomuz, făcând din Fălticeni și o cetate a unor spițeri renumiți.