Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Dumnezeu în spaţiul universitar

Dumnezeu în spaţiul universitar

Un articol de: Pr. Nicolae Achimescu - 17 Octombrie 2010

Relaţia dintre concepţia creştină despre Dumnezeu şi Universitate în sine şi-a găsit expresia, pentru prima oară, în hotărârile statutare din 1215 de la Paris, devenind de atunci până azi un fel de "parolă" a istoriei Universităţii, şi anume reformatio studii, reforma Universităţii (P. Classen, "Die ältesten Universitätsreformen und Universitätsgründungen des Mittelalters", în: idem, Studium und Gesellschaft im Mittelalter, hg. von J. Fried, Stuttgart, 1983, p. 171 sq.). Statutul respectiv viza, dincolo de tot ceea ce înţelegem noi azi prin îmbunătăţirea ordinii anterioare, inclusiv actul şi mijloacele care pot conduce la fondarea ordinii statutare a Universităţii în discuţie. În oraşele italiene din acea vreme, funcţionarii din spaţiul universitar erau numiţi deseori reformatores studii, adică reformatori ai Universităţii. Şi ca să vedem mai limpede legătura dintre Dumnezeu şi Universitate, e foarte sugestiv să amintim că înseşi noţiuni precum reformare (a reforma), reformatio (reformă), de altfel puţin utilizate în latina clasică, şi-au căpătat semnificaţia propriu-zisă din partea Părinţilor Bisericii. În accepţiunea lor, aceşti termeni vizează restaurarea chipului lui Dumnezeu din om prin Mântuitorul Iisus Hristos.

Tot la fel, etimologic, informare (a informa) se corelează, în mod indubitabil, cu ideea de Dumnezeu. În limba latină clasică, informatio însemna, pe de o parte, chipul lui Dumnezeu, dobândit de om prin creaţie, iar pe de altă parte, imaginea dobândită printr-o cunoaştere obiectivă şi materializată pur şi simplu într-un cuvânt, într-o noţiune cu o semnificaţie aparte. Antichitatea târzie, atât cea păgână, cât şi cea creştină, avea să desemneze după aceea formarea omului, inclusiv pe cea ştiinţifică, folosindu-se de noţiunea informatio (informare). Informare, în acest context, nu însemna altceva decât a-ţi forma o imagine despre ceva anume, a te instrui, iar mai târziu, în epoca contemporană, a avea acces la "ştiri", la ultimele "informaţii" (cf. W. Rüegg, "Gottesfrage im Spiegel der Universitätsgeschichte. Idee Gottes und Wesen der Universität", în: Ingolf U. Dalferth/Hans Jürgen Luibl/Hans Weder şHrsg.ţ, Die Wissenschaften und Gott, Pano Verlag, Zürich ş.a., 1998, pp. 33-35).

Hans Heinrich Schmid a arătat clar cum viziunea asupra divinului, în Evul Mediu mai mult ca oricând, şi-a pus amprenta asupra universităţilor, dar în special a ştiinţelor acestora: metafizica, care în realitate făcea parte din rândul celor trei filosofii din cadrul facultăţii celei mai de jos, respectiv cea a Artelor Libere şi Filosofiei, pentru că era preocupată de problema lui Dumnezeu, a obţinut un adevărat efect de bumerang; conflictul dintre metafizică şi teologie, în acest context, va fi benefic atât pentru teologie, cât şi pentru metafizică. Petrus Lombardus, ca reprezentant de seamă în spaţiul teologic, din acea vreme, a reuşit o conciliere în jurul anului 1150, în celebrele sale libri sententiarum, folosindu-se de metoda dialectică, între teologia patristică, scolastică şi metafizică, aşa încât opera sa de teologie sistematică, alături de Biblie, avea să rămână principalul obiect de studiu de la 1215 până în secolul al XVI-lea (M. Grabmann, Geschichte der scholastichen Methode, Freiburg i. Br., Berlin, 1957, II, pp. 359-407).

Viziunea asupra divinului în Evul Mediu şi-a pus amprenta asupra universităţilor şi a ştiinţelor acestora: metafizica, pentru că era preocupată de problema lui Dumnezeu, a obţinut un adevărat efect de bumerang; conflictul dintre metafizică şi teologie, în acest context, va fi benefic atât pentru teologie, cât şi pentru metafizică."