După plecarea noastră rămân, totuși, amintirile

Întrucât în 2024 se împlinesc 100 de ani de când s‑a născut, în ținuturile voievodale ale comunei Râșca din județul Suceava, viitorul monah și arhiereu Gherasim Cocoșel Putneanul, iar către finalul anului se vor împlini două decenii de când s‑a mutat la cele veșnice, chipul său hieratic și viața plină de învățăminte au fost evocate și prin publicarea lucrării „Apoftegme”, apărută la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Acesta a fost un semn de cinstire pentru ierarhul din ținuturile Sucevei, atât din partea chiriarhului eparhiei pe care și el a slujit‑o în demnitatea de episcop‑vicar, cât și a celui care îi urmează în slujire. Volumul a fost coordonat de părintele consilier Constantin Ciprian Blaga, dar s‑a bucurat și de alte contribuții, dintre care trebuie amintite stareța Maria Deac și soborul Mănăstirii Cămârzani, care au căutat, în lucrările deja publicate, expresii cu valoare de apoftegme, mesaje care ni se adresează și nouă, celor care l‑am cunoscut sau celor care am auzit despre el.

La împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui, în incinta Centrului eparhial din Suceava, a fost organizată și o expoziție fotografică menită să pună în lumină viața și lucrarea acestui ierarh, chiar din vremea când era monah și stareț, ținând cont că în perioada respectivă, mai precis până în 1990, fotografiile de bună calitate erau rar întâlnite. Prezentarea vieții Episcopului Gherasim prin imagini fotografice și prin evocări, publicate în ineditul volum Apoftegme, reprezintă un model de la care trebuie să învățăm toți deopotrivă, ierarhi, preoți, dar și mireni, întrucât o astfel de lucrare ar putea fi întocmită, dacă nu pentru toți slujitorii sfintelor altare, măcar pentru cei care s‑au aplecat cu atenție asupra misiunii pastorale, a trăirii duhovnicești și a predicii. Mulți dintre liturghisitorii Bisericii, fără să‑și fi făcut din aceasta un scop în sine, au dobândit frumusețea cuvintelor ca dar de la Dumnezeu și ca inspirație de la Cel pe care toate le‑a făcut bune foarte.

Pe coperta lucrării ni se prezintă un chip parcă pregătit pentru canonizare, realizat de un pictor inspirat care a așezat pe trupul episcopului lumina ce l‑a însoțit mereu, semănând cumva cu acel chip blând și luminos din perioada de sfârșit a vieții lui, când fața‑i era pală, ca semn al unei grele suferințe. Parcă, însă, în jurul acestui chip se află și un nimb de lumină, așa cum îl poartă într‑o măsură mai mare sau mai mică toți slujitorii Bisericii, îndeosebi cei care se identifică cu valorile Sfintei Evanghelii.

În cele 130 de pagini ale lucrării descoperim cuvinte despre viața duhovnicească, rugăciune, mândrie, smerenie, monahism și preoție, familie, Sfintele Taine, conduita în biserică, ori virtuți ca: dragostea, răbdarea, bunătatea, iertarea, iubirea vrăjmașilor, despre vremelnicie și bătrânețe, despre moarte, despre vremurile de azi, despre osteneală etc.

Toate acestea pot fi preluate de către slujitorii Bisericii în diferite lucrări, în scrieri, în evocări, dar mai ales pentru meditație. Este foarte important ca la începutul și sfârșitul unei zile să avem o temă de meditație, iar această lucrare ne poate ajuta.

Apoftegmele marilor Părinți ai Bisericii, de la cei din veacurile îndepărtate până la cei mai aproape de noi, cum este și cazul Episcopului Gherasim, sunt pline de învățături. Cred că osteneala soborului Mănăstirii Cămârzani a fost pe măsură. Paginile scrise de venerabilul vlădică, precum și cele consemnate de către cei care i‑au iubit viața și felul de a fi, sunt destul de numeroase, iar unele dintre ele, cum le descoperim acum și peste care poate am trecut cu ușurință la lectura vreuneia dintre cărțile sale, ni se descoperă într‑o lumină lină, fiind foarte accesibile, dar și duhovnicești. Pentru aceasta vom exemplifica câteva dintre ele.

Despre viața duhovnicească: „Dacă sunt întrebat de ce îmi este dor, dorul meu este după Dumnezeu. Nimic nu mă mulțumește mai mult decât clipele trăite intens duhovnicește.”

„Fiecare zi pentru noi ar trebui să fie clipe de trăire duhovnicească și mai ales să sporim zi de zi. Dar se întâmplă invers. Parcă ne facem mai răi. Nu avem răbdare, nu avem dragoste unul față de altul și simțim că ne împovărăm cu fel de fel de păcate.”

„Fiecare dintre noi avem o anumită părere despre unul sau altul, bună sau mai puțin bună, dar despre noi întotdeauna bună. Omul duhovnicesc se vede întotdeauna un păcătos, iar pe semenii lui îi vede mai buni decât el. Dar pentru aceasta este nevoie de sinceritate.”

„Pentru omul duhovnicesc, singurătatea nu este apăsătoare, pentru că își găsește refugiul în rugăciune și meditație.”

Despre rugăciune, Episcopul Gherasim spunea: „Calea‑i una: să cazi în genunchi și să te rogi Celui Ce vede totul și poate totul.”

„Plânsul după Dumnezeu te face mai fericit decât se poate închipui. Un părinte duhovnicesc a zis: pe Dumnezeu Îl vezi mai bine printre lacrimi.”

„În toată activitatea noastră să nu uităm să invocăm ajutorul lui Dumnezeu. De două ori suntem câștigați. Mai întâi ne asigurăm mântuirea de la Dumnezeu și apoi ceea ce dorim în viața de toate zilele.”

Despre smerenie: „Cea mai puternică armă a omului față de diavol este smerenia. Numai smerenia biruiește pe diavol.”

„Smerenia întrece orice virtute.”

Despre monahism: „Un monah care nu reușește să înțeleagă chemarea pe care i‑a făcut‑o Dumnezeu tot timpul va fi nemulțumit și mereu va cârti.”

„Chilia este tovarășul de viață al monahului, prietenul cel mai sincer care nu înșală niciodată, repausul oboselii lui istovitoare din timpul zilei, scut împotriva patimilor, odihnă sufletului naufragiat pe valurile vieții, alinarea în suferințe, păstrătoarea tainelor duhovnicești și martor al nevoințelor de toată viața.”

„În viața călugărească, cel mai bine e să fii singur, să petreci în rugăciune cât mai mult.”

„Monahul care nu obișnuiește să citească zilnic din Pateric nu‑i monah, fie el și vlădică. Această carte de învățături este de o vârstă cu monahismul. Cuprinde chiar trăirea călugărilor de când au apărut. În Pateric găsim tot ce ne trebuie pentru mântuire.”

„Viața monahală este darul de mare preț lăsat de Dumnezeu Bisericii și, ca fiecare dar, el trebuie păstrat cu scumpătate.”

Despre ascultare: „Mi‑a plăcut să ascult mai mult pe alții decât să mă impun. Ascultarea este izvorul harului divin ce ne ajută la mântuirea sufletului.”

Despre preoție: „Slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor este misiunea cea mai înaltă pe care o poate avea un muritor în viața aceasta.”

Despre lăsarea în voia lui Dumnezeu: „Așa e omul, se grăbește. N‑are răbdare, dar ceea ce este și mai rău este că nu le ia pe toate ca fiind încercări de la Dumnezeu și caută să le rezolve singur cu încăpățânare.”

„Se calcă vădit voia lui Dumnezeu și unii nici n‑au nevoie de Dumnezeu. Noi, ca popor român, ne știm creștini din leagăn și iată s‑a ajuns a nu se mai respecta voia lui Dumnezeu, zicând că așa sunt vremurile. Să luăm aminte că nepăzirea Legii lui Dumnezeu duce la necaz.”

Despre bunătate: „Singura bucurie stă în binele făcut fratelui tău și nicidecum în răul făcut altuia. Mereu să‑ți amintești regula de aur lăsată de Mântuitorul: «Ceea ce dorești să‑ți facă ție oamenii, fă‑le și tu lor».”

„Tot ce faci în viață, mai ales cu gând curat de a ajuta pe cineva, Dumnezeu te răsplătește așa cum știe El.”

„Pentru mine, bucuria cea mai mare este când pot să fac un bine cuiva. Un cuvânt, dacă nu ai altceva, face foarte mult.”

Despre pocăință: „Totul este să ne recunoaștem păcatele, greșelile cu smerenie și pe măsura vinei să aducem jertfă și căința lui Dumnezeu din tot sufletul nostru.”

Despre iertare: „Esența vieții creștine nu poate fi alta decât iertarea semenilor noștri ce ne‑au greșit și își cer iertare. A greși e omenește, dar a persista în greșeală este diavolește.”

„Iertarea este cea mai mare virtute, după ultimele cuvinte ale Mântuitorului răstignit pe Cruce: «Iartă‑le lor păcatele, că nu știu ce fac!».”

Despre vremelnicie: „Este mare lucru să‑ți dai seama de tot ce este trecător, să aștepți întâlnirea cu Hristos. Mereu îmi vine în minte mărturisirea Sfântului Apostol Pavel: «O, om nenorocit sunt eu, nu fac ce doresc, ci păcatul este în mine».”

Despre moarte: „Cea mai mare filosofie este gândirea la moarte. Așa învață Sfinții Părinți. Gândirea la moarte nu te lasă să păcătuiești, fiindcă îți aduci aminte de chinurile iadului care te așteaptă.”

Despre vremurile de azi: „Trăim vremuri tulburi pentru că nu se mai ține seama de cele duhovnicești.”

„Nu‑i de mirare că și timpul ne este împotrivă. După fărădelegile ce se întâmplă acum în lume, merităm toate necazurile, dar nici așa lumea nu se înțelepțește și e rău de tot.”

Despre osteneală: „Darul ce ți l‑a dat Dumnezeu trebuie înmulțit cu osteneală și bunăvoință.”

„Îmi amintesc de acea zicală, că atât de mult trebuie să muncești ca și cum n‑ai mai muri niciodată și așa să trăiești ca și cum ai muri în fiecare clipă.”

Aceste apoftegme și altele asemenea au fost culese de monahiile Mănăstirii Cămârzani din diferite lucrări: „Pagini de jurnal rămase în manuscris”; „Cuvinte și tâlcuiri arhierești”; „Iarba din roata amurgului”; „Letopisețul de mătase”; „Mierea din drumul pelinului”; „Tihna însemnărilor”; „Tămâie și exil”.

Ele sunt doar câteva frânturi din pilduitoarele cuvinte rostite sau lăsate în scris de vrednicul arhiereu Gherasim Putneanul. La acestea se adaugă amintirile legate de iubirea sa față de viața liturgică, de pravilă, de rugăciune și de trăirile duhovnicești înalte, dar și de purtarea crucii și a suferinței cu demnitate și bărbăție până în momentul când Dumnezeu l‑a chemat la cele veșnice.