Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Educarea poporului român prin cartea de cult

Educarea poporului român prin cartea de cult

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ioan Bușagă - 10 Decembrie 2010

În Ţara Românească domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a fost una dintre cele mai înfloritoare pentru cultura românească. În această perioadă au activat numeroşi cărturari români, precum fraţii Radu şi Şerban Greceanu, episcopii de la Buzău, Mitrofan şi Damaschin, mitropolitul Antim Ivireanul, care s-au străduit pentru ridicarea spirituală şi culturală a poporului român.

Activitatea culturală desfăşurată în timpul lui Constantin Brâncoveanul a dat naştere în istoria ţării noastre a unei epoci care a cuprins întregul spaţiu românesc. Constantin Brâncoveanu a continuat opera predecesorilor săi de sprijinire a unităţii spirituale şi naţionale a poporului român prin tipărirea de carte de cult în limba română, deoarece mare parte din slujbele religioase erau săvârşite încă în limba slavonă, limbă neînţeleasă atât de credincioşi, cât şi de cler, precum se arată în prefaţa "Octoihului" apărut la Buzău în 1700: "Măriia Ta nu numai lipsire ei (a cărţii) ai împlinitu ce şi în daru tuturora o ai datu multu fiindu şi trebuincioasă foarte aciastă carte preoţiloru, de vreme ce la mulţi lipsindu aciasta nu să face slujba dumnezăiască deplinu, că de să şi afla la cineva era şi aceia scrisă cu mâna stricată cu nevoe a să ceti". Lipsa culturii la români se explică prin faptul că Ţările Române au fost supuse la "nemaiauzite scene de tiranie neroniană, prădăciuni, cruzimi de nepovestit", dar, în ciuda acestor vitregii, poporul român a ştiut să se folosească deplin de aceste perioade de pace, nevoindu-se pentru ridicarea morală şi culturală a sa. Mitropolitul Teodosie slăveşte epoca lui Constantin Brâncoveanu pentru "înţeleapta şi multa practica chivernisire... într-o ţară pre a noastră moşie... cu mare bucurie lovind strunele cântăm, nu în pământ strein, ci în pământ slobod şi al nostru", se arată în prefaţa "Triodului" de la Buzău din 1700. De aceea, ştiind neputinţa neamului românesc, Brâncoveanu împreună cu înţeleptul mitropolit Antim Ivireanul au tipărit cărţi pentru toate nevoile lor: cărţi pentru şcoli, precum şcoala "Sfântul Sava", reorganizată de către Constantin Brâncoveanu, unde se preda un învăţământ cu caracter filosofic (logica, retorica, psihologia şi metafizica), cu caracter filologic-istoric (se interpretau texte din Sofocle, Plutarch, Tucidide, Demosthenes şi alţii), cu caracter ştiinţific (cursuri de astronomie, fizică, matematică), dar şi religios (prevedea între materiile de învăţământ Sfintele Evanghelii, Faptele Apostolilor, Cuvântările Sfântului Grigorie Teologul şi altele), dar şi cărţi pentru trebuinţa spirituală a poporului.

Introducerea în cult a limbii române

Fraţii Radu şi Şerban Greceanu, folosindu-se de această perioadă propice culturii, au început a da la tipar diferite cărţi necesare poporului român, precum "Mărgăritarele Sfântul Ioan Gură de Aur" care au apărut la Bucureşti în 1691. "Măria Ta, mult silindu-te şi nevoindu ori cu ce mijlocu de a aduce învăţătură şi ştiiinţă în sufletele omeneşti, lucru iubit de Dumnezău şi folos de obşte, mai vrătos Rodului nostru Rumănescu, văzându-l atâta scăzut şi lipsit de multe şi ales den învăţătură... pentru aceia dară ca să poată avia fieşte carele cunoştiinţa celora şi ar citi". Episcopul Mitrofan al Buzăului, cu ajutorul lui Constantin Brâncoveanu, a înfiinţat o tipografie, unde au apărut mai multe cărţi în limba română, sprijinind, astfel, mişcarea culturală a vremii. Dar munca de traducere a fost anevoioasă, mai ales că tradiţia slavonă încă era puternică şi, astfel, episcopul Mitrofan a urmat exemplul mitropolitului Teodosie de a traduce în româneşte numai îndrumările tipiconale, sinaxarele, paremiile, Apostolul, Evanghelia, precum şi unele ectenii, lăsând cântările şi rugăciunile în slavoneşte. "Prin ascuţita socotela a cunoştiinţii Mării Tale nu numai lipsa den besericile noastre au plinitu cu Canoanele cele ce cântă ale sfinţilor, ci şi turburare ce era mai înainte la beserici au potolitu pentru că era învăţăturile tipicului şi ale orânduialelor la Minei scrise cu mâna pre limba slovenescă, iara preoţii noştri de pre la sate nici de cumu înţelegând limba aceia, orânduialele beserecii nu să făce deplinu vieţile sfinţiloru să citiia, ascultătorii neînţelegându şi proroceştile citanii aramă sunându era au ţinbale strigându să auziia" (Mineiul, Buzău, 1698). "M-am îndemnat de am tipărit aciasta de suflete folositoare Psaltire a Proorocului şi Împăratului David pre limba ce obicinuită a să ceti prin Beserecile rumâneşti sloveniasca, fiindu şi lipsă de aciasta pre la Besereci de aciasta dată şi pre la Şcoale pentru învăţătura copiilor" (Psaltire, Buzău, 1701). Episcopul Mitrofan are meritul că prin continuarea tradiţiei de traducere şi tipărire a cărţilor de cult în limba română a contribuit la ridicarea culturală a românilor, fiind socotit un precursor al introducerii definitive a limbii române în biserică.

Cartea, hrană a vieţii sufleteşti

Mitropolitul Antim Ivireanul s-a preocupat foarte mult de ridicarea nivelului de cultură al clerului. Cu această ocazie, mitropolitul Antim s-a preocupat şi de introducerea limbii române în cult. "Şi după câtu ne-au fostu putinţa şi întru înţălesu şi întru rânduiale amu aşăzatu pre alocuri amu şi adaosu în tălmăcire pentru scurtare limbii rumâneşti, aşijdere şi la învăţături şi la rânduiale pentru prostime Preoţiloru şi pentru mai lesnele loru" (Molitvenic, Târgovişte, 1713). Antim Ivireanul în prefaţa "Învăţăturii besereceşti" de la Târgovişte, din 1710, se plânge de neştiinţa lor de carte: "Că între celelalte scârbe ce am de mă rănesc la inimă, iaste aciasta cea mai grea de mă întristez şi mă mâhnesc mai mult, că văz între preoţii miei atâta prostie, atâta neînvăţătură şi atâta nedumireală, cât cunosc că nu puteţi face vreun ajutoriu ticăloasei turme. Şi pentru aceea multă prostie a voastră şi neştiinţă la sfântă carte, m-a îndemnat fiind cuprins de frica dumnezeiască a vă înştiinţa cu această unică cărticea." Prin cărţile tipărite, mitropolitul Antim Ivireanul urmărea luminarea minţii cititorilor prin "adăparea lor cu învăţăturile credinţei creştine... precum acelu înţeleptu Iosifu au umplutu eghypteneştile jitniţe de harna vieţii trupeşti, aşa şi iubirea ta de Dumnezeu ai umplutu sfintele şi dumnezeeştile besereci ale ţării noastre de hrana vieţii sufleteşti" (Molitvelnic, Râmnic, 1706). În timpul mitropolitului Antim Ivireanul s-au tipărit 63 de cărţi, dintre care 39 au fost lucrate de el. După locul de apariţie, aceste cărţi se împart aşa: la Bucureşti s-au tipărit 21 de cărţi, în trei perioade, 1691-1694, 1701-1705, 1715-1716; la Mănăstirea Snagov, între anii 1696-1701, 15 cărţi; la Râmnic, între anii 1705-1707, 9 cărţi; la Târgovişte, între anii 1709-1715, 18 cărţi şi o carte la tipografia Mănăstirii Tuturor Sfinţilor din Bucureşti, în 1716.

În societatea românească de atunci s-a simţit nevoia unui progres în cadrul vieţii sociale, conform mentalităţii timpului. Omul era îndemnat să se încreadă în puterile sale creatoare, era îndemnat spre cugetare şi stimulare a ştiinţei, spre libertatea socială, deoarece se dorea eliberarea de sub jugul străin a neamului românesc, cel puţin în planul spiritual şi cultural.