Educaţia religioasă în timpul primelor domnii fanariote

După epoca lui Constantin Brâncoveanu, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au continuat tendinţa de dezvoltare a culturii româneşti, a cărei funcţie principală a fost de a crea o rezistenţă spirituală. Asemenea ierarhilor, domnitorii Ţărilor Române, chiar dacă erau străini de neam, s-au identificat cu interesele poporului român.

În timpul primelor decenii ale regimului fanariot, în cultura românească se continuă tendinţa de dezvoltare începută în timpul lui Constantin Brâncoveanu prin extinderea învăţământului în limba română pentru popor, dar mai ales pentru clerici. Astfel, cărturarul Damaschin, care a fost unul dintre ierarhii de seamă ai Bisericii noastre, a continuat activitatea mitropolitului Antim Ivireanul la naţionalizarea Bisericii din Ţara Românească, deoarece episcopul Damaschin al Râmnicului a constatat că "rumânii noştri stau în biserică precum boii, neînţelegând ce se citeşte şi ce se cântă". De aceea, el a început traducerea diferitelor cărţi de cult necesare clericilor în slujirea lor. "Că precumu raiului iaste grădina de multe feliuri de flori, aşa şi carte aciasta iaste grădina de multe cuvinte, care ne povăţuesc la raiu. Şi precumu păsării i s-au datu aripi să sape dinu mâna omului, aşa şi noao s-au datu sfintele cărţi ca cu dânsele să scăpămu din mâinile diavolului". (Penticostar, Râmnic 1743)

De asemenea, episcopul Damaschin al Râmnicului a dat la tipar şi cărţi pentru educarea tinerilor, precum "Bucoavna", care cuprindea literele şi cifrele, diverse rugăciuni şi numeroase învăţături despre tainele credinţei ortodoxe. În anul 1726, la Râmnic a apărut cartea "Întâia învăţătură pentru tineri", o traducere a manualului "Pervoe ucenie otrokom". Această traducere a fost foarte bine primită deoarece a mai apărut în alte două ediţii: 1727 şi 1734. "Primiţi aşa aciastă cărticică şi citind-o înţelegeţi şi puterea cuvântului, pentru ca să fiţi în stare a vă îndrepta viaţa voastră şi a vă purta după porunca lui Dumnezeu, precum se cuvine oricărui creştin pravoslavnic şi pe copiii voştri şi pe alţii din casa voastră asemenea îi îndreptaţi în greşelile lor şi îi învăţaţi legea lui Dumnezeu, după datoria voastră". (Întâia învăţătură pentru tineri, Râmnic, 1726).

Lecturarea cărţilor religioase "însănătoşază şi veseleşte sufletele"

Cărţile religioase care au continuat a se tipări au conţinut în prefeţele lor mai multe îndemnuri către credincioşi să-şi îndrepte mai mult gustul lecturii către cea religioasă. "Văzându aciastă carte că iaste foarte folositoare şi mântuitoare de sufletu şi vrednică de minune, atâta câtu iaste îndestulată a aduce la umilinţă şi singuru sufletelu celu mai înpietritu şi de vreme ce zice Scriptura că moartă e cuvântătoriului sufletu iaste ne Dumnezeire şi necunoştiinţa ştiinţii şi a înţelegerii cuvinteloru celoru Dumnezeieşti" (Chiriacodromion, Bucureşti, 1732). În aceeaşi notă se încadrează şi "Cazaniile" lui Ilie Miniat, apărute la Bucureşti, în anul 1742, când tiparul de la centrul tipografic mitropolitan şi-a reînceput activitatea sub mitropolitul Neofit. "Amu săditu şi în Dumnezeiasca grădina aciasta (adecă suntem păstori şi purtători de grijă), aciastă minunată floare sufletescă, ca dinu grădina ce plină de flori mirositoare ale raiului, care atâta iaste de luminatu, câtu cu mirosulu celu pre scumpu şi cu gustulu rodurilor ei însănătoşază şi veseleşte sufletele noastre, care până acumu nici s-au mai săditu, nici au mai crescutu în grădina aciasta. Căci ca o floare scumpă ce iaste toată de trebuinţă şi rădăcina şi tulpina şi frunzele şi înfloritura, aşa şi aciasta duhovniciască floare cu totulu de folosu, cu totulu de trebuinţa, adecă toate învăţăturile cuprinde întru sine de mare folosu sufleteloru noastre. Şi precumu toată floare ce răsare dinu rădăcina ei, creşte cu tulpina şi să înnalţă de la pământu în susu, aşa şi aciasta minunată şi Dumnezeiască floare foarte are creştere ei cu înnălţime, pre care mirosindu, adecă citindu-o cu înţelegere, nu umplemu de pre scumpulu ei mirosu ca de o Dumnezeiască mirezmă şi înnalţă sufletele noastre întru înnălţime suişului cerescu la moştenire noastră. Primeşte daru, iubite cetitoriu, aciastă minunată şi Dumnezeiască floare dintru care curgu picături Dumnezeieşti de vrăciuiri, însă cu fierbinte sufletu şi cu curată inimă, mirosindu cu dulciaţă, adecă citindu-le puneţi minte ca să înţelegi cele ce citeşti, că de vei citi cu înţălegere şi cu dreptu şi fierbinte sufletu de vei primi, crede cumu că nu numai sufleteşte, ci şi trupeşte vei pricepe cumu că multă cunoştiinţă şi mare folosu vei dobândi, şi multă depărtare de cele pământeşti şi aproape de cele cereşti, unde iaste dorită moştenire noastră".

"Mai bine soarele să ste dinu călătoria sa, decâtu Psaltire dinu beserică să lipsescă"

În perioada fanariotă, ierarhii, cărturarii şi domnii greci au luptat împreună împotriva ocupaţiei turceşti, atât în Ţările Române, cât şi în Peninsula Balcanică. Alexandru Duţu în "Coordonate ale culturii româneşti în secolul al XVIII-lea (1700-1821). Studii şi texte" arată că în timp ce cărturarii laici erau urmăriţi, persecutaţi, surghiuniţi, ba şi striviţi, clericii, sub pretext că tipăresc cartea bisericească pentru trebuinţele religioase ale poporului, erau mult mai păsuiţi, ba câteodată şi încurajaţi. Cărturarii şi ierarhii s-au luptat pentru independenţa ţării şi pentru limitarea puterii discreţionare a puterii străine (Ţările Române încă erau în stăpânire turcească, iar Oltenia căzuse sub stăpânire austriacă), pentru a face pilda păsării Phoenix, care a devenit un "imbold la luptă, chiar dacă obţinerea renaşterii însemna o trecere pe sub poarta ce opreşte o clipă bătaia inimii", a precizat Alexandru Duţu.

Domnul fanariot Constantin Mavrocordat, deşi străin de neam, s-a identificat cu interesele românilor şi a iniţiat o serie de reforme care priveau ridicarea culturală a poporului român. "Precumu marele Vasile grăiaşte că mai bine soarele să ste dinu călătoria sa, decâtu Psaltire dinu beserică să lipsescă. Psaltire iaste oglindă a dreptei credinţe şi a privirii la Dumnezeu, care pentru păcate ciartă, la cale dreptăţii aduce spre lauda lui Dumnezeu deşteaptă; credinţa, nădejdea şi dragostea a ave întru Dumnezeu învaţă, frăţiia a iubi îndemneză şi ce nu spune de îngrozire judecăţii ce va să fie. Pentru care taine ce să cuprinde într-însa să îngrozescu dracii şi fugu şi altele" (Psaltire, Bucureşti, 1756). Între 1741 şi 1743, Constantin Mavrocordat a dat o lege prin care prevedea ca preoţii să se implice mai mult în educarea copiilor. "Văzându multă lipsă de cărţi prinu toată eparhia sfinţiei sale-Kyr Climentu, Episcopul Râmnicului - au datu în typar cu a sa cheltuială aciastă carte a Octoihului întru care să află tainele cele mai înnalte a legi noastre, pentru ca să poată şi ciata preoţiloru şi copii creştiniloru carii să nevoescu la învăţătura cărţii, să o câştige pre lume şi să o citescă nu numai în şcoale, ci mai alesu în sfintele besereci spre lauda lui Dumnezeu" (Octoih, Râmnic, 1742).

Predosloviiile tipăriturilor din secolul al XVIII-lea cuprind interesul tot mai mare pentru cunoştinţe variate, pentru diversificarea sferei culturale, care să cuprindă nu numai clasa intelectuală, ci, mai ales, românii simpli. Cărturarii, ierarhii, văzând nedreptăţile şi deosebirea socială bazată pe avere, doreau ca învăţătura care ajungea la popor să constituie o avere spirituală de mai mare preţ, de aceea, îndemnau cititorii să-şi înfrumuseţeze inima cu învăţătura, deoarece ea este o comoară pe care nimeni nu o poate fura. Poporul român, dacă nu a reuşit să se elibereze de sub ocupaţia străină, a creat o cultură care s-a dezvoltat în mod liber, cum arată Alexandru Duţu, "fără atârnare, care a putut asimila cuceririle civilizaţiei contemporane pe măsura necesităţilor, destul de reduse atât timp cât funcţia principală a culturii era de a asigura o rezistenţă spirituală".

"...că de vei citi cu înţălegere şi cu dreptu şi fierbinte sufletu de vei primi, crede cumu că nu numai sufleteşte, ci şi trupeşte vei pricepe cumu că multă cunoştiinţă şi mare folosu vei dobândi, şi multă depărtare de cele pământeşti şi aproape de cele cereşti, unde iaste dorită moştenire noastră."