Educaţie = credinţă

Mulţi oameni cred că o educaţie mai avansată a unora înseamnă automat o descreştere a ponderii religiei în viaţa acestor oameni.

Conform unui nou studiu, bazat şi pe un sondaj naţional în Statele Unite, realizat de sociologul Philip Schwadelde la Universitatea Nebraska-Lincoln, oamenii devin tot mai religioşi pe măsură de avansează în educaţie, raportează http://religion.blogs.cnn.com .

Cu toate acestea, oamenii tind să relativizeze religiile, admiţând că toate religiile au o parte de adevăr. Schwadel a folosit date din Examinarea General-Socială, o analiză cumulativă şi reprezentativă la nivel naţional în America, condusă de Centrul de Cercetare Naţională a Opiniilor, de la Universitatea din Chicago. Acest studiu va fi publicat în ediţia viitoare a "Revistei de Cercetare Religioasă" ("Review of Religious Research").

Sociologul arată că fiecare an în plus faţă de educaţia medie aduce:

- O creştere a participării la slujbe religioase cu 15%;

- O probabilitate a citirii Bibliei cu 9%.

Studiul de faţă răstoarnă şi anulează pretenţiile organizaţiilor ateiste sau seculare, care pretind că educaţia înseamnă automat pierderea sau diminuarea credinţei religioase. Această prejudecată, moştenită de pe vremea iluminismului şi apoi a comunismului, consideră religia "opium pentru popor" (Marx) şi apanajul celor needucaţi.

De asemenea, conform acestui studiu, cu cât un om este mai educat, cu atât credinţa lui este mai profundă şi mai justificată prin cercetare. Sloganul mincinos "Crede şi nu cerceta" îşi vădeşte şi de această dată absurditatea. Spre exemplu, oamenii cu studii doctorale sau post-doctorale sunt, majoritatea, credincioşi în Dumnezeu.

Într-adevăr, credinţa în Dumnezeu înseamnă deschiderea minţii, căutarea sensurilor lumii "Căutaţi şi veţi afla", cercetarea raţiunilor interioare ale creaţiei, analiza comparatistă a valorilor umanităţii (dintre care majoritatea au fost realizate sub auspiciile credinţei în Dumnezeu), respectul pentru fiinţa umană, moralitatea ca ghid de umanitate responsabilă, bucuria de a ajunge la temeliile ideatice ale lumii, împărtăşirea de Dumnezeu, Mintea cea veşnică şi infinită. Fiul lui Dumnezeu cel Unul Născut a devenit Om şi ne-a dăruit viaţa nemuritoare. El este Logosul suprem, iar faptul că a venit în lumea creată de El arată demnitatea şi vocaţia logică a umanităţii, fundamentul creaţiei şi ţinta noastră, ca fiinţe personale şi gânditoare, spre împărăţia cunoaşterii care devine iubire.