Etnobotanice

Din partea unei cititoare din Iaşi a rubricii noastre (L.C.), am primit recent următorul mesaj: "Rugămintea mea pentru dumneavoastră… este să explicaţi, într-o intervenţie în presă, de ce este greşită sintagma plante etnobotanice pentru plante cu proprietăţi halucinogene sau de altă natură (considerate droguri). Etnobotanica este o ştiinţă (disciplină) care se poate defini ca şi etnolingvistica, etnopsihologia şcl. Este foarte supărătoare utilizarea improprie a cuvântului". Deoarece terminologia respectivă prezintă interes pentru diverşi vorbitori ai limbii române, răspundem acestei solicitări imediat, mulţumindu-i corespondentei noastre pentru sugestia făcută, cu atât mai mult cu cât acest caz de pleonasm (greşeală de exprimare ce constă în folosirea alăturată a două cuvinte care exprimă aceeaşi idee) nu a atras atenţia în discuţiile publice cu privire la comercializarea plantelor şi substanţelor halucinogene.

În primul rând, trebuie să subliniem faptul că există mai mulţi termeni în al căror corp fonetic descoperim elementul de compunere etno-. Deoarece principala semnificaţie a acestuia este "(referitor la) popor", vom înţelege uşor că etnografia clasifică popoarele lumii şi, printre altele, se ocupă cu studiul evoluţiei culturii lor materiale şi spirituale, etnomuzicologia cercetează în special culturile muzicale de tip arhaic ale diferitelor popoare, etnolingvistica are ca obiect de studiu relaţia dintre limbă şi o anumită societate, etnopsihologia este o ramură a antropologiei care studiază viaţa unui popor în raport cu însuşirile lui psihologice. Şi tot aşa, în dicţionare găsim explicaţii comparabile şi pentru etnopedagogie, etnosociologie etc. În cazul de la care am pornit, existenţa şi noima unui compus etnobotanică nu pot fi puse în discuţie în nici un fel: etnobotanica este disciplina care se ocupă cu adunarea şi studierea denumirilor populare de plante, pe baza cărora se alcătuieşte nomenclatura populară botanică. Pe de altă parte, adjectivul corespunzător îl întâlnim în titulatura unor lucrări de specialitate; cităm doar două: Dicţionar etnobotanic, al lui Al. Borza (1968), subintitulat "cuprinzând denumirile populare româneşti şi în alte limbi ale plantelor din România", respectiv Enciclopedie de etnobotanică românească (vol. I, 1979), al cărei autor este Valer Butură. Printre plantele descrise în aceste lucrări lexicografice figurează şi cele numite popular barba-ursului, coada-şoricelului, ochiul-boului, traista-ciobanului etc.

Aşadar, în sintagma de mai sus, este greşită asocierea adjectivului etnobotanice cu substantivul plante, deoarece plantele nu pot aparţine decât botanicii (aceasta fiind ştiinţa care se ocupă chiar de studiul plantelor), iar formantul etno- nu trimite la ceva… exotic, ci la plantele specifice unui anumit spaţiu geografic, iar un lexicon etnobotanic înregistrează terminologia populară dintr-o limbă anume. Date fiind legăturile prezentate, sintagma plante etnobotanice este tot atât de nepotrivită ca şi aceea, pe care o construim în folosul exemplificării, de animale (etno) zoologice, întrucât zoologia studiază animalele!

Avem convingerea că formula în discuţie, să-i zicem măcar alambicată, a fost utilizată ca o "perdea", pentru a ascunde, sub o aparenţă… ştiinţifică, specificul (nociv) al plantelor vândute clienţilor, cei care au lansat-o nefiind preocupaţi, de fapt, nici de semnificaţia cuvântului plantă, de vreme ce, pe internet, în texte referitoare la campania de interzicere a comercializării, am găsit şi enunţul "sarea de baie a fost inclusă pe lista plantelor etnobotanice interzise"!

Oricum, discuţiile din mass-media au dus, indirect, şi la o clarificare terminologică: în discursul public referirea s-a făcut, apoi, în registru obiectiv, la "plante halucinogene" sau "plante interzise", iar eufemistic, aşadar tot cu scopul de a masca realitatea, a apărut sintagma "produse etnobotanice".