Europa este lumea lui Dumnezeu

Căutând semnificaţia sintagmei „a fi european“, se ajunge uneori la o respingere a tradiţiei culturale româneşti. Cu mult timp înainte de a se vorbi despre România în raport cu Uniunea Europeană, în eseul care deschide volumul Alchimia existenţei (volum apărut la Editura „Cartea Românească“ în 1983), Alexandru Paleologu tratează o temă demnă de interesul nostru, al celor de azi: ce înseamnă a fi european.

Alexandru Paleologu a urmat cursurile Facultăţii de drept şi a fost un timp diplomat, apoi a urmat cursuri de regie la Facultatea de Teatru. A publicat eseuri despre pictură în Universul literar şi Gândirea. Cartea de eseuri Spiritul şi litera (1970) reprezintă debutul său în literatură, la 51 de ani. Deşi a subliniat în această carte că nu este critic literar, Eugen Simion l-a contrazis, scriind în acest sens (în Scriitori români de azi, volumul III): „cine disociază în sfera ideilor (cine disociază, vreau să spun, cu talent) şi dă judecăţi de valoare despre cărţi face, voit sau nu, critică literară“. Şi Eugen Simion aceasta a considerat că a făcut Alexandru Paleologu în eseurile care au urmat: critică literară. L-a caracterizat totuşi în primul rând ca moralist care a luptat împotriva prostului gust modern, sprijinindu-se pe moraliştii clasici: Pascal, Montaigne, La Rouchefoucauld, Chamfort.

„Înainte de a fi un critic hermeneut“, scrie Eugen Simion, „interesat de scenariul iniţiatic al operelor, Al. Paleologu este un moralist. Unul dintre cei mai instruiţi şi mai fini din câţi avem. Cărţile lui se citesc cu plăcere şi satisfac, intelectualiceşte, pentru că moralistul nu suceşte fraza, cum fac atâţia, pentru a scoate din ea paradoxul, moralistul caută adevărul în anomaliile gândirii şi neobişnuitul, sublimul în platitudinile ei.“ Acest tip de moralist lipseşte astăzi, când lumea pare că se grăbeşte spre orizonturi vagi, neclare. Libertatea înţeleasă ca lipsă a normelor, a unei ordini care structurează relaţiile umane duce la o lipsă de contururi clare.

Revenind la Alchimia existenţei şi la eseul care deschide volumul, observăm că pentru Al. Paleologu contururile Europei sunt date de sfinţi sau de cei care au impus o spiritualitate: „Cealaltă Europă, a lui Platon, a lui Meister Eckhart, a sfântului Bernard, a lui Ioan Scărarul, Europa artiştilor şi a poeţilor, a lui don Quijote şi a Matrionei, nu pierde nimic. Pentru ea, celelalte continente nu pot fi decât tot lumea lui Dumnezeu. Cu diavolii ei cu tot“.

Exprimat simplu, mesajul ar fi acesta: Europa este lumea lui Dumnezeu, iar celelalte continente sunt tot lumea lui Dumnezeu. Privite din perspectivă religioasă, lucrurile se simplifică mult. Paleologu nu se arată însă a fi un naiv: faptul că recunoaşte existenţa diavolilor, a celor care dezbină prin diverse metode lumea de creatorul ei, este o dovadă de prudenţă şi înţelepciune.

Nu există doar o Europă ştiinţifică, ci şi una religioasă: „Europa nu înseamnă numai maşina cu aburi şi motorul cu explozie, nici numai tot ce s-a inventat de la primele arme de foc până azi în materie de mijloace perfecţionate de distrugere. Europa înseamnă şi Chartres, Assisi, Voroneţ, muntele Athos“.

Cum totuşi, având Voroneţul, poate fi privită cultura noastră ca o cultură minoră? Astăzi, pentru mulţi cultura nu mai înseamnă şi religie, nu mai înseamnă şi sfinţenie. În acest context, Al. Paleologu vorbeşte despre tradiţia de cultură monastică a poporului nostru şi recomandă intelectualilor laici s-o cunoască mai bine. Înţelegând astfel tradiţia noastră culturală, nu ne-am mai ruşina. Iar apărarea acestei tradiţii ar trebui să fie „firească şi neabătută“: „Tradiţionalismul, la noi ca şi aiurea, nu poate fi înţeles numai ca folclor şi valori rurale, oricât de preţioase şi revelatorii sunt, indiscutabil, acestea. El are a-şi revendica apartenenţa la cultura bizantină, slavonă, latină, cu opere mai mult decât notabile în arta medievală, în literatura teologică, juridică, sapienţială, istorică. El nu poate fi nici anti-european, nici anti-urban, decât negându-se pe sine. Ca toate popoarele de veche civilizaţie, europene şi asiatice, poporul nostru are o mare tradiţie de cultură monastică, pe care ar fi recomandabil ca intelectualii laici s-o cunoască mai bine şi să-i dea măcar atâta consideraţie cât şi prea interesantelor şi poate perisabilelor noutăţi ce le solicită atenţia, nu totdeauna fără abuz“.

A reduce Europa la o poziţie geografică, a exclude creştinismul din istorie înseamnă a fi anti-european. Atunci, ceea ce ne-ar face europeni este continuitatea credinţei noastre. Voroneţul, de pildă, ne asigură identitatea, apartenenţa la o familie spirituală.