„Facă-Se Voia Ta” și controlul psihologic

Trăim într-o epocă în care, pentru a ne impropria o anumită conduită condusă de conștiința hristică, avem nevoie poate mai mult decât altădată de o anumită exegetică. Cu­noaș­terea în profunzime a Evangheliei ține atât de Revelație, cât și de informarea precisă și din alte domenii științifice.

Admit că, în urmă cu câțiva ani, auzind în biserică și citind în cărțile creștine foarte des „Facă-Se Voia Ta”, am trăit o oarecare rezistență. Mi se părea confuz acest îndemn pentru că nu știam de unde să o apuc. Dar pentru că eram hotărâtă să ascult de învățăturile bisericești, am căutat să înțeleg cât mai bine ce este cu această „voie” pe care ne-ar fi bine să o facem, cum o știm și unde o găsim revelată, clară.

Așa că am pornit în a o afla. Una din cărțile în care am găsit multe piste de înțelegere este Iliotropion a Sf. Ioan Maximovici. Am reținut în mod special că voia omului este ca o floare a soarelui, iar voia lui Dumnezeu este ca Soarele. Așadar, dacă găsim acest Soare înlăuntrul nostru, putem cu ușurință să ne întoarcem propria voință după acest Soare, și iată voința lui Dumnezeu pentru noi!

Din păcate, educația noastră nu încurajează și nu dezvoltă libertatea omului (o calitate a voinței). Libertatea unui om este cel mai mare dar al lui Dumnezeu și de ea ar trebui să avem grijă cel mai mult. Dacă te uiți acum în sufletul tău, ce poți spune: Cât de liber te simți? Cât de liber te simți să acționezi în orice direcție ai vrea în acest moment?

Dacă nu te simți suficient de liber este pentru că nu ai cultivat aceasta și pentru că ești încă sub puterea controlului psihologic. Controlul psihologic este ca o închisoare a minții din cauza căreia tu nu mai trăiești liber și nu îți mai dai voie să curgi cu viața, nici ție, nici celor din jur. Controlul psihologic se dezvoltă încă de la vârsta școlară și este o formă de apărare (falsă, bineînțeles) de așa-zisele forțe malefice din afară, create de mintea noastră. Acesta are ca sorginte emoțiile rănite ale copilului interior peste care copilul, ca să supra­vie­țuiască, alege să pună mecanisme defensive precum raționa­lizarea, intelectualizarea, negarea, controlul și multe altele - care sunt doar forme ale minciunii, în esență.

Opusul controlului psihologic este acceptarea. Acceptarea emoțiilor nu este facilă, pentru că vine cu o încărcătură în corp, cu o oarecare tensiune. Însă studiile spun că ele durează doar câteva secunde, maximum câteva minute. Așa că este de preferat să trăim o emoție, oricât de inconfortabilă ar fi ea, decât să „o băgăm sub preș” și să punem minciuni ale minții peste ea. Noi fugim de emoții și ne lăsăm conduși de această minte care ne spune ce să facem, adesea din frică și din instinctul de supra­viețuire! Or, Hristos nu poate exista într-o viață bazată pe acțiuni făcute din instinctul de supraviețuire! Hristos este cunoscut atunci când te accepți total așa cum ești și când le dai voie și celorlalți să își dorească și să se manifeste fix așa cum simt ei.

Libertatea și conștiința hristică nu au nimic de-a face cu controlul. A vrea să controlezi lucrurile din exterior presupune să te condamni la o nesfârșită suferință, și aceasta NU este voința lui Dumnezeu. Aceasta nu este „Facă-Se Voia Ta”. Aceasta este voința cea păguboasă a omului care fuge de emoții, de iubire, de Viață până la urmă. Și Cine este Dumnezeu decât Viața, Adevărul și Calea... Iubirii?

Mintea este doar un instrument care ar trebui să ajute ființa umană să proceseze anumite informații concrete pentru a putea exista în această lume. Nicidecum rolul ei nu este să dea direcția acțiunilor în viață. De exemplu, dacă mă deranjează foarte tare un zgomot, mintea ar vrea să controleze și să oprească sau să strige pentru a-l opri. Dar dacă ignor sfatul minții și mă duc în acceptarea emoției de „inconfortabil” pe care o simt atunci când aud acel zgomot, atunci eu cresc, mă dezvolt, mă simt mai aproape de Împărăția cerurilor.

Dacă am vedea viața pe pământ ca pe un dar divin și ca pe o trecere spre eternitate în același timp, sufletul ar trăi cu mai multă bucurie. Însă majoritatea dintre noi trăim pe pilot automat și acest pilot automat este în mintea noastră. Acela este și sediul atacurilor de panică - mai exact al minții subcon­știente. Noi încercăm să controlăm pentru că avem concepția că împlinirea dorințelor ne face fericiți. A avea bani, a avea excursii, a avea haine - și facem din asta un scop: împlinirea dorințelor. Dacă acestea nu se împlinesc, facem din asta o tragedie și o dramă existențială.

Chiar suntem copiii lui Dumnezeu și El știe cu adevărat ce să ne dea! Știe lăuntrul nostru mai bine decât noi! Așa cum și noi simțim și anticipăm nevoile copiilor noștri, tot așa Dumnezeu se ocupă de împlinirea nevoilor reale ale sufletului nostru pentru a ne da bucuria și împlinirea încă din această viață! Ne dă câți bani avem nevoie, ne dă haine frumoase, ne dă și oamenii necesari, doar să credem în El. Atunci când simţi această energie a Proniei, senzația că te poartă cineva, nu mai poți să fii în control: mintea se liniștește și îți simți inima și corpul ca ale unui bebeluș - cu încredințarea că mama îl protejează... Este nevoie doar ca asemeni florii-soarelui să te aliniezi cu Soarele din tine și gata!