Fata în verde şi trandafirul roşu

O dragoste puternică nu se teme de încercări, de ispite. Aşa este şi în cazul iubirii dintre oameni şi în al celei pe care o arătăm lui Dumnezeu. Calist Xanthopol, un scriitor filocalic, chiar aşa scria: „Nici un fiu neîncercat nu primeşte bogăţia casei tatălui său, ca să fie ajutat de ea. De aceea, Dumnezeu încearcă mai întâi, apoi Îşi arată darul. Nu e om care în vremea încercării să nu se obosească. Şi nu e cineva căruia să nu i se pară amară vremea în care e adăpat cu fierea încercărilor. Dar fără acestea nu e cu putinţă să se dobândească o sănătate puternică“. Încercarea are un rol definitoriu în lămurirea tăriei unei relaţii.

Un tânăr american ducându-se într-o zi la bibliotecă a găsit acolo o carte de poezii pe care a împrumutat-o. Citind-o a fost plăcut surprins de sublinierile făcute în volum. Spre uimirea lui, la finalul cărţii, în interiorul ultimei coperte existau un nume şi o adresă. Erau ale unei fete, probabil cea care făcuse donaţia volumului şi adăugase şi însemnările de care v-am spus. La început, băiatul, deşi impresionat de cea care adnotase poeziile, nu i-a scris fetei. De altfel nici nu avea cum, pentru că a trebuit să plece în Irak, la război. Dar ajuns pe front a trimis câteva scrisori celei ce donase cartea. Între cei doi s-a închegat o prietenie. Doreau să se cunoască faţă către faţă şi urma chiar să se căsătorească. Tânărul i-a comunicat data când se va întoarce în Statele Unite, iar fata i-a spus locul, ziua şi ora unde se vor întâlni în New York. Era o staţie de metrou din centrul oraşului. Semnul după care putea fi recunoscută prietena era un trandafir roşu ţinut în mână de ea.

Zis şi făcut. Dar fata, sosită un pic mai devreme la întâlnire, a dat trandafirul roşu unei femei puţin mai în vârstă şi nu la fel de arătoasă ca ea. Băiatul a venit, a văzut-o pe cea care ţinea trandafirul în mână, dar exact în acel moment o fată răpitor de frumoasă, îmbrăcată într-o rochie verde, i-a tăiat calea, aşteptând pe peron. Tânărul nu ştia ce să facă. Să se ducă la cea care purta trandafirul, mai puţin atrăgătoare sau la cea îmbrăcată în verde, care arăta splendid. Greu de hotărât. În cele din urmă s-a apropiat de cea cu trandafirul şi s-a prezentat. „Eu sunt Matthew, soldatul din Irak“. „Iar eu sunt Rebeca. Dar nu eu sunt cea pe care o cauţi. Domnişoara care tocmai ţi-a tăiat calea mi-a spus să ţin acest trandafir în mână şi să-ţi zic că te aşteaptă la capătul peronului. Ea este prietena cu care ai corespondat cât timp ai fost în Orient. Fii fericit! Aşteptarea ta a luat sfârşit. Ai trecut şi ultimul test.“ (Augustin Păunoiu)