Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Fii totdeauna cu Hristos!

Fii totdeauna cu Hristos!

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 08 Sep, 2021

„Fii totdeauna cu Hristos. Ai încredere în Domnul în toate. Nu Îl uita nicio­dată pe Dumnezeu!” Această suită de îndemnuri care deschide seria de maxime cu privire la viața creștină a părintelui Thomas Hopko cuprinde, de fapt, un întreg program de viață duhovnicească. Ca un fir director, căutarea apropierii de Hristos leagă toată existența noastră, de la botez și până la mormânt. În singurătatea irespirabilă a Creației, închisă în ea însăși, fără ieșire și fără speranță, nu există decât o singură șansă. Cercul istoriei care se rostogolește într-un ritm halucinant are o singură despicătură radicală, irepetabilă, care îl reordonează: întruparea lui Dumnezeu. În felul acesta Dumnezeu vine în maxima proximitate a omului. Dumnezeu îi devine omului mai intim decât își este el însuși. Singurătatea este înfrântă în clipa în care Dumnezeu Se coboară în istorie și, de aici, în biografiile fiecăruia dintre cei care I se deschid. Apoi nu mai există decât un singur îndemn, adresat oricui: Fii totdeauna cu Hristos! Pe Cel care a coborât până în străfundurile cele mai adânci ale iadului nimic nu Îl sperie. Cel care a distrus iadul și a îndurat suferința ultimă, totală, Cel care a îndurat moartea nevinovat, singur și abandonat, Acela poate să coboare în miezul vieților noastre tragice. Bucăți mari ale iadului pe care Hristos l-a zdrobit dăinuie pe mai departe în inimile noastre. Acolo, în iadul acela personalizat, coboară Hristos neîncetat. Probabil că nimeni nu a exprimat lucrul acesta mai bine decât Paul Claudel: Hristos nu a venit să elimine sufe­rința. Nu a venit să-i dea un sens ori o explica­ție. El a venit să umple orice suferință de prezența Lui. Nouă nu ne rămâne decât ceva ce frizează imposibilul (și de aceea are un aer eroic și nebunesc): să încercăm să fim pururea cu El, Cel a cărui prezență poate umple suferința noastră.

Viața spirituală este unul dintre spațiile în care se desfășoară efortul nostru de a face ordine, de a-i risipi haosul.

Dumnezeu este El Însuși Dumnezeul ordinii. Sau, cel puțin, putem spune împreună cu Apostolul Pavel că Domnul nu este „al neorânduielii” (I Cor. 14, 33). Viața spirituală înseamnă, așadar, să încerci să pui ordine, să zăgăzuiești pulsiunile haotice ale emoțiilor și ale dorințelor. Nu întâmplător în Biserică avem un întreg vocabular care are în centru ordinea: canon, rânduială, măsură, tipic, lege, pravilă etc. Toate au în co­mun faptul că arată importanța ordinii în fața tensiunii pe care o exercită haosul în permanență. Via­ța duhovnicească nu este posibilă în afara unei rânduieli. Și totuși, rânduială nu este totul. Poate că excesul de rânduială, reglementarea excesivă, punerea tuturor detaliilor sub sem­nul lui „așa trebuie” sunt în ace­eași măsură dăunătoare.

În viața noastră nu întâlnim nicio­dată haosul pur. Mai degrabă ceea ce noi percepem ca haos este impredictibilul. Chiar impredictibilul proniei divine, care nu poate fi niciodată zăgăzuită în interiorul limitelor artificiale pe care le trasăm noi. Ordinea, rânduiala noastră, se cere dublată de deschiderea față de impredictibilul providenței divine. Această disponibilitate față de ceea ce vine din viitor se întemeiază pe încrederea în Dumnezeu și este felul nostru de a ne alătura Lui în lucrarea permanentă de ordonare a lumii.