Folclorul de Crăciun şi de Anul Nou

Cu peste 2.000 de ani în urmă s-a petrecut cel mai mare eveniment din istoria omenirii: Naşterea Fiului lui Dumnezeu, adică "înomenirea lui Dumnezeu", pentru ca pe om să-l îndumnezeiască. "Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe noi oamenii să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu. /…/ Hristos a coborât din ceruri şi S-a născut într-o peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi oamenii să ne înalţe în interiorul Împărăţiei cerurilor" († Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, decembrie 2007).

Acest eveniment a fost oglindit şi în creaţia populară românească, în colinde, în cântece de stea şi alte obiceiuri şi cântări care îl evocă. La poporul român, creştinismul nu a fost impus printr-un dictat, ci a fost asimilat firesc în fiinţa sa, în mădularele sale, care tocmai se întocmeau şi, de aceea, acest eveniment epocal al Naşterii lui Hristos este oglindit atât de fidel în producţiile populare româneşti; şi probabil că, tot de aceea, românii sunt printre cele mai religioase popoare europene.

Colindele sunt un gen al creaţiei populare care întruneşte toate valorile (moral-creştină, istorică, documentar-lingvistică, moral-educativă şi artistică) şi caracteristicile folclorului în general (anonim, popular, colectiv, realist, naţional, oral şi sincretic). Anumite colinde româneşti de azi au apărut odată cu creştinismul, altele au fost create de-a lungul veacurilor, dar au la bază tot învăţătura creştină şi exprimă credinţa creatorilor lor şi a colindătorilor despre această minune. "Colindele nu sunt altceva decât rostirea populară a unor lecturi biblice care

s-au întâlnit cu harurile poetice şi muzicale ale unor făurari de frumuseţe" (IPS Bartolomeu, Cluj, decembrie 1995). Multe dintre versurile colindelor au conţinut corespondent în versete evanghelice şi în Simbolul de credinţă ("S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om") şi ele descriu tabloul scripturistic al Naşterii Mântuitorului: Naşterea în Betleem, ieslea vitelor, steaua călăuzitoare, magii de la Răsărit cu daruri, fuga în Egipt, uciderea pruncilor de către Irod etc. Primul colind creştin a fost cântat însă de către oastea cerească chiar la Naşterea lui Hristos şi a fost preluat apoi în rugăciunile noastre: "Slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca 2, 14). Primii "colindători" au fost deci îngerii şi, de atunci, cei mai autentici colindători sunt cei cu suflete angelice, copiii. Este semnificativ faptul că, în anumite colectivităţi, copiii învaţă colinde la biserica din sat şi, între timp ce preotul umblă cu icoana spre a vesti Naşterea Domnului, ei umblă cu colindul spre a vesti, în felul lor, acelaşi eveniment. "După cum odinioară îngerii şi păstorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, "cu bucurie mare" /…/, aşa şi astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii şi tinerii, asemenea îngerilor, şi preoţii păstori ai comunităţilor de creştini, asemenea păstorilor din Betleem, vestesc în Ajunul Crăciunului Naşterea Domnului …" († Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, decembrie 2007).

Cântecul de stea este un gen mai "tânăr" al creaţiei populare, ocazionat de sărbătoarea Crăciunului; faţă de colind, care este o creaţie cu obârşie ţărănească, cântecul de stea este o creaţie semicultă de origine religioasă, cu autori anonimi, cel mai adesea din sfera Bisericii (preoţi, cântăreţi sau credincioşi). Subiectele cântecelor de stea sunt exclusiv religioase, sunt însoţite de stea şi nu au urări în finalul lor.

Colindatul se desfăşoară în grup, de obicei de către copii şi tineri necăsătoriţi, care, în funcţie de zonă, se însoţesc şi de instrumente sau pseudoinstrumente ca: fluier, taragot, clarinet, ceteră, dubă, clopoţei, zurgălăi, zdrăngănele etc. Se consideră că, atunci când cetele îngereşti cântau la Naşterea lui Hristos, se auzeau şi clopotele oilor, şi fluierele ciobanilor din apropiere. În anumite zone ale ţării, toată obştea satului participă la colindat, unii colindă, iar alţii sunt colindaţi. Colindătorii sunt zgomotoşi, vin cu alai mare spre a-i prevesti pe cei care urmează a fi colindaţi. Obiceiul colindatului este foarte variat de la zonă la zonă, în funcţie de repertoriu, ţinută vestimentară, numărul şi vârsta colindătorilor, scenariu, zilele colindatului, materiale ajutătoare etc. Purtarea stelei de către colindători s-a extins chiar şi la colindele laice pentru că e mai spectaculos; chiar colindatul în anumite zone se mai numeşte "umblatul cu steaua".

Corul "Symbol", înfiinţat în 1990 pe lângă Patriarhia Română, a avut misiunea sacră de a fi fost primul cor care, după o epocă de întuneric spiritual, a readus pe marile scene de concert colindul românesc: 15 decembrie 1990 la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" şi 16 decembrie 1990 la Ateneul Român, prilej cu care cei 85 de copii de pe scenă şi cei peste 1.200 de spectatori din sală au trăit momente de emoţie dusă până la extaz şi până la transfigurare. Dacă nu credeţi, poftiţi să-i ascultaţi!