Grija Patriarhului Daniel pentru patrimoniu

În condițiile în care cultura și patrimoniul românesc au beneficiat decenii în șir de alocări modeste, cu blocări curente ale investițiilor în monumente, demersurile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național-bisericesc sunt notabile și exemplare. Biserica Ortodoxă Română s-a manifestat de-a lungul timpului ca promotoare a culturii, pentru că a considerat-o un instrument de misiune și pastorație, dar și o modalitate firească de expresie și de viață a credinței și spiritualității românești. Patrimoniul cultural și spiritual este o comoară extraordinară care subliniază trecutul, prezentul, dar și viitorul unei națiuni.

Parafrazându-l pe filosoful creștin Pavel Florensky, care a formulat argumentul estetic al existenței lui Dumnezeu în cuvintele: „Dumnezeu există pentru că există fru­musețe”, putem afirma referitor la patrimoniul cultural că un neam există cu adevărat în istorie când este creator și iubitor de frumusețe.

Patrimoniul cultural al României este unul dintre cele mai valoroase bogăţii pe care încă le avem. El creează punți între generaţii trecute, prezente şi viitoare, este sursă de inspiraţie religioasă şi artistică, o atracţie pentru pelerini şi turişti, contribuind, în timp, şi la o dezvoltare economică.

Cele opt biserici cu picturi exterioare din nordul Moldovei (Arbore, Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița, Pătrăuți, Probota, Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou-Suceava), bisericile de lemn din Maramureș și Mănăstirea Hurezi care se află în Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul UNESCO sunt doar o mică parte a creativității spirituale și artistice a unui popor deschis la dialog, sinteze și schimburi de valori cu alte culturi și tradiții.

Cât de important este patrimoniul naţional-bisericesc

Patriarhul Daniel a înțeles cât de important este patrimoniul naţional-bisericesc atât din punct de vedere spiritual, cât și naţional: „Arta bisericească sau arta sacră reprezintă limbajul credinței Bisericii, exprimat prin culoare, sunet, piatră, marmură, lemn sau prin imagini materiale ale evlaviei poporului român”, iar „Patrimoniul cultural național constituie una dintre cele mai valoroase bogății pe care le avem. Prin patrimoniu se creează și se mențin punți spirituale între generațiile trecute, prezente și viitoare”.

Astăzi, în Patriarhia Română funcționează peste 320 de unități cu activitate în domeniul patrimoniului bisericesc mobil: muzee sau colecții muzeale și centre de protejare și restaurare a patrimoniului. Mai mult de jumătate din monumentele istorice ale țării noastre, de importanță națională și locală, sunt monumente eclesiastice: biserici de mănăstire, biserici parohiale, biserici de lemn ale co­munităților rurale, capele de cimitire, biserici de bolniță, apar­ținând unor vechi ansambluri monastice. Pentru toate aceste valori de patrimoniu, atât mobile, cât și imobile trebuie avută o grijă deosebită și implementată o strategie pe termen lung. Analizând activitatea Mitropolitului și apoi a Patriarhului Daniel observăm o atenție constantă pentru restaurarea și punerea în valoare a monumentelor și a valorilor de tezaur. Patriarhul Daniel menționa încă din anul 2001, ca Mitropolit la Iași, că „demnitatea ce derivă din grija față de monumente este cu atât mai prețioasă cu cât valurile de indiferență și insensibilitate față de tradiția și viitorul spiritual al țării noastre sunt mari”.

Patrimoniul, identitatea poporului român

Întâistătătorul Bisericii noastre atrăgea atenția că patrimoniul este cartea de identitate a dem­nității poporului român și că neglijența față de monumente denotă starea de autodemolare spirituală: „Monumentul istoric este totdeauna înălțător prin viața și limbajul său. El nu ne înalță doar emoțional, ci ne înalță relațional: în relația cu Dumnezeu-Creatorul și cu gene­rațiile umane, în timp și peste timp. Când lăsăm să cadă, să se degradeze și să se desfigureze monumentul, cel ce are vocația să ne ridice, să ne înalțe și să ne transfigureze istoria și existența, este evident că ne aflăm noi înşine în starea de autodemolare spirituală, indiferent de explicații și motivații de moment. Este mult de lucru azi atât pentru a conserva și a restaura monumentele istorice, aceste cărți de identitate ale demnității noastre și ale spiritului creator al poporului nostru, cât și pentru a consolida, restaura și conserva în sufletul nostru legătura spirituală dintre Tradiția și viitorul neamului nostru, ca atare, legătură pe care monumentul istoric o evocă și o cere, pentru a nu ne prăbuși interior fără istorie și fără veșnicie!”, iar „Supraviețuirea acestor opere de artă religioasă depinde de asumarea respon­sabilităților, planificarea priori­tăților și investiția pe termen lung în conservarea, restaurarea și întreținerea lor. De aceea, Biserica și Statul, împreună cu întreaga societate, avem datoria comună de a păstra, promova și pune în valoare moștenirea spirituală și culturală dăruită de înaintașii noștri, pe care trebuie să o transmitem generațiilor viitoare”.

De asemenea, Patriarhul Daniel sublinia faptul că o criză economică este mult mai dezastruoasă atunci când este însoțită de o criză a valorilor spirituale: „Criza economică este și mai păgubitoare atunci când este însoțită de o criză a valorilor spirituale perene, inclusiv de criza identității și a demnității naționale. Azi se construiește mult pentru conforturi individuale, dar se restaurează puțin pentru valori naționale”.

Un suflet nobil care prețuiește trecutul

Cunoscând toate aceste probleme, în activitatea ca Mitropolit și Patriarh, Preafericitul Părinte Daniel a înțeles cât de necesară este intensificarea cooperării dintre instituții și specialiști și a dovedit că are o vocație și un simț al datoriei de a restaura și conserva, de a pune în valoare și de a transmite reflexe și repere ale spiritului poporului român pe plan național și universal. Miile de restaurări de biserici, schituri și mănăstiri, de icoane și alte obiecte de cult, de înființare și modernizare a muzeelor bisericești sunt dovada unui simț practic, dar și a unui suflet nobil care prețuiește trecutul, cunoscând că monumentele ne cheamă să prelungim în timp memoria și spiritul celor care le-au ctitorit, iar timpul de astăzi ne obligă să adăugăm patrimoniului moștenit partea noastră de creativitate.

Imediat după Revoluție, Mitropolitul Daniel, actualul Patriarh, a pus bazele Centrului de Conservare și Restaurare a Patrimoniului de Artă Creștină „Resurrectio”, care desfășoară de atunci și până în prezent o activitate deosebită. La București, în cadrul Administrației Patriarhale a luat ființă în 2010 Centrul pentru Patrimoniu Cultural „Sfântul Constantin Brâncoveanu”, care prin laboratoarele sale de conservare și restaurare salvează și pune în valoare o mulțime de obiecte de patrimoniu afectate de degradare. O grijă specială a fost alocată și formării specialiștilor în domeniile gestionării, administrării, protecției, conservării, restaurării și valorificării bunurilor culturale deținute de unitățile de cult prin Centrul de Pregătire Profesională. Patriarhul Daniel a avut și are o grijă permanentă pentru dialogul cultural, organizându-se congrese internaționale. De asemenea o atenție deosebită este alocată Comisiei de Pictură Bisericească.

O remarcă specială privește cercetarea arheologică, care, ­dincolo de contribuția incontestabilă adusă la cunoașterea istoriei monumentelor, a prilejuit și ridicarea unor probleme de ordin general de o importanță excepțio­nală: conservarea ruinelor și a materialului descoperit și consolidarea și modernizarea spațiilor, așa cum s-a întâmplat în vastul șantier de restaurare a Catedralei Mitropolitane din Iași, și a înfiin­țării Muzeului Mitropolitan.

Grija pentru patrimoniul cultural mobil s-a evidențiat și prin realizarea conform normelor specifice de conservare a depozitului din incinta Mănăstirii Antim pentru colecția de peste 2.500 de obiecte de patrimoniu a Colecției de Artă a Patriarhiei Române.

Are nu doar vocația de a ctitori, ci și pe cea de a restaura și a prelungi viața monumentelor

Amplele lucrări de la Catedrala și Reședința Patriarhală, cât și de la Palatul Patriarhiei au sub­liniat faptul că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel are nu doar vocația de a ctitori, cât și pe cea de a restaura și de a prelungi viața monumentelor. Misiunea nobilă de a construi Catedrala Națională și de a amenaja un muzeu bisericesc în subsolul acesteia subliniază faptul că prezentul se fundamentează pe o moștenire spirituală și culturală notabilă, care trebuie să fie valorificată, expusă și promovată.

Mai mult decât atât, pe lângă activitatea de conservare și restaurare, Patriarhia Română a lansat anul trecut un proiect prin care patrimoniul cultural al Bisericii Ortodoxe Române va fi digitalizat. Românii vor avea acces în format electronic la peste 60.000 de cărți vechi, manuscrise, documente și alte obiecte de valoare din lăcașurile de cult ale țării. Patriarhia Română va scana și salva electronic 60.015 bunuri culturale istorice, artistice și documentare, provenite din secolele 15-19. Acestea vor fi distribuite într-o bibliotecă digitală, astfel încât oricine să le poată accesa de pe internet.

Biblioteca online va fi disponibilă atât pentru românii din țară și diaspora, cât și pentru utilizatorii internaționali, prin intermediul platformei naționale culturalia.ro.

Toate aceste luări de poziție și realizări, succinte, sunt exemple grăitoare că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a înțeles cât de importantă este legătura cu trecutul și mai ales cum știm astăzi să aducem patrimoniul în actualitate. De asemenea, Preafericirea Sa a dat un imbold ierarhilor Sfântului Sinod de a cerceta și restaura valorile naționale, subliniind că, în lumea actuală și în Uniunea Europeană, „România vine cu propria mărturie spirituală, prin oamenii ei și prin monumentele care îi evidențiază nu numai evoluția istorică, dar și constantele prin care se pot edifica proiecte viitoare”.