Haine strălucitoare dăruite unui cerșetor pentru o veșnică răsplătire

Cuvintele Evangheliei din ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva au fost ascultate de o copilă în urmă cu o mie de ani într‑o biserică din Epivata Traciei, undeva în apropierea Mării Marmara, nu prea departe de vestita cetate a Constantinopolului.

Această copilă, provenită din familia unor oameni bogați, a lăsat tot ce avea, mai ales hainele prețioase pe care le purta și le‑a schimbat cu ale unui cerșetor, și a plecat din casa părinților, îndreptându‑se către casa lui Dumnezeu, o vreme la Constantinopol, la Heracleea Pontului, și apoi în apropiere de Ierusalim, în pustiul Betleemului.

Cântările pe care imnografii le‑au închinat lui Dumnezeu Cel minunat întru sfinții Săi și Sfintei Parascheva, de asemenea, ne spun că ea s‑a nevoit cu postul, cu privegherea, cu zăcerea la pământ - un termen vechi, adică șederea pe pământ - asemenea altor pustnici din ținuturile Țării Sfinte, loc în care și ea s‑a ostenit până când un înger al Domnului i s‑a arătat spunându‑i să se întoarcă în casa părinților ei...

Când a revenit în locurile natale, era o necunoscută. Trecuseră de la plecarea ei aproximativ 15 ani. Acolo, în ținutul unde se născuse, și‑a încredințat lui Dumnezeu duhul ei. S‑a mutat către Domnul și a fost așezată pe malul mării, cum erau îngropați săracii. La un moment dat, într‑o noapte, preotul din cetate, precum și alți oameni de acolo au avut fiecare aceeași descoperire: sfânta îngropată pe malul mării le cerea să‑i fie mutat trupul, căci alături de ea fusese îngropat un marinar păcătos.

În acest chip s‑au descoperit moaștele ei. Au fost așezate mai întâi în biserica din Epivata, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, apoi au fost duse la Constantinopol, la Târnovo, în Bulgaria, apoi pentru o vreme la Vidin, la Belgrad, și din nou la Constantinopol.

Episcopul Melchisedec Ștefănescu, citând izvoare constantinopolitane și, în special, o scriere a lui Grigorie Țamblac, ne spune că, îndreptându‑se din pământul bulgar către Serbia, la începutul veacului al XV‑lea, moaștele Sfintei Parascheva au rămas o vreme și în Țara Românească. Nu știm cu exactitate unde și nici cât timp. Știm însă că în primăvara anului 1944, într‑o perioadă marcată de tulburare, război și mari lipsuri, moaștele Sfintei Parascheva au fost duse de la Iași, având ca destinație Mănăstirea Turnu, din Oltenia. Patriarhul Nicodim Munteanu a hotărât să le oprească în apropiere de București, rămânând un timp la Mănăstirea Samurcășești - Ciorogârla, dar și o scurtă vreme la Mănăstirea Pasărea.

În ziua de 27 octombrie 1944, din bariera numită „a Cotrocenilor” până la Catedrala Patriarhală a avut loc o impresionantă ceremonie, cum rar au văzut Bucureștii, credincioșii însoțind moaștele Sfintei Parascheva, care veneau de la Samurcășești - Ciorogârla. Au rămas în Catedrala Patriarhală aproape trei săptămâni, după care, în ziua de 13 noiembrie, s‑au îndreptat către Iași.

Privind imaginile care imortalizează momentul purtării moaștelor Sfintei Parascheva în procesiune prin cetatea Bucureștilor, avem în față nu doar mulțime de slujitori ai Bisericii, monahi și monahii de la mănăstirile din preajmă, dar și o mulțime impresionantă de oameni, cum nu s‑a prea putut vedea decât rareori în istoria acestei cetăți.

În anul 1641, Patriarhia Constantinopolului se afla în grea încercare: fiind sub ocupație otomană de aproape două veacuri, în fiecare an, Biserica era obligată să plătească un tribut important Porții, altfel toate bisericile și mănăstirile ar fi fost închise. Multe dintre lăcașurile de cult s‑au pierdut în acei ani, fie din lipsa personalului, fie a birurilor care trebuiau plătite stăpânirii otomane, pentru a se putea sluji în continuare acolo.

În aceste condiții, Patriarhul Partenie al Constantinopolului, numit „cel bătrân”, care avea o vârstă venerabilă, a apelat, cum obișnuia, la principii creștini. În acel an s‑a adresat domnitorului Vasile Lupu al Moldovei. Se pare că nici unul nu a fost atât de mărinimos ca el, întrucât a achitat nu doar taxele din acel an ale Patriarhiei de Constantinopol, ci și toate datoriile pe care le avea față de turci. Văzând evlavia lui, dar și cunoscând faptul că Biserica din Constantinopol se afla în pericol, a hotărât împreună cu cei din jurul său să‑i dăruiască domnitorului Vasile Lupu și țării sale, Moldova, moaștele Sfintei Parascheva, păstrate în paraclisul Reședinței Patriarhale. Așa se face că în anul 1641, însoțite de trei mitropoliți, Partenie al Adrianopolului, Teofan al Paleopatrei şi Ioanichie de la Heracleea - locul în care Cuvioasa Parascheva s‑a nevoit în tinerețile ei, înainte de a ajunge în Țara Sfântă -, sfintele odoare au pornit spre cetatea Iașilor.

Cei trei ierarhi au călătorit pe mare până în pământul Moldovei, iar de la Galați până la Iași, într‑o impresionantă procesiune, au însoțit‑o pe Sfânta Parascheva, care a fost așezată în cea mai frumoasă biserică pe care o avea atunci Moldova, cu interiorul și exteriorul ei dăltuit în piatră, acoperit în aur - biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”. Așa era de mărinimos Vasile Lupu, iar Țara Moldovei se afla atunci într‑unul dintre cele mai importante momente ale dezvoltării sale.

Sfânta Parascheva a ajuns în biserica cea mai frumoasă a cetății Iașilor și a Moldovei, rămânând în sfântul lăcaș până în anul 1888.

În noaptea de 26 spre 27 decembrie a acelui an, a ars aproape în întregime paraclisul unde slujeau iarna monahii de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”. Dar racla din lemn de chiparos acoperită cu catifea bătută în cuie de argint nu a ars decât puțin pe dinafară, iar moaștele Sfintei Parascheva n‑au fost atinse de flăcări.

Reprezentanții Primăriei din Iași au constatat cele petrecute și au consemnat această minune într‑un proces-verbal care se păstrează printre documentele importante ce vorbesc despre prezența Sfintei Parascheva în cetatea Iașilor.

Se păstrează din tradiţie mărturii că Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu a venit desculț de la Reședința mitropolitană până la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” când a auzit de incendiu, deși era iarnă.

Atunci a hotărât ca moaștele Sfintei Parascheva să fie mutate în Catedrala Mitropolitană pe care o împodobise în mod special. Tot atunci a rugat familia unui boier din Ținutul Fălticenilor să‑i confecționeze Sfintei Parascheva o raclă de argint, iar Ana și Lupu Botez au onorat rugămintea mitropolitului, astfel că din acel moment moaștele Sfintei Parascheva se află așezate în racla cu peste 100 de ani de istorie sfântă (1891).

De atunci sfintele odoare au fost duse doar de câteva ori din Catedrala Mitropolitană, în 1944, către finalul celui de‑Al Doilea Război Mondial, și în 1947, când a fost purtată timp de mai multe luni în procesiune prin cele mai importante locuri din Moldova, la mănăstiri, biserici și sate, după o vară fierbinte, în care nu fost nici măcar rouă pe pământ, cum amintește Sfânta Scriptură despre seceta cumplită din vremea profetului Ilie.

Se păstrează numeroase mărturii care consemnează faptul că, după trecerea sfintei prin locurile respective, îndată se revărsa binecuvântare, deși nu plouase de multe luni de zile, iar oamenii se confruntau cu o situație materială grea.

Sfânta Parascheva L‑a iubit pe Dumnezeu mai mult decât orice, de aceea a primit daruri negrăite de la El. Acești sfinți care și‑au închinat viața lui Dumnezeu au primit daruri pe măsură.

În țara noastră sunt câțiva sfinți care, chiar dacă n‑au fost odrăsliți pe pământul propriu‑zis al țării - deși se pare că unii au avut legături de rudenie mai îndepărtată sau mai apropiată cu neamul nostru - au fost trimiși de Dumnezeu în acest loc pentru a ne ajuta să trecem prin valurile încercărilor.

Așa sunt Sfântul Cuvios Dimitrie, născut la sud de Dunăre, ori Sfânta Parascheva, străina care a călătorit la Constantinopol, Heracleea, Betleem, iar apoi, prin sfintele‑i moaște, în Bulgaria, Serbia și România, Sfânta Filofteia și Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, venit din Prilep, Macedonia, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, venit de la Cetatea Albă. Toți aceștia i‑au iubit și i‑au ajutat pe români, pentru că și locuitorii țărilor române, indiferent de locul unde erau așezați, i‑au cinstit.

În ce privește cinstirea Sfintei Parascheva, aproape nicăieri în lumea ortodoxă nu se întâlnesc asemenea mulțimi, nu doar în ziua pomenirii ei, ci permanent, la racla moaștelor ei. Sunt zile obișnuite când oamenii trebuie să aștepte trei‑patru ore pentru a putea venera moaștele Cuvioasei la Catedrala Mitropolitană din Iași. Aceasta este evlavia iubitorilor de Dumnezeu!

Un părinte care a slujit întreaga sa viață în timpul regimului comunist povestea că la o astfel de sărbătoare a Sfintei, care aduna și atunci mulțimi impresionante, delegatul puterii seculare, un reprezentant al Departamentului Cultelor, privea către credincioși de la fereastra Reședinței eparhiale. Mitropolitul de la acea vreme i‑a spus ceva ce dovedește mult curaj: „Stăm bine cu ateismul, nu?”.

Chiar dacă slujitorii erau obligați să săvârșească sfintele slujbe în interiorul catedralei, mulțimile umpleau întreaga zonă, iar Cetatea Iașilor era cu adevărat cercetată de oameni veniți din toată țara. Sigur, nu ca în vremea noastră, când există mai multă libertate, când numărul pelerinilor este mult mai mare și când evlavia se poate manifesta într‑un alt mod.

Se cuvine să amintim că se împlinesc 70 de ani de când Patriarhul Justinian Marina a hotărât împreună cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române generalizarea cultului unor sfinți români, între aceștia aflându‑se și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfânta Cuvioasă Parascheva. Ce înseamnă generalizarea cultului unui sfânt? Până atunci, sfinții aceștia erau prăznuiți doar în zona respectivă, unde se aflau moaștele lor, astfel că zilele lor de cinstire nu erau sărbători ale întregii Biserici Ortodoxe Române. De atunci, au fost trecuți în calendarul anumitor eparhii cu cruce roșie, ceea ce semnifică o cinstire aparte, mai ales pe teritoriul canonic respectiv.

Este important de menționat că la Mănăstirea Samurcășești - Ciorogârla, unde moaștele Sfintei Parascheva au rămas câteva luni în anul 1944, se află o prea frumoasă icoană, zugrăvită întru cinstirea Sfintei de un mare iconar pribeag, care fugise din Basarabia de urgia Crivățului Roșu și se stabilise lângă București. Mai multe biserici din Capitală, cum este și cazul Mănăstirii Samurcășești ‑ Ciorogârla, au comandat la el icoane măiestrit realizate.

Văzând o icoană zugrăvită de el, care a ajuns la Sihăstria, Sfântul Cleopa, pe atunci egumen la Schitul Sihăstria Neamțului, a dorit să‑l cunoască pe acest pictor. El, un om trăitor, rugător, a fost impresionat de felul cum picta Ioan Protcenco și, în cele din urmă, l‑a adus la Sihăstria, unde a pictat paraclisul de iarnă, închinat Sfinților Ioachim și Ana. Tot aici și‑a încheiat viața ca schimonah, fiind îngropat în cimitirul mănăstirii.

Ce putem să ne dorim decât ca Sfânta Parascheva să primească și rugăciunile noastre, puțina noastră atenție pe care o acordăm sfinților și să ne ajute tuturor pentru a dobândi puterea rugăciunii, înțelegerea tainelor dumnezeiești și darul priceperii cuvintelor Evangheliei, pe care le‑a ascultat și ea, o copilă înțeleaptă, demult, într‑o zi de duminică.

Esențial este faptul că nu doar le‑a ascultat, ci le‑a și urmat în toată viața ei. Împlinindu‑le și noi, pentru rugăciunile ei, taina credinței ni se va descoperi într‑o nemărginită splendoare.