Hapuri

Într-un comentariu pe o temă recentă, relaţiile din „triunghiul“ Republica Moldova - Rusia - Transnistria, am găsit următorul enunţ: „Hapul federalizării a fost înghiţit cu o uşurinţă impresionantă de factorii decizionali de la Chişinău“. Oare despre ce hap a fost vorba iniţial şi ce înseamnă expresia respectivă? Evident că metafora este comparabilă, de exemplu, cu a înghiţi găluşca, dar asupra punctului de plecare trebuie să ne oprim pe scurt.

Termenul hap înseamnă „pilulă“ şi este unul dintre puţinele împrumuturi de origine turcească referitoare la medicină din limba română. În secolul al XIX-lea, în locuţiunea „a lua hapuri“, cuvântul era întrebuinţat cu sensul de bază, ca în evocarea, de către C. Negruzzi, a poetului Daniil Scavinschi: se spune că acesta, dimineaţa, „bea câteva păhărele de dicoct, la tot ceasul lua hapuri, şi seara picături“ (Scrisoarea IV. Un poet necunoscut; 1838).

Cu sensul figurat, a înghiţi un hap apare la Odobescu, caracterizând, ironic, o „trudnică şi băbească versificaţiune“ administrată cititorului care o suportă (Pseudokynegeticos, 1874) şi, desigur, pentru acest cultivat şi rafinat scriitor, enunţul ar putea fi considerat o acomodare după fr. avaler la pilule, prin care este explicată locuţiunea românească în unele dicţionare (sensul locuţiunii franceze este „supporter un déplaisir, un affront sans protester“; Robert, Dictionnaire).

Dar, la unii lexicografi români, apare şi ideea de „dificultate“; dacă la Zanne, a înghiţi un hap (hapuri multe) are doar explicaţia „adică a răbda ceea ce nu putem împiedica, şi nu ne este pe plac“ (Proverbele..., V), pentru Şăineanu sensul este „a învinge o greutate“ (loc. cit.), interpretare ce ne aminteşte, involuntar, locuţiunea „a trece un hop“ (pentru vorbitori contemporani tineri, conform rezultatelor unor sondaje proprii, a înghiţi un hap ar putea avea ca punct de plecare... interjecţia hop!). Chiar şi această nuanţă ne permite supoziţia că, paralel cu un calc după franceză, putem apela şi la creativitatea autohtonă, prin forjarea enunţului respectiv pe teren românesc, în familia locuţiunilor (pornind de la acelaşi verb) de tipul a înghiţi găluşca, – sarmaua, – gutuia.

După descrierea unor medici, hapurile erau ca nişte „globuleţe“, „gloanţe“ sau „alice“, de diferite mărimi, mai moi sau mai dure, modelate manual de farmacist, substanţa activă fiind amestecată cu o materie (praf de nalbă sau de „lemn dulce“, miez de pâine, miere) destinată să-i dea consistenţa dorită ori să atenueze gustul neplăcut. Aşadar, nu este greu de presupus evocarea (mai ales prin exagerare) nu numai a neplăcerii, fireşti, dar şi a dificultăţii de a înghiţi astfel de corpuri, ce puteau fi nu doar „zgrunţuroase“, ci (lăsând la o parte gustul neplăcut) şi de dimensiuni mai mari.

Despre cine se spune că mai înghite astfel de „gloanţe“ metaforice? Să revenim la actualitate; în aprecieri sarcastice în legătură cu situaţia din Georgia, se consideră că „Bush este bine mersi, europenii au înghiţit hapul: Franţa şi Germania îşi cer iertare şi vor colaborare“; sau: „Occidentul înghite hapul georgian şi îi iartă Rusiei războiul din Georgia“.

Dar expresia este folosită şi pentru a descrie „învăţătura de minte“: „clientela nu a înghiţit hapul“ sau „românii nu mai înghit hapuri ipocrite“ etc.