Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Hipercomunicarea online nu încurajează comuniunea

Hipercomunicarea online nu încurajează comuniunea

Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu - 12 Iul, 2020

Deşi a fost concepută pentru a elimina însingurarea, de multe ori, social-media contribuie, în mod covârşitor, la producerea sentimentului de alienare, de izolare fizică şi psihologică, de ascundere a propriei fiinţe şi de mascare a propriilor gânduri şi sentimente, sub anominatul reţelelor de socializare. Atunci când nu mai dorim să ne vedem faţă către faţă, fugind de relaţia directă, este un indiciu clar al anxietăţii sociale, al fricii de semeni, pe care căutăm să o mascăm şi să o ascundem în spatele şi în ­umbra ecranelor digitale. Aceasta ar putea fi o explicaţie a faptului că, de la an la an, creşte numărul SMS-urilor, dar scade cel al convorbirilor telefonice reale. După o primă etapă, în care oamenii au pierdut bucuria întâlnirii fizice, acum, parcă, nu vor nici să se mai audă, preferând, în loc de a-şi împărtăşi sau măcar comunica sentimentele, să-şi expedieze mesaje de genul: „cf?“.

Referitor la efectele însingurării şi ca un prilej de profundă meditaţie, poate este interesant să menţionăm faptul că recente cercetări, folosind rezonanţa magnetică funcţională, au constatat că, atunci când o persoană suferă de singurătate, sunt implicate aceleaşi zone cerebrale care reacţionează la durerea fizică, astfel încât acest sentiment de izolare şi însingurare nu are doar efecte asupra stării psihice, ci este resimţit intens şi la nivel fizic.

Jean-Claude Larchet, în lucrarea Captivi în internet, arată că tehnologia caută să umple golul sufletesc şi să alunge singurătatea, izolarea şi depresia, că dispozitivele high-tech vor să ajute la înlăturarea golului existenţial al omului modern, a cărui viaţă este secătuită lăuntric, din lipsă de moralitate înaltă şi de spiritualitate profundă; o viaţă tot mai lipsită de relaţii autentice cu alţii, din cauza slăbirii legăturii familiale, conjugale şi sociale, de vecinătate, de apartenenţă şi afliliere spirituală şi religioasă, de ideal comun. Apelând la acestea, omul pustiit sufleteşte speră să umple acest gol, să acopere şi să aline aceste suferinţe interioare, însă, cel mai adesea, ele îl aruncă ­
într-o singurătate şi mai apăsătoare, într-o anxietate şi tristeţe şi mai accentuate, într-o viaţă şi mai puţin împlinită.

Duhul lumii, pe de o parte, automatizarea şi tehnologia, pe de altă parte, se află într-o relaţie de intercondiţionare sau de dublă cauzalitate, în sensul că sunt produse de spiritul contemporan, dar, în acelaşi timp, l-au şi modelat, în conformitate cu specificul lor. Mijloacele tehnologice au luat naştere într-o lume şi o societate tot mai însingurate şi alienate spiritual, mai autiste sufleteşte la ­nevoile şi chemările semenilor.

Spre deosebire de societăţile tradiţionale, caracterizate de raporturi sociale bine precizate, astăzi se constată un presupus conflict între generaţii, un decalaj între principii, convingeri şi idealuri, o criză a familiei, o amânare a momentului întemeierii ei, uneori până la dispariţia intenţiei de a o mai face, o creştere a numărului divorţurilor, ceea ce face ca numărul soţilor care se despart în mod nefiresc, prin divorţ, să depăşească numărul celor care sunt despărţiţi, în mod firesc, de moarte, deşi toţi au spus, în clipa căsătoriei - „până când moartea ne va despărţi”.

Astăzi, există tot mai multe familii monoparentale, tot mai multe persoane care trăiesc singure şi în izolare, chiar şi în mari aglomeraţii de populaţii, metropole, megalopolisuri şi conurbaţii, şi nu doar bătrâni uitaţi, ci persoane cu vârste tot mai tinere. Pentru astfel pe persoane, reţelele de socializare, fie ele chiar şi virtuale, ar trebui să aducă un beneficiu, însă, ca orice oportunitate, şi aceasta are un preţ real - sporirea sentimentului de singurătate.

S-ar putea spune, astfel, că omul contemporan a reuşit trista performanţă de a transforma propriul suflet într-un pustiu, în care vântul superficialităţii şi al ignoranţei, în materie de ţel şi sens, suflă fără încetare.

Prieteniile online care dau dependenţă şi care îi atrag pe tinerii jucători nu sunt periculoase pentru ceva ce ne oferă, ci din cauza lucrurilor pe care nu pot să ni le ofere: ocazia să învăţăm ce înseamnă să stăm, faţă în faţă, în timp ce avem o conversaţie cu o altă persoană. Dansul degetelor care lovesc tastele - chiar şi ­interacţiunile la distanţă prin
camere web - se supune unui cu totul alt ritm şi transmite informaţii pe o lăţime de bandă mult mai îngustă (...). Oamenii care comunică prin webcam nu par să se privească în ochi niciodată, pentru că ochii celeilalte persoane nu sunt perfect aliniaţi cu acea cameră web care le transmite lor privirea ta”.

Nicolas Carr, în lucrarea sa Cuşca de sticlă, observa că, deşi trăim într-o lume a confortului şi oportunităţilor, aceasta este şi o lume a lipsei de ţeluri şi a depresiei, incidenţa globală a acesteia şi a tentativelor suicidare, datorate lipsei de sens a vieţii şi a unor relaţii sociale protectoare, de calitate, fiind într-o înspăimântătoare creştere.

Vom ajunge, oare, să apreciem cuvintele lui Sartre, care considera că „Infernul este ceilalţi”, o profeţie?

Oare nu se impune să fim cu toţii, producători şi consumatori de high-tech, cu mai multă luare aminte la cuvinte precum cele ale părintelui Cleopa, care spunea că „Sfârşitul lumii va fi când nu va mai exista cărare de la om la om”, adică atunci când se va răci dragostea dintre oameni? Iar lipsa comunicării sincere şi directe este o formă a acestui îngheţ spiritual.