„Hristos, Biserica şi familia îmi sunt viaţa”

În anul 2003, cu inima-n dinți am plecat în Italia. Ne-am stabilit în Monza, un oraș la 15 kilometri de Milano, tablou minunat de istorie și culori. În acest oraș a fost înfiinţată încă o mare familie în Hristos, comunitatea Bisericii „Toţi Sfinții” din Milano-Nord, Monza, unde tatăl meu este preot de mai bine de 13 ani. Din primii ani de la apariţia parohiei noastre, s-a constituit în aceasta și Grupul Nepsis al tinerilor ortodocși. Asociația Tinerilor Ortodocși Nepsis a apărut la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, la data de 13 noiembrie 1999, dată la care este prăznuit Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), Arhiepiscopul Constantinopolului. Ce este Nepsis? Nepsis în limba greacă înseamnă „trezvie”, adică „a fi treaz”, acest nume este folosit de diferitele asociații ale tinerilor ortodocși din MOREOM (Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale). Nepsis este constituit într-o frăție ce cuprinde trei eparhii: Arhiepiscopia Europei Occidentale, Episcopia Italiei și Episcopia Spaniei și Portugaliei. Nepsisul, însă, este unul singur, solid, unit și minunat de primitor. Dimensiunea acestei frății a devenit din ce în ce mai mare și a fost nevoie, din mai multe motive administrative, de a adăuga un extraapelativ lângă numele frăției Nepsis. Unul care să completeze numele Nepsis, pentru a putea face o distincție între orașe, țări, episcopii. Astfel, Nepsis Italia este atribuit tinerilor ortodocși din Episcopia Italiei, Nepsis Belgia, celor din această țară, Nepsis Monza, tinerilor ortodocși din parohia din care fac parte, Nepsis Bruxelles, parohiei de acolo și așa mai departe. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, în data de 6 decembrie 2008, s-a constituit Nepsis Italia, din care face parte și parohia noastră, care se implică activ în numeroasele inițiative propuse de ierarhul nostru. Federația Fraternității Nepsis are trei membri delegați coordonatori și este menită pentru a imprima unitate și coerenţă. Pornind de la Nepsis am reușit noi, tinerii, să nu fim furați de duhul străinătății și al lumii acesteia. În fiecare an de la înființarea acestei frumoase frății s-au ținut numeroase congrese mitropolitane și ulterior ale episcopiilor din care fiecare parohie face parte. Cu drag putem să ne amintim de congresele ce au avut loc la Paris (2009), Roma (2010), Madrid (2011), Londra (2012), Bruxelles (2013), Lisabona (2014), Roma (2015)... și de cele care vor urma de acum încolo. Noi ne-am implicat în viața tinerilor, precum și în cea a parohiei, iar pentru mine această frăție a devenit o a doua familie.
Ce ne unește pe noi acolo, departe de țara noastră, este Hristos, prin biserică și familie, care ne adună şi reuşesc ca această mare comunitate să rămână puternică în fața tuturor încercărilor. Fără Dumnezeu putem spune că suntem rătăciți în lume, deși uneori putem să fim depărtați de Dumnezeu, chiar dacă ne aflăm la noi acasă. Îmi amintesc, ca și când ar fi fost ieri, momentul plecării noastre în Italia. Inițial, pentru mine a fost un şoc, cam totul se schimbase în jurul meu, era ceva nou și la frageda vârstă pe care o aveam îmi era greu să mă reîncadrez într-un loc ce conștient știam că nu îmi aparținea. Am acceptat însă realitatea, a fost greu, și uneori această dificultate încă o mai resimt, dar m-am obişnuit cu ea și, odată ce te obișnuiești cu ceva, mai complicat devine să te reîntorci la stadiul primar. Am trecut peste acomodare cu grijă și ușurință. Nu cred că a fost ceva anume care m-a ajutat, ci pur și simplu redescoperirea laturilor personale ale caracterului a fost antidotul. După un an sau chiar mai puțin de școală, nimeni nu își dădea seama că eu sunt româncă, doar un document de identitate ar fi putut să confirme că sunt de o nație diferită. Niciodată nu mi-a fost teamă ori ruşine să recunosc cine sunt şi de unde provin. Din contră, sunt onorată că m-am născut creştin-ortodoxă în România. Am avut ocazia să calătoresc în câteva ţări din Europa, dar nici una din acestea nu m-a făcut să mă îndrăgostesc de ea o dată şi încă o dată, așa cum se întâmplă an de an când vin în România. Este adevărat că mai sunt multe lucruri de făcut la noi în ţară, însă trebuie un efort colectiv pentru a pune în valoare ceea ce este al nostru. Credinţa creştin-ortodoxă este marele dar oferit de Dumnezeu românilor pe care ei trebuie să-l păstreze nealterat. Fără Dumnezeu am fi nişte fiinţe pierdute în labirintul lumii care ne înconjoară. Ortodoxia, înţeleasă şi trăită intens, este liantul neamului nostru, este calea cea dreaptă care ne fereşte de tot felul de încercări la care este supusă lumea modernă occidentală. Afirm acest lucru cu tărie: Hristos, Biserica şi familia îmi sunt viaţa, singurul sprijin, ajutor şi împlinire.

* Teodora Nacu, studentă la Facultatea de Studii Politice şi Relații Internaționale din Milano