In extremis

În contemporaneitate, sintagma din titlu se înscrie în seria turnurilor savante latineşti care s-au depreciat în discursul public şi în textul jurnalistic (ne-am referit, anterior, la „Urbi et orbi“ sau la „miles gloriosus“, denaturate ca sens printr-un soi de etimologie populară). Prezentăm câteva contexte, pornind de la cronici sportive, în care in extremis înseamnă, pur şi simplu, „în ultimul moment“, „până la urmă“ sau „la urma urmelor“: „Orădenii au remizat in extremis“; „Răzvan Florea a prins in extremis semifinalele la 50 de metri spate“; „Arsenal Londra rămâne lideră în Premier League după ce a scos un egal in extremis cu Aston Villa“.

Evident, expresia are rolul de a sublinia tensiunea provocată de rezolvarea surprinzătoare a unei situaţii, atunci când nimeni nu se mai aştepta la aceasta: în cazurile de mai sus obţinerea unui rezultat de egalitate într-un meci de fotbal, întoarcerea unui rezultat, calificarea într-o probă etc. Dacă jurnaliştii oricum nu-şi prea fac probleme în ceea ce priveşte colorarea discursului, trebuie să observăm însă că nu numai în cronicile sportive se dramatizează lucrurile recurgându-se la această expresie; iată cum se destăinuie un editor: „Mi-am dat in extremis acordul pentru publicarea ediţiei mele din două motive: din iubirea fără margini pe care i-o port fratelui Nicolae şi…“; sau: (la „Dilema veche“) „spiritul dilematic a fost salvat in extremis“.

Ne-a atras atenţia extensia ce se produce în astfel de enunţuri ţinând seama de semnificaţia originară a expresiei latineşti, care înseamnă, de fapt, „pe punctul de a muri“, „în agonie“, „în ultimele momente ale vieţii“. Expresia a fost şi este folosită cu sensul de bază în texte juridice; iată un exemplu, în care s-a dat şi explicaţia: „Legea nu prevede o limită maximă pentru căsătorie, ceea ce înseamnă că încheierea căsătoriei este posibilă la orice vârstă şi chiar in extremis vitae, adică în pragul morţii“. De asemenea corect din perspectivă culturală, expresia se găseşte în texte referitoare la ritualul creştin; prezentăm două exemple: „Alţii au fost botezaţi in extremis“; „spovedania şi iertarea păcatelor in extremis“.

Textele de calitate păstrează sensul de bază chiar dacă nu se referă la reglementări (juridice sau religioase); iată, de exemplu, o evocare a debutului tratamentului cu antibiotice: „în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, (…) Churchill s-a îmbolnăvit de pneumonie, fiind la un pas de a-şi pierde viaţa. Fleming şi-a luat răspunderea de a-i injecta bolnavului un extras de culturi ale ciupercii Penicillium notatum, demers periculos, căci el nu experimentase eficacitatea acestui tratament pe oameni. A fost o încercare in extremis, care, din fericire pentru Churchill, a reuşit“. În cardiologie, o „manevră in extremis“ o constituie „stimularea artificială a inimii“. Iar figurat, expresia este… la locul ei când se referă tot la situaţii limită de reală gravitate: un diplomat de carieră, Mircea Răceanu, „a fost condamnat, în 1989, de Nicolae Ceauşescu, la moarte“ şi „a fost salvat, in extremis, de evenimentele din decembrie 1989“; sau, în titluri eliptice din presă: „Bebeluş salvat in extremis“; „Ostatic britanic salvat in extremis“.

Dar (oricât de mult am iubi animalele) este prea de tot să vorbeşti, dramatizând, despre un câine care „a fost salvat in extremis, iar acum se află în convalescenţă“, sau chiar despre o cântăreaţă pop, Britney Spears, că a fost „salvată in extremis“ când i s-a cerut unui medic să-i facă o injecţie cu vitamine înainte de a se urca pe scenă. Mai ales în legătură cu acest din urmă caz ne amintim formula populară a ajunge la extrem, însemnând „a ajunge la… aman“.

Cât despre echipe de fotbal ce s-au salvat in extremis de la retrogradare, ne putem imagina exprimarea ideii că acestea s-or fi dat de ceasul morţii!