Înfruntând veacurile, pe insula dintre ape, codri şi Cer

Între ape şi cer, pe o insulă învecinată de codrii altădată neumblaţi ai Vlăsiei, trecând multe veacuri printre vânturi şi valuri puternice, Mănăstirea Snagov rămâne cel mai vechi altar de închinare pe care-l are Arhiepiscopia Bucureştilor.

Iubită de mari domnitori şi de sfinţi bineplăcuţi Domnului, Vladislav, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Neagoe Basarab şi Antim Ivireanul, mănăstirea a cunoscut perioade de strălucire şi decădere, de slavă, dar şi ruină ori uitare, de indiferenţă ori aduceri aminte.

Pomenind purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi a ctitorilor, la împlinirea a 490 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Voievod Neagoe Basarab (2011) şi a 500 de ani de la întronizarea sa ca domnitor al Ţării Româneşti (2012), a apărut în anul mântuirii 2011 la Editura Cuvântul Vieţii lucrarea Mănăstirea Snagov. Istorie şi artă, text de monahia dr. Atanasia Văetişi şi asist. univ. drd. Sebastian Laurenţiu Nazâru, fotografii de Laurenţiu Tătulescu, tehnoredactare şi grafică Maximilian George Gavrilciuc, Mănăstirea Stavropoleos.

Volumul Mănăstirea Snagov - istorie şi artă, apărut din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost publicat din dorinţa de a ne aduce aminte de un mare ctitor, trăitor în duhul Evangheliei, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, şi în acelaşi timp de a prezenta veşmântul pictural recent scos la lumină prin lucrările de restaurare încheiate în toamna acestui an.

Prima parte a cărţii este închinată Voievodului Neagoe Basarab şi istoriei ctitoriei de pe insulă, iar cea de a doua constituie un studiu amănunţit al picturii ce împodobeşte zidurile bisericii.

Istoria întemeierii Mănăstirii Snagov trebuie căutată mult înainte de Neagoe Voievod, în timpul lui Vladislav I (†1376) şi Mircea cel Bătrân, cel dintâi care o pomeneşte într-un hrisov al său. Dar actualul lăcaş de închinăciune i se datorează lui Neagoe Basarab, el ridică pe locul fostelor zidiri o nouă biserică, a cărei arhitectură ne aminteşte de mănăstirile Athonului.

Construită din cărămidă alternând cu mortar, cu planul în cruce greacă, cu altarul având absida centrală, flancată de două absidiole, proscomidiarul şi diaconiconul, ea domină aşezarea dintre ape prin turlele ei elegante şi zvelte, prin arcadele ce se decupează pe faţade în retrageri succesive.

A cunoscut de-a lungul veacurilor distrugeri, cutremure, degradări, a ajuns aproape o ruină în care băteau vânturile reci şi apa se prelingea pe pereţi, dar şi epoci de înflorire, cum a fost cea din timpul ierarhului martir Antim Ivireanul sau cum se arată a fi în zilele noastre, după importante lucrări de restaurare săvârşite în vremea arhipăstoririi ultimilor trei patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Justin Moisescu, Teoctist Arăpaşu şi Daniel Ciobotea.

Pictura ei a străbătut însă veacurile şi vitregiile istoriei, fiind acum cel mai vechi ansamblu pictural ajuns până la noi, din mănăstirile şi bisericile Arhiepiscopiei Bucureştilor. Se păstrează, chiar dacă cu restaurări şi refaceri, aproape integral veşmântul pictural de la 1563, an în care biserica a fost zugrăvită, în timpul lui Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanu.

Paginile volumului Mănăstirea Snagov - Istorie şi Artă adună, pe lângă studii de înaltă ţinută ştiinţifică, şi numeroase fotografii care prezintă toate aceste frumuseţi, icoane ale Sfintei Ortodoxii. Parcurgând lucrarea întâlnim documente de arhivă şi izvoare istorice: hrisoave, gravuri, fotografii de epocă, pisania, pietre de mormânt, până la tabloul votiv al ctitorilor şi chipurile sfinţilor sau momente din istoria mântuirii care împodobesc bătrânele ziduri. Albumul vorbeşte celor de acum, dar şi celor care vor veni după noi despre frumuseţea unui vechi lăcaş mănăstiresc, despre preţioasa sa haină picturală, care asemenea arhitecturii ne aduce aminte de pictura athonită, de tradiţia bizantină care, după căderea Constantinopolului, s-a păstrat şi dezvoltat în bisericile Muntelui Athos, dar şi în Ţările Române.

În cea mai pură tradiţie paleologă, zugravul de la Snagov a lăsat o valoroasă mărturie a unui ansamblu pictural al veacului al XVI-lea în Muntenia. Mulţimi de sfinţi, profeţi, patriarhi, apostoli, mucenici, cuvioşi acoperă zidurile, asemenea unei figurări a Bisericii triumfătoare; reprezentarea lor nu înseamnă însă doar împodobirea spaţiului, ei sunt mărturia prezenţei lui Hristos, Cel ce uneşte Biserica şi întregul univers. Toate aceste imagini care umplu spaţiul liturgic, începând cu ierarhii din altar, continuând cu mulţimea de profeţi, drepţi şi sfinţi ai Vechiului şi Noului Legământ, îl conduc pe cel care intră în biserică la înţelegerea bucuriei şi nădejdii cu care Biserica aşteaptă a Doua Venire a Domnului şi în acelaşi timp îl ajută să preguste din taina zilei a opta despre care vorbesc Părinţii filocalici.

Volumul a fost editat prin strădania preacuvioasei monahii Atanasia Văetişi cu ajutorul şi sprijinul cuviosului şi eruditului sobor al Mănăstirii Stavropoleos. Pentru partea de istorie a lucrat dl Sebastian Laurenţiu Nazâru, istoric şi teolog, iar pentru partea de artă, monahia Atanasia Văetişi, istoric de artă.

Monahia Atanasia Văetişi, autoarea referatului intitulat "Ansamblu pictural al bisericii Mănăstirii Snagov", a susţinut în anul 2007 doctoratul la Universitatea de Arte din Bucureşti, Facultatea de Istoria şi Teoria Artei. A predat la Universitatea de Arte între anii 1998 şi 2006, ca asistent al profesoarei Ruxandra Demetrescu (cursuri de teoria artei). Din anul 2003 a ucenicit la Mănăstirea Stavropoleos, pe lângă părintele protosinghel Justin Marchiş, şi a format împreună cu alte surori evlavioase şi competente o obşte-model.

Domnul Sebastian Laurenţiu Nazâru, coautor al lucrării, este asistent universitar la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti, doctorand în teologie şi în istorie şi redactor la revista Studii Teologice.

Studiile lor, bine documentate, parcurgând critic toată bibliografia de până acum, aduc noi interpretări şi corectează unele erori care s-au perpetuat în anumite texte de-a lungul anilor. În studiul dedicat ansamblului pictural al Mănăstirii Snagov, autoarea propune o analiză dintr-o perspectivă nouă care ia în considerare contextul teologic şi cultural în care iconograful de la Snagov a alcătuit pictura ctitoriei lui Neagoe Basarab. Chiar dacă ansamblul este realizat la patru decenii după moartea "principelui isihast", iconograful nu putea rămâne indiferent la învăţătura pe care acesta a lăsat-o urmaşilor.

Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie trăiau în memoria posterităţii, o mărturie în acest sens este chiar prezenţa lui Teodosie în tabloul votiv. El nu a fost nici ctitor al bisericii de la Snagov, nici nu a avut în scurta sa domnie o activitate politică care să-i justifice portretul şi de aceea se poate spune că Teodosie trăia în memoria posterităţii alături de tatăl său, tocmai pentru că lui îi fuseseră destinate Învăţăturile - carte atât de îndrăgită în epocă. Prezenţa lui acolo, susţine autoarea, este un argument că ecoul acestora era viu încă în mintea celor ce alcătuiesc programul iconografic de la Snagov. Şi de aceea autoarea trece la identificarea unor teme din scrierea lui Neagoe Basarab ce se regăsesc pe zidurile pronaosului de la Snagov: cinstirea icoanelor (vedem doi sfinţi din timpul luptelor iconoclaste cu icoana lui Hristos Pantocrator în mâini, chiar lângă tabloul votiv), lauda adusă Maicii Domnului, iconografia Întrupării este prezentă de la icoana de hram - Intrarea Maicii Domnului în Biserică, la scena cu Fecioara şi Pruncul încadrată de Arhanghelii Mihail şi Gavril, numită în iconografie Fecioara întrupării, după inscripţia în slavonă, şi desigur la Imnul acatist şi, nu în ultimul rând, admiraţia şi cinstirea adusă vieţii pustniceşti în paginile cărţii, le regăsim în şirul de anahoreţi ai pustiei Egiptului de pe zidurile de nord şi vest ale pronaosului. Putem spune că, pentru această originală paralelă între textul Învăţăturilor şi scenele pictate în pronaos, capitolul Tradiţia isihastă şi programul iconografic. Problema Învăţăturilor şi relaţia lor cu iconografia Snagovului este cea mai valoroasă contribuţie a studiului asupra picturii. Nu mai puţin interesantă este lectura făcută iconografiei altarului sau explicarea cazului unic al dublării tabloului votiv de la Snagov, aceleaşi personaje fiind pictate şi în naos şi în pronaos.

Calitatea volumului se datorează deopotrivă frumuseţii lui grafice, cât şi nivelului textelor ce-l alcătuiesc şi este un dar pentru toţi cei care iubesc această sfântă mănăstire, văzând în ea o "mărturie că timpul se poate înveşnici şi veşnicia se poate pregusta în timp, când omul caută frumuseţi nepieritoare, coborând harul cerului în minte şi mintea luminată în inimă", cum subliniază Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de introducere.

Privind cu admiraţie la pictura restaurată a Snagovului am remarcat numeroase similitudini cu pictura de la Stavronichita Atosului. Aduc spre exemplificare chipurile Sfinţilor Artemie, Procopie, Mina, Teodor Stratilat, a Cuviosului Pahomie cu îngerul, Pavel Tebeul, Petru Atonitul ş.a.

Pictorul provine dintr-un Atelier de tradiţie paleologă care reprezintă stilul Bizanţului târziu, înainte de căderea marii cetăţi, stil care s-a perpetuat vreme de 100-200 de ani în spaţiile ortodoxe, cu precădere în Ţările Române.

Pictura seamănă iarăşi cu cea de la bolniţa Mănăstirii Cozia, bolniţa Bistriţei oltene, cu pronaosul Tismanei ori cu cea de la Biserica Stăneşti de Vâlcea.

Mai adaug un amănunt bazat pe afirmaţia cunoscutului istoric Constantin Razachievici, care, în volumul închinat lui Petre Năsturel (Editura Istros, 2003), susţine cu argumente şi păreri ale multor istorici că Vlad Ţepeş n-a fost îngropat la Snagov. El ştie că mormântul din faţa Altarului nu adăposteşte osemintele umane, iar mormântul de lângă uşa de intrare avea un trup întreg care în contact cu aerul s-a dezintegrat. Noi ştim că după asasinat capul asprului domnitor a fost dus la Poartă şi necinstit de păgâni.

Lucrarea "Mănăstirea Snagov. Istorie şi artă" se adresează celor care preţuiesc istoria monastică şi pe cea a Bisericii Ortodoxe Române în general, dar şi iubitorilor de artă, teologilor şi iconarilor acestor vremi, cu invitaţia de a preţui şi transmite mai departe aceste frumuseţi întâlnite în insula Snagovului.