Întoarcerea acasă

Rămas orfan de tată, abandonează școala și pleacă de-acasă, găsindu-și diverse locuri de muncă nepotrivite pentru un copil. Ce viitor îl putea aștepta?

Unul fabulos! Ce lecție senzațională despre faptul că nu trebuie să ne grăbim cu verdictele! Copilul acela urma să devină cel mai prețuit din lume în arta lui, pe care avea s-o revoluționeze într-un mod fără precedent, reușind să îmbine tradiția populară cu modernismul cel mai îndrăzneț cu putință.

Arta de a ciopli. La început în lemn, cu unelte primitive. Lucrări care ar fi rămas necunoscute dacă nu i-ar fi întins Dumnezeu mâna, scoțându-i în drum un industriaș care, fermecat de frumu­sețea lucrărilor, l-a sprijinit să se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. Nu i-a fost ușor, căci nu terminase nici școala primară, dar a învățat pe rupte și a recuperat. După care a venit în Capitală, la Școala de Belle-Arte, pe care a absolvit-o cu notă maximă.

Ce putea să urmeze? Aproape logic, École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, din Paris. Unde ajunge pe jos, ca Badea Cârțan la Roma. După doar un an, are prima sa expoziție, la Société Nationale des Beaux-Arts şi apoi la Salon d’Automne, lăsându-i pe critici cu gura căscată. În scurt timp, lucrările sale îl fac celebru și peste ocean, drept care în 1913 expune şi în Statele Unite ale Americii, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai importanți artiști din lume.

După această traiectorie exponențială care l-a dus de la nimic la totul și după ce se consacrase prin forme simbolice, sublimate, esențializate, care evadau din reprezentările clasice, naturaliste, deschizând porțile unui tip de sculptură ultra-modernă al cărei părinte este, care a fost următorul pas al lui Constantin Brâncuși?

Ei, bine, întoarcerea acasă! În 1914 , deci imediat după primul succes din Lumea Nouă, revine în România, și anume pe meleagurile lui natale gorjene, revine la rădăcini, stă de vorbă cu bătrânii locurilor și - după ce trecuse de mult la piatră și bronz - simte nevoia să cioplească din nou lemnul, cu cele mai simple unelte.

Și ce cioplește - desigur, în stilul care-l consacrase? Nici mai mult, nici mai puțin decât „Întoarcerea fiului risipitor”.

Sigur, atunci când plecase de acasă, micul Constantin nu-și ceruse partea de avere de la tatăl lui, căci n-avea ce cere și nici tatăl nu mai era. Sigur, nu-și petrecuse viața în petreceri, aruncând cu bani în dreapta și-n stânga, nu risipise o avere, ci, din contră, construise una, care era spirituală și artistică, mai de preț decât orice grămezi de bani.

Cu toate acestea, a simțit nevoia să se raporteze la parabola biblică atunci când - singura asemănare, dar una profundă, cu fiul risipitor - s-a întors prima dată acasă. Avea să revină în 1937 și 1938, ca să lucreze la Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu. Cu acel al doilea prilej, avea să filmeze țărani, obiceiuri și scene din viața cotidiană gorjeană, precum pregătirea bucatelor și meșteșuguri locale. Aceste imagini rarisime, care surprind atmosfera satului gorjean interbelic și procesul de lucru al sculptorului, se află în colecția Centrului Pompidou din Paris.

După cum, la 150 de ani de la nașterea lui, e emoționant să știm că „Întoarcerea fiului risipitor”, cioplită în Gorj, e găzduită de Philadelphia Museum of Art, împreună cu alte lucrări ale geniului artistic român care n-a uitat niciodată de unde a plecat.