Între creştinism şi religia de tip „cofetărie“ (II)

Nu există nici un fel de dubiu că toate cele trei premise pe care încercase să le acrediteze Nietzsche în demersul său nihilist şi-au găsit un ecou profund în mintea epigonilor săi. În primul rând, afirmaţia sa despre "moartea" Dumnezeului monoteist s-a constituit într-un fundament solid pentru mişcările teosofice; apoi, ideea despre "moartea" omului, în sensul că orice subiect ar fi o simplă ficţiune, ca şi aceea despre "supraom" (Übermensch), va constitui începutul antroposofiei; şi, în fine, teama de o lume şi o civilizaţie dezlănţuite, de o lume care nu-şi mai găseşte scopul în acest univers, de o lume în care libertatea umană nu-şi mai găseşte locul şi rostul, conduce la societatea cosmosofică de tip New Age.

La început de mileniu al III-lea, scena religioasă, atât de impregnată de ezoterisme, nu s-a schimbat, ba, dimpotrivă, a devenit tot mai pestriţă şi tot mai sincretistă. Credinţa creştină de azi şi-a pierdut funcţia sa primordială în multe domenii. Şi această pierdere se resimte mai ales în perioadele de criză. Vidul creat se resimte aproximativ în trei feluri: fie prin faptul că cineva caută alte căi de mântuire în afara celei creştine, fie că, în căutarea unei ordini spirituale pe care n-o mai regăseşte, se înregimentează, într-o anume sectă religioasă, fie că, în fine, pe fondul crizei trăite, demonizează totul şi divinizează răul, apelând la tot felul de forme de magie şi ocultism.

În ultima vreme se configurează o nouă înţelegere a religiei, determinată cel mai bine eclectic şi experimental. Se experimentează tot felul de tehnici de meditaţie, practici şamaniste şi alte forme de modificare a conştiinţei, se apelează la un amestec de tradiţii dintre cele mai diferite, la un sincretism individualizant, în funcţie de necesităţile personale ale fiecăruia. E vorba de crearea unei psiho-pieţe religioase după criteriile consumerismului modern, mai precis după legea cererii şi ofertei din economia de piaţă. Numai că, de această dată, cererea şi oferta au un caracter religios sau chiar pseudo-religios.

Izolarea şi degradarea unităţii întregii creaţii

În cadrul unor asemenea oferte, psihicul se bucură de o foarte mare atenţie. Lucrul acesta nu este deloc întâmplător, pentru că în psihocultura modernă se pune un accent deosebit pe experienţa şi realizarea sinelui. În acest caz, foarte relevantă nu e atât oferta abundentă de terapii, cât mai ales tendinţa de a supraevalua, cu precădere în domeniul psihologiei umaniste, terapia propusă de aceasta, transformând-o într-o "Weltanschauung" sau chiar religie, iar pe terapeuţi într-un fel de guru şi de deţinători ai adevărului veşnic.

Aşa se explică, de altfel, interesul pentru unele mişcări neoreligioase, cum ar fi Bhagwan, în cadrul căreia idealurile psihoculturii de azi şi, în acelaşi timp, ale subculturii hedoniste au fost suprastilizate şi transformate în valori religioase supreme. Bhagwan Rajneesh "garantează" iluminarea folosindu-se de "idealuri" dintre cele mai discutabile şi controversate: libertate personală nelimitată, hedonism, responsabilitate exclusiv pentru sine însuşi şi propria evoluţie interioară. Căsătoria şi familia sunt privite ca simple aranjamente exterioare, fără a avea un caracter obligatoriu. Toate acestea, conducând până la un libertinism haotic, se fundamentează pe un amalgam de concepte din psihologia occidentală, preluate în special din şcoala lui Wilhelm Reich şi din tantrismul indian.

De asemenea, multe grupări de origini foarte diferite, cum ar fi unele ecologice, pacifiste, bisericeşti, politice şi ezoterice, fac mare tamtam invocând izolarea şi degradarea unităţii întregii creaţii. Pentru redescoperirea ei, este propusă o soluţie ezoterică, după modelul societăţii cosmosofice din New Age, avându-şi originile în perioadele culturii greco-egiptene din vechime. Fundamentul cosmosofiei este filosofia hermetică, care a fost pentru cei iniţiaţi de-a lungul mileniilor o învăţătură secretă prin magie, alchimie şi astrologie. Pe această linie, sunt revendicaţi iniţiaţi şi, totodată, mari cosmosofi care au trăit pe parcursul istoriei, cum ar fi: Pitagora, Plotin, Paracelsus, Mozart, Goethe, Rudolf Steiner şi mulţi alţii. În actuala pretinsă eră a Vărsătorului sau New Age, catalogul temelor ezoterice este foarte abundent şi pus la dispoziţia tuturor amatorilor de ezoterisme prin cursurile susţinute în acest sens: Atlantis, semnificaţia universală a piramidei lui Kheops, Stonehenge, temeiurile astrologiei şi alchimiei, Kabbala şi numerologia, tarot, evoluţia spirituală etc. (cf. Artbeitshefte für das Bistum Aachen (1988), Neue Kultbewegungen und Weltanschauungsszene, I, p. 65).

În acelaşi timp, tuturor celor fascinaţi de dimensiunea mistică şi meditativă, de paranormal şi parapsihologic, celor care caută în interior sau în afară realizarea transformării conştiinţei proprii, dar încercând să rămână în acord cu mesajul ştiinţelor moderne (mai ales al fizicii), li se propune oferta New Age, un fel de conglomerat din toate, cu recomandarea ca totul să fie privit şi receptat într-o manieră şi dintr-o perspectivă global-gnostică.

" Vidul creat în perioada de criză se resimte aproximativ în trei feluri: fie prin faptul că cineva caută alte căi de mântuire în afara celei creştine, fie că, în căutarea unei ordini spirituale pe care n-o mai regăseşte, se înregimentează, într-o anume sectă religioasă, fie că, în fine, pe fondul crizei trăite, demonizează totul şi divinizează răul, apelând la tot felul de forme de magie şi ocultism."