„Isotimia“ sau deplina egalitate în cinstire a femeii cu bărbatul

În scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur şi în legătură cu relaţiile ce trebuie să existe între soţii creştini, este folosit cuvântul grecesc "isotimie", care are semnificaţia de "egalitate în cinstire". El defineşte dragostea şi respectul dintre soţi, arătând că soţia este în raport de "isotimie" cu soţul ei, adică este egală în cinste sau demnitate cu alesul sufletului său.

Sfântul Părinte arată că familia creştină este organizată ca o oaste, care are la bază o bună rânduială. De fapt, tot ceea ce a fost creat de Dumnezeu a fost creat într-o ordine foarte precisă, începând cu lumea materială şi neînsufleţită şi încheindu-se cu facerea omului, pe care Părintele ceresc l-a aşezat ca rege şi preot al tuturor celor create. Facerea lui apare ca o încununare a întregului act creator, izvorât din iubirea infinită a lui Dumnezeu.

Dumnezeu a aşezat legi de bună existenţă şi în familie, pe care a ridicat-o la cel mai înalt statut posibil, acela de Sfântă Taină, adică de lucrare văzută prin intermediul căreia El oferă celor ce o alcătuiesc harul Său sfinţitor şi desăvârşitor. În cadrul familiei, există copii şi părinţi, bunici şi nepoţi, fraţi mai mari şi alţii mai mici, iar între toţi aceştia există o ierarhie, care are la bază iubirea şi slujirea, iar ca scop - dobândirea mântuirii.

Fiecare dintre soţi are, la rândul său, atribuţii şi responsabilităţi specifice. Bărbatul, socotit a fi mai robust, mai energic şi dinamic, este cel care, în mod tradiţional, se ocupa de activităţile din afara căminului, în timp ce soţiei creştine îi revenea grija faţă de casa şi familia sa, dragostea şi sprijinul pentru soţul ei, creşterea şi educarea copiilor lor. Prin însăşi firea ei, femeia arată o mai mare înclinare spre cele spirituale decât bărbatul, care este, prin constituţia sa, un pragmatic. Trăirea şi exprimarea celor mai înalte sentimente, simţirea şi împărtăşirea stărilor ei sufleteşti pozitive, îmbogăţirea şi ocrotirea cu bunătate şi linişte sunt câteva din darurile pe care le face necontenit femeia creştină lumii. Pe bună dreptate, se spune că ea se dăruieşte pe sine, îşi oferă sufletul său, cu tot ceea ce are el mai frumos şi înalt, iar singurul lucru pe care îl cere în schimbul acestei dăruiri de sine este simplul fapt de a i se accepta şi respecta dragostea.

Atât de diferiţi prin constituţia lor fizică şi prin structura sufletească, cei doi soţi au un numitor comun - dragostea unuia faţă de altul, grija şi preocuparea lor pentru mântuirea sufletului personal şi al familiei, neîncetata veghere la creşterea şi educarea pentru viaţă şi pentru veşnicie a copiilor şi, pe cât posibil, oferirea unui bun şi frumos exemplu de viaţă duhovnicească pentru cei din afara familiei lor.

Prin Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos din Preacurata Sa Maică, creştinismul acordă o importanţă capitală femeii şi mamei creştine, arătând locul ei esenţial nu doar în istoria lumii şi în viaţa omului, ci în veşnicie. Maica Domnului, Maica Mântuitorului lumii, este, din acest motiv, model de sublimă trăire creştină, exemplu inegalat pentru fiecare femeie creştină.

Pentru toate aceste fapte de dragoste şi dăruire, credinţa creştină acordă femeii o cinste deosebită, o preţuire fără seamăn, socotindu-o împreună lucrătoare cu bărbatul, cu soţul ei, şi alături de copiii, cu care Dumnezeu le-a binecuvântat căminul, în opera mântuirii sau a dobândirii sfinţeniei.

Ceea ce unifică vocaţiile lor, direcţia activităţilor pe care le desfăşoară în lume şi în cadrul familiei, o constituie dragostea reciprocă, dăruirea şi preţuirea.