Istoria Românilor și Centenarul Marii Uniri

De mai bine de două decenii, importanța disciplinei istorie în procesul de educație s-a diminuat, urmare a reducerii succesive a numărului de ore săptămânale alocate ciclului gimnazial și liceal. Mai mult, s-au introdus cumva discipline conexe care au fost utilizate la un moment dat drept argument pentru desființarea orelor de istorie și contopirea lor într-o unică disciplină care să amalgameze informațiile istorice cu elemente de competență civică. Din fericire, această idee avansată în contextul crizei economice de acum câțiva ani a fost abandonată.

Rămâne ca o certitudine a epocii noastre faptul că, deși, așa cum spunea cândva Nicolae Bălcescu, istoria este cartea de căpătâi a oricărei nații, s-a încercat cumva să fie estompate rolul și rostul unei discipline cruciale pentru educația viitorilor cetățeni ai țării noastre. Frapant este faptul că, în timp ce în restul Europei disciplina istorie are alocate două ore săptămânal, la noi încă există oficiali care, cu obstinație, doresc ca istoria să fie predată numai într-o singură oră, păstrând aceleași vechi manuale editate și reeditate încontinuu de la începutul anului 2000 și neadecvate realităților școlare ale prezentului. De digitalizarea conținutului educațional, evident, nu poate fi vorba...

În tot acest context nefavorabil, aș spune, pentru istorie, nu trebuie să ne mire că, din păcate, nu am reușit încă să marcăm Centenarul Marelui Război așa cum se cuvine, nu am reușit să creăm o emulație în spațiul românesc a cinstirii memoriei, sacrificiilor înaintașilor noștri și nici să reconciliem tânăra generație cu istoria. Rămânem să privim cu emoție și cu dorință de recuperare decalajul dintre modul în care noi ne raportăm la acest eveniment istoric unic și modul în care Occidentul înțelege să se raporteze și să celebreze Centenarul Marelui Război.

Un anumit context personal m-a pus în situația de a fi martor la modul în care omologii noștri, profesori din învățământul preuniversitar sau universitar, membri ai departamentelor guvernamentale create pentru marcarea Centenarului s-au manifestat și au acționat pentru ca evenimentul să fie unul popularizat și mai ales trăit prin educație. Pentru că, înainte de toate, Centenarul înseamnă educație. Este o educație plurivocă, valențele evenimentului fiind următoarele: cinstirea memoriei înaintașilor, recuperarea și conservarea patrimoniului istoric, întărirea fundamentelor coeziunii naționale și sociale, educarea tinerei generații într-un spirit al cooperării și păcii.

Pornind de la aceste considerente, în Occident, orele de istorie au fost utilizate și pentru a marca acest moment istoric, în sprijinul profesorilor venind o mulțime de proiecte de sprijin, mijloace didactice construite special cu această ocazie a Centenarului. Site-uri precum http://www.1914.org/centenary/, http://centenaire.org/en sunt utilizate ca resurse educaționale la orele de istorie din școlile britanice, franceze, americane, germane. Un prim exemplu care îmi vine în minte și poate cel mai sugestiv este cel al Scoției, al cărei guvern a alocat tuturor școlilor granturi de 1.000 de lire sterline pentru a dezvolta proiecte legate de Centenar. Vizite de studiu, schimburi culturale, digitalizarea unor obiecte de familie din epoca 1914-1919, grija față de monumentele eroilor din Primul Război Mondial reprezintă alte câteva moduri de a marca, în plan educațional, acest moment. Anul trecut, în data de 29 mai, câteva mii de elevi francezi și germani au participat la ceremonia oficială de marcare a centenarului bătăliei de la Verdun, acțiune derulată la cel mai înalt nivel în prezența președintelui François Hollande și a cancelarului Angela Merkel. Acest fapt s-a datorat unui proiect comun bazat pe educarea tinerei generații într-un spirit al păcii și cooperării. De prisos să mai spun că la noi, anul acesta, la ceremoniile de la Mărășești, din data de 6 august, elevii au cam lipsit...

Sigur, exemple de bună practică despre cum înțelege Occidentul să se raporteze la acest eveniment ar fi multe, dar, de departe, rămâne o întrebare: noi ce putem face?

Să criticăm este simplu, iar evidențele sunt clare – în domeniul educațional nu s-au făcut prea multe pentru marcarea Centenarului românesc al Primului Război Mondial și se prefigurează același lucru și cu Centenarul Marii Unirii! Intenții au existat, prin HG 82/2015, Ministerul Educației Naționale trebuia să realizeze un manual dedicat special Centenarului – România în Primul Război Mondial, care din această toamnă ar fi trebuit să ajungă pe băncile școlii. Din păcate, nimeni nu a mai vorbit despre acest manual. Potrivit aceleiași hotărâri de guvern s-a realizat un site www.marelerazboi.ro, care poate fi un instrument util pentru predarea istoriei, și defunctul Departament Centenar a realizat un site www.centenar.gov.ro conceput special ca interfață educațională, dar, din nefericire, site-ul nu a mai fost încărcat cu materiale noi anul acesta.

Aparenta lipsă de coerență a instituțiilor statului în acest domeniu poate fi depășită, soluția o avem la îndemână cu toții. Este aceeași ca acum 100 de ani: unirea forțelor actorilor educaționali și conceperea unor programe locale care să conducă la marcarea, așa cum se cuvine, a evenimentului unic pe care generația noastră îl parcurge în acești ani.

Pe zidurile unei mici biserici dintr-o comună prahoveană de aproape două sute de ani stă scris: Biserica și Școala ne dau adevărata lumină. Așadar, credem că printr-o strânsă colaborare între Biserică și Școală comunitățile locale, cu mici resurse, pot onora memoria înaintașilor! Ce ziceți, se poate să celebrăm România așa cum se cuvine în acest an școlar?