Istoria veșmintelor liturgice din Răsăritul Ortodox

La Editura Cuvântul Vieții, în condiții grafice excelente care vădesc măiestria meș­terilor tipografi aflați în slujba Tipografiei Cărților Bisericești, a apărut o lucrare care merită parcursă de toți cei interesați de istoria veșmin­telor liturgice, dar și de cei pasionați de istoria bisericească în general. Susținută inițial în anul 2021 ca teză de doctorat de către arhidiaconul Vlăduț-Iulian Roșu la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucu­rești, lucrarea „Istoria veșmintelor liturgice din Răsăritul Ortodox - de la origini până la Sfântul Simeon al Tesalonicului (^1429)” a fost elaborată sub coordonarea preacuviosului pr. prof. univ. dr. Daniel Benga, profesor de Istorie Bisericească, Patrologie și Liturgică la Departamentul de Teologie Ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München.

În literatura teologică românească se poate constata cu ușurință că era nevoie de o lucrare care să readucă în atenție problematica atât de complexă și mereu actuală a veșmintelor liturgice. În mod evident, o abordare nouă a subiectului presupunea o asumare interdisciplinară, elementele de istorie bisericească, patrologie, iconografie, paleografie și liturgică necesitând o interogare unitară și complementară din punct de vedere metodologic. Nu este mai puțin relevant faptul că, pentru o imagine completă asupra subiectului, abordarea aspectelor care vizează materialele și tehnicile de confecționare a veșmintelor și accesoriilor liturgice era o cerință asupra căreia puțini autori s-au aplecat. Din această perspectivă, literatura teologică ortodoxă universală oferă un număr redus de repere analitice și metodologice, cel mai adesea mărginite la una sau alta dintre treptele ierarhice sau la unul sau altul dintre veș­min­tele liturgice specifice acestor trepte ierarhice. Pe de altă parte, chiar dacă în mediul teologic apusean au existat preocupări mai sistematice cu privire la originea, evoluția istorică și semnificația sau simbolismul veșmin­te­lor liturgice, de regulă, acestea au vizat elementele specifice arealului geografic apusean și tradiției liturgice dezvoltate în acest areal. Spațiul răsăritean, pre-bizantin, bizantin și post-bizantin a fost abordat tangențial, nesistematic, spațiile dedicate în cercetările de specialitate fiind reduse sau chiar marginale. Așadar, reținem faptul că această lucrare răspunde unei necesități a teologiei istorice și liturgice, aduce cercetarea pe acest subiect la un nivel apreciabil de competitivitate cu cercetările din mediul teologic apusean și oferă pentru prima dată în literatura teologică ortodoxă o abordare coerentă și completă a problematicii veșmin­telor liturgice pe coordonatele: etimologie, origine, dezvol­tare istorică și semnificație simbolică.

Premisele fundamentale ale succesului acestei cercetări au fost: exce­lenta cunoaștere și înțelegere a stadiului cercetării, oportunitățile de cercetare în mediul academic apusean și răsăritean, documentarea directă în spații liturgice cu valoare referen­țială, cunoștințele lingvistice și discernământul metodologic al autorului. Apreciem structura organică și unitară a cercetării, opțiunile metodologice care conjugă și abordează într-o manieră complementară trei categorii de izvoare: izvoare literare, surse iconografice și colecții de veșminte vechi. În acest fel autorul reușește pe parcursul lucrării să satisfacă cele trei condiții consacrate din punct de vedere metodologic pentru studiul științific al originii, istoriei și simbolismului veșmintelor liturgice, respectiv: izvor documentar scris, reprezentare în artă și un vestigiu al fiecărei piese de vestimentație liturgică studiată.

Cu privire la analiza stadiului cercetării, constatăm pe de o parte faptul că autorul cunoaște foarte bine literatura de specialitate, dar are și capacitatea să recepteze această literatură și să se raporteze critic la ea. Pentru a fi explicit, lucrarea reprezintă o foarte bună cercetare, autorul ei dezvoltă un sistem ideatic și analitic coerent și bine argumentat, fundamentat pe o bibliografie excelentă, care contribuie semnificativ la îmbogățirea cunoașterii.

În ceea ce privește conținutul doresc să remarc câteva aspecte, nu neapărat într-o abordare sistematică, fără să mă opresc asupra fiecărui capitol, lăsându-i cititorului bucuria să urmeze firul lecturii. Aspectele pe care le am în vedere subliniază atât elementele de originalitate ale cercetării, cât și relevanța istoriografică pe care o dobândește lucrarea de față.

Primul aspect pe care îl menționez este cel referitor la originea veșmin­telor liturgice. Autorul explorează sistematic cele două ipoteze consacrate în literatura de specialitate: originea vetero-testamentară și originea civilă, greco-romană și bizantină a veșmin­telor liturgice și evidențiază opțiunea sa cu privire la complementaritatea celor două dimensiuni. Analizele cu privire la originea și utilizarea veșmin­telor liturgice, în mod special cele referitoare la veșmintele arhierești, furnizează elemente subtile referitoare la ordinea ierarhică și importanța scaunelor episcopale. Pe de altă parte, trimiterile la veșmintele liturgice evocă meritele particulare ale unor ierarhi și maniera în care, în special, autoritatea imperială a știut să aprecieze și să recompenseze la nivel simbolic aceste merite. Nu este mai puțin adevărat că mențiunile documentare eviden­ția­ză excese, uzurpări de demnități și drepturi, vizibile la nivelul utilizării veșmintelor și însemnelor liturgice. Toate aceste aspecte capătă o rele­van­ță istorică semnificativă și nuan­țea­ză contextul sau cadrul asumării demnității clericale, episcopale în mod special, în perioada studiată. Semnificative sunt din acest punct de vedere analizele autorului cu privire la polistavros, omofor și mitră.

O contribuție remarcabilă aduce autorul în aria de cercetare a culorilor veșmintelor liturgice. Ca un element de originalitate, analiza acestor aspecte se fundamentează pe vechi reprezentări iconografice datând din veacurile V-VIII și este coroborată cu izvoarele scrise. Autorul propune ipoteze credibile cu privire la posibile contexte în care regulile stabilite de Papa Inocențiu al III-lea, la începutul veacului al XIII-lea în Apus, au fost preluate și în Răsăritul ortodox.

Trebuie remarcată și soluția propusă de autor la actuala practică liturgică în care sistemul de culori asumat de Biserica Ortodoxă este unul defectuos. Autorul, în spiritul modelului analitic dezvoltat pe parcursul întregii lucrări, consideră că o eventuală reglementare unitară pan-ortodoxă a sistemului de culori liturgice ar trebui să pornească de la simbolistica veșmintelor, decodată de către comentatorii bizantini ai Sfintei Liturghii și ar presupune nu o asumare și omogenizare a unor tradiții preluate din Apus, ci revenirea la vechea practică bizantină pe care o ilustrează prezenta lucrare. Din această perspectivă, lucrarea depășește nivelul teoretic și deschide posibile consecințe practice. Dacă la nivel eclesial ar existat preocuparea pentru recuperarea dimensiunii genuine a veșmintelor liturgice, lucrarea părintelui arhidiacon Vlăduț Roșu poate servi ca fundament analitic și justificativ.

Referitor la rugăciunile la îmbrăcarea veșmintelor, din punct de vedere metodologic, remarcăm studiul comparat realizat de autor pe manuscrise liturgice și pe comentariile liturgice bizantine din perioada care constituie cadrul de referință al lucrării. Ipotezele și concluziile autorului cu privire la originea și evoluțiile rugăciunilor de îmbrăcare a veșmintelor sunt pertinente, la fel propunerile cu privire la asumarea unor practici liturgice noi (vezi rugăciunea pentru dichero-trichere).

Capitolul dedicat materialelor din care erau confecționate veșmintele liturgice și insignele liturgice este unul care, de asemenea, trebuie evidențiat. Sunt importante de remarcat tensiunea generată de exigențele atitudinale specifice slujirii preoțești și imaginea pe care opulența vestimentară o degajă.

În altă ordine de idei, prezentarea teh­nicilor de confecționare a materialelor utilizate în confecționarea veș­min­telor liturgice și a celor de manufacturare a engolpioanelor și crucilor pectorale dă o relevanță practică acestei lucrări și completează în mod fericit toate celelalte informații cu privire la nume, origine, dezvoltare în timp și spațiu sau simbolism. Practic, autorul ne face să înțelegem nu numai ce sunt, în ce scop se folosesc, cine are dreptul să le utilizeze în cult și ce simbolizează veșmintele liturgice, ci ne oferă răspunsuri clare la întrebări cum ar fi: cum au apărut? din ce erau făcute? sau cum se confecționau? aceste veș­minte și accesorii liturgice.

Lucrarea beneficiară de o redactare îngrijită, aspectele teoretice sunt ilustrate cu imagini reprezentative preluate din codici, manuscrise, cronici, lăcașuri de cult, colecții de veșminte și obiecte liturgice. Materialul ilustra­tiv este completat de schițe iconografice care reușesc să pună în evidență evoluția vestimentației diaconești, preoțești și arhierești pe parcursul secolelor V-XV. Este meritoriu faptul că aceste schițe iconografice sunt inserate împreună cu reprezentările iconografice pe tot parcursul lucrării, dar sunt și grupate și sistematizate la finalul lucrării în zona de anexe.

Inventarul veșmintelor liturgice datând din primele cincisprezece secole care se păstrează în diferite colec­ții muzeale ne oferă o imagine a celei de-a treia categorii de izvoare utilizate la redactarea lucrării, respectiv colec­țiile de veșminte vechi.

Autorul realizează și excelente tabele pe care consider că ar fi fost mai potrivit să le numească sinoptice decât cronologice. Redactate pornind de la criteriul cronologic, ele propun o ima­gine sinoptică a utilizării veșmintelor liturgice specifice fiecărei trepte ierarhice în ariile geografice de referință pentru creștinism.

 Sperăm ca această lucrare să trezească interesul nu numai pentru istoria veșmintelor liturgice, ci să aducă o înțelegere mai profundă a rostului acestora în viața liturgică și sacramentală a Bisericii. În egală măsură, ea poate contribui la educarea gustului în materie de vestimentație bisericească.