Istoric?

Discursul jurnalistic actual ne confruntă, în multe privinţe, cu o adevărată beţie de cuvinte; printre altele, nu doar orice accident, ci chiar un jaf brutal este apreciat drept… spectaculos, iar tot ceea ce întruneşte la… modul superlativ aprecierile evaluatorilor de ocazie grăbiţi nu poate fi decât super sau cool.

Ne limităm la aceste câteva exemple de supralicitare a unor elemente lexicale, de obicei neologisme, pentru a observa că, de câţiva ani, comentarea privind oscilaţii ale valorii leului a reuşit să devalorizeze adjectivul istoric, folosit în limba română de aproximativ un secol şi jumătate. Iniţial, acesta a avut (dar poate avea şi astăzi) o valoare neutră, determinativă, de exemplu atunci când atribuie un eveniment realităţii, prin opoziţie cu ceea ce trebuie considerat doar legendar, inventat, imaginar ("fapt istoric"), sau când precizează o specie; de exemplu, un "roman istoric" este acela ce se ocupă cu fapte din istorie, ce are ca temă istoria.

Tot aşa, adjectivul are valoare determinativă şi în alte sintagme, cum ar fi "centrul istoric (al oraşului)", "monument istoric" şi altele. Paralel, a intervenit şi fenomenul calificării, dar tot cu privire la ceea ce aparţine istoriei, adică procesului obiectiv al dezvoltării fenomenelor în natură şi societate: "nume istoric" înseamnă "celebru", un "moment istoric" este unul dintr-o epocă veche, care a intrat în istoria unui popor, dar şi contemporan, apreciat ca având o importanţă comparabilă.

La distanţa nonsensului faţă de oricare din aceste valori apare adjectivul la care ne referim atunci când se proclamă că "moneda naţională a marcat o nouă depreciere istorică în raport cu euro", însăşi această monedă fiind pândită de un pericol asemănător, într-un comentariu la fel de inflamat: "Se apropie sfârşitul monedei euro? Minim istoric pentru moneda unică" (iunie 2010). Dar anumite circumstanţe relativizează viziunea catastrofică; continuând lectura, aflăm că, de fapt, evaluarea se referă la raporturile cu dolarul din ultimii patru ani şi doar pe piaţa asiatică!

Fireşte, deprecierea istorică şi minimul istoric sunt în relaţie, alternativ, în funcţie de conjunctura de pe piaţa financiară, cu o creştere, tot istorică (!) a unor valori: "Euro, la cel mai înalt nivel istoric. Euro a ajuns la cel mai înalt nivel din istorie, Banca Naţională a României stabilind un curs de referinţă de 4,3257 lei/unitate" (28 iunie 2010), afirmaţie iute şi degrabă infirmată de un blogger: "euro nu e la cel mai înalt nivel istoric; în toamna lui 2004 a fost şi 4.5-4.6 ron". Istoric - istoric, dar fenomenul poate fi şi de (foarte) scurtă durată, căci, din când în când, se tot înnoieşte (!): "Cursul creşte la un nou nivel istoric: 4,3688 lei/euro".

Această cochetare stângace cu sfera istoricităţii ne face să ne amintim de faptul că, tot datorită înflăcărării discursului, însuşi termenul istorie a căpătat, în vorbire, şi sensurile de "povestire hazlie, glumeaţă", "întâmplare, păţanie", ba chiar "încurcătură, dandana". Aşadar, supralicitarea termenului, folosit odinioară responsabil şi solemn, în sensul bun al cuvântului, este calea prin care însuşi conţinutul discursului poate să fie pus sub semnul îndoielii, deoarece adjectivul istoric nu se potriveşte pentru a caracteriza fenomene, procese sau evenimente considerate ori evaluate de astăzi pe mâine.

Şi, astfel, constatând că din vorba umflată se trece la întâmplare bulbucată, scade simţitor capacitatea mass-mediei de a influenţa pozitiv publicul, în maniera şi cu urmările pe care ni le-a înfăţişat povestioara cu ciobanul glumeţ care se distra chemându-şi consătenii în ajutor prin alarme false, precum că ar fi dat lupul la oi! Îi merge o dată, de două ori, dar când vine lupul cu adevărat şi el cheamă în ajutor, nimeni nu-l mai crede!

Din păcate, mai nou, adjectivul istoric şi-a luat iar drept ţintă descrierea nivelului atins de apele Siretului, Prutului sau Dunării; vom reveni!

" Supralicitarea termenului, folosit odinioară responsabil şi solemn, în sensul bun al cuvântului, este calea prin care însuşi conţinutul discursului poate să fie pus sub semnul îndoielii, deoarece adjectivul istoric nu se potriveşte pentru a caracteriza fenomene, procese sau evenimente considerate ori evaluate de astăzi pe mâine."