La Unirea Bucovinei

La 28 noiembrie 1918, cu trei zile înainte de desăvârşirea Marii Uniri, la Alba Iulia, reprezentanţii fostului ducat imperial au votat în unanimitate, în cadrul şedinţei Congresului General al Bucovinei (preşedinte de vârstă arhipresbiter mitrofor Dionisie Bejan, preşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina), „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României“. Două decenii de după aceea, Calendarul creştin tipărit de Mitropolia Bucovinei aduce ecouri ale acestui eveniment, în strânsă legătură cu viaţa bisericească ortodoxă de pe pământul românesc. Iată ce spune preotul Vasile Cilievici, în articolul Patriarhia României:

„Până la războiul de dezrobire, care s-a încheiat cu unirea tuturor românilor, în 1918, stăpânirile străine au întrebuinţat toate mijloacele şi toate vicleniile ca să-i facă pe români să se lepede de credinţa şi limba lor, moştenite din moşi strămoşi, şi în chipul acesta să le ucidă sufletul, pentru ca ei să nu-şi mai aducă aminte niciodată că au fost urmaşii acelui popor mare şi puternic de care tremura odată toată lumea. (...)

Şi glasul rugăciunii pline de credinţă a fost ascultat. După sfârşitul războiului celui mare, poporul românesc, care şi el a luat parte cu vitejie nespusă şi cu mari jertfe de oameni la această crâncenă învălmăşeală şi din care a ieşit biruitor, a cerut într-un glas să se desfacă de acele stăpâniri străine şi să se cârmuiască singur. (...)

În chipul acesta, întregită şi întărită, după cum au visat, veacuri de-a rândul, moşii şi strămoşii noştri, naţia română a dat mai întâi mulţumită lui Dumnezeu pentru nesfârşita Lui bunătate. Iar rod al strădaniei întru Domnul fu ridicarea bisericii noastre dreptmăritoare la rangul de Patriarhie.

Cinstea aceasta ce i s-a dat bisericii noastre ca mulţumită lui Dumnezeu i se cuvenea cu tot dreptul, pentru că ea a fost călăuza neamului românesc prin sute şi mii de ani, în toate împrejurările vieţii, în bine şi în rău, de la leagăn până la mormânt. Biserica a fost în trecut şi va fi şi în viitor propovăduitoarea credinţei, păstrătoarea datinilor şi obiceiurilor, ocrotitoarea cinstei, dreptăţii şi omeniei şi a tuturor virtuţilor cu care a fost înzestrat neamul românesc de bunul Dumnezeu“.

După care preotul Oreste Tarangul, consilier eparhial, în Legea neamului românesc, dezvoltă ideea:

„Neamul românesc s-a format în strânsă legătură cu credinţa ortodoxă a răsăritului. De timpuriu, chiar în cele dintâi veacuri ale creştinismului, a străbătut lumina evangheliei în părţile ţării noastre, numită pe atunci Dacia.(...)

De la biserica ortodoxă a răsăritului ne-au venit predaniile şi aşezămintele curate, aşa precum le-au propovăduit sfinţii apostoli. Nu erau pe atunci în ţara Daciei nici biserici măreţe, nici slujbe pompoase, dar cuvântul preotului străbătea adânc în sufletele credincioşilor, şi cu timpul se împleti întreaga lor viaţă de plugari şi păstori cu gânduri şi obiceiuri creştineşti. În acest chip s-au introdus frumoasele noastre obiceiuri naţionale la naştere, la nuntă, la înmormântare, de Crăciun şi Anul Nou, de Paşti, la începutul sămănăturilor şi la culesul lor, la temelia casei şi la sfinţirea ei, obiceiuri spre slava lui Dumnezeu şi spre binecuvântarea neamului.

În acest timp, când creştinismul se răspândi în Dacia şi se adânci în sufletul locuitorilor din această ţară, se mai desfăşură un eveniment: se plămădi, se formă poporul român din dacii băştinaşi şi colonişti romani, iar când, în veacul al şaselea, poporul român era gata format, el intră în istorie ca popor creştin.

La toate celelalte popoare creştine se vorbeşte despre încreştinarea lor, numai despre încreştinarea poporului român nu se poate vorbi, pentru că el s-a născut popor creştin. Sufletul neamului românesc s-a format în strânsă legătură cu credinţa ortodoxă a răsăritului. Credinţa ortodoxă a împodobit sufletul neamului nostru cu virtuţi creştine şi româneşti.

În ortodoxismul neamului românesc stă unitatea lui sufletească, unitatea de gândire şi simţire“.