Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Labirintul oglinzilor care deformează

Labirintul oglinzilor care deformează

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ciprian Olinici - 05 Noiembrie 2011

Cât de puţin efort depunem în a-i înţelege pe cei de lângă noi! Considerăm că fiecare persoană este după chipul şi asemănarea noastră şi îi judecăm atitudinile în funcţie de stările şi părerile proprii. Privind astfel lucrurile, ne dăm seama că suntem departe de obiectivitate. Acest termen, în contrast cu subiectivitatea noastră, este asumat de mass-media. Dacă pentru noi obiectivitatea poate fi diluată de opiniile proprii, pentru presă a fi obiectiv este un atribut existenţial. Ceea ce spui trebuie să fie în acord cu ceea ce se întâmplă. Credibilitatea şi autoritatea canalelor mediatice se fundamentează pe puterea lor de a reflecta adevărul. Jurnalistul care relatează un eveniment face o muncă de cercetare şi, fără nici o patimă şi fără nici un ataşament, redă potenţialilor săi cititori, ascultători sau telespectatori esenţa celor întâmplate.

Observăm în ultimii ani diferitele atitudini ale presei faţă de evenimentele prilejuite de sărbătorile Bisericii. Dacă participi la astfel de momente şi ai curiozitatea să urmăreşti o ştire despre ele, ai neplăcuta surpriză să constaţi o schizofrenie între realitatea observată şi "realitatea" mediatizată.

În acest an, în perioada 24-29 octombrie, au urcat Dealul Patriarhiei câteva zeci de mii de credincioşi care au stat, înfruntând frigul, şi 14 ore pentru a se închina sfinţilor. Un ziarist obiectiv are datoria de a parcurge drumul pelerinului înainte de a scrie despre pelerinaj. Nu poţi vorbi despre Dumnezeu, despre sfinţi şi despre Biserică doar pentru că ai un microfon în mână şi ai dat o căutare pe Google. Iar dacă nu ai toate datele, o elementară regulă deontologică te obligă să înveţi de la cei care participă la astfel de eveniment.

Esenţa pelerinajului nu este dată nici de ce lideri politici vin sau nu, de câteva persoane care, din cauza oboselii, solicită un ajutor medical sau de inexistentele scandaluri. Niciodată un eveniment al Bisericii nu poate să ocupe un loc în jurnalele de scandal. De ce? Pentru că nimeni nu vine la Biserică să caute cearta. Mesajul ştirii de la sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, se afla pe Dealul Patriarhiei, sub baldachinul unde erau aşezate raclele cu sfintele moaşte ale: Sfântului Apostol Andrei, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Cuviosului Dimitrie cel Nou. Către ele urca şirul pelerinilor, către ele erau îndreptate chipurile credincioşilor. De ce nu putem să îndreptăm şi obiectivul camerei de filmat tot în acea direcţie? Trebuie să ştim că nu lucrurile mărunte şi periferice sunt consemnate de istorie, deşi ele ies în evidenţă. Câteodată adevărul este prea mare pentru a putea fi observat. Poate că ar trebui să ne întrebăm cât de penibili suntem atunci când ne facem că nu observăm esenţialul şi prezentăm secundarul drept principal.

Mesajul Bisericii către presa care doreşte să reflecte un eveniment nu poate fi asimilat pur şi simplu unui mesaj subiectiv, ci unuia personal: "Vino şi vezi" (Ioan 1, 46), îi spune Filip lui Natanael. Biserica nu îngrădeşte cercetarea, dar cere sinceritatea căutării. De aici se naşte obiectivitatea pe care presa o reclamă, dar pe care Biserică chiar o oferă.

Se vorbeşte în ultima de vreme de "mediacraţie". Rolul jucat de presă în anumite schimbări politice şi sociale au autonomizat presa, conferindu-i un aer dictatorial. Poate pune întrebări, dar nu e obligată să răspundă la întrebări. Bogdan Ghiu, citându-l pe renumitul sociologul Michel Rocard, observa în anii trecuţi că există în clipa de faţă, în societatea noastră, şase puteri. Cele trei descrise Montesquieu (legislativă, executivă şi juridică) şi încă trei, de primă importanţă: cea tehnologico-ştiinţifică, cea financiară şi cea mediatică. Toate puterile au contraputeri, cu excepţia uneia singure: puterea mediatică. Nu ştiu dacă putem vorbi despre o putere deplină a presei, dar dacă acceptăm existenţa ei imediat trebuie să aducem în discuţie şi responsabilitatea ei. Presa are principala datorie de a fi fidelă realităţii. Fără acest suport şi fără un rol formativ, din "mediacraţie" presa trece uşor către "mediocraţie".

Nu promovăm o distanţă faţă de presă, dar este firesc să cerem obiectivitate de la instituţia care o afişează pe frontispiciu. Iar în faţa opiniei că "ştirile cuminţi şi bune nu se vând" cerem ca obiectivitatea să nu mai fie clamată.