Legătura mitropolitului Antonie Plămădeală cu Mănăstirea Slatina

Veche ctitorie voievodală şi gropniţă domnească, Mănăstirea Slatina din apropierea Fălticenilor este una dintre perlele alese ale Bucovinei. De viaţa ei de-a lungul veacurilor şi-au legat existenţa mulţi fii vrednici ai neamului românesc. Iată câteva nume de referinţă: vrednicul de pomenire mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi, ierarhii Sofronie Miclescu, Calinic Miclescu, Partenie Ciopron, Adrian Hriţcu, cunoscutul duhovnic arhimandrit Cleopa Ilie, arhimandritul Dionisie Udişteanu, protosinghelul Petroniu Tănase, fost egumen al Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, arhimandritul Arsenie Papacioc, ieroschimonahul Paisie Olaru, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, precum şi mulţi oameni de cultură, scriitori, politicieni.

Una dintre personalităţile de marcă care şi-au legat sufletul de Mănăstirea Slatina a fost ierodiaconul şi apoi ieromonahul Antonie Plămădeală. Venirea sa la vechea ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu trebuie pusă pe seama clipelor grele prin care trecea tânărul monah. Erau ani tulburi pentru el. Autorităţile poliţieneşti căutau să-l aresteze după o condamnare în lipsă. Cum a ajuns din inima Transilvaniei, de la Mănăstirea Prislop, în inima altei provincii istorice, Moldova, acest pribeag monah? Să lăsăm amintirile vlădicii Antonie să ne lămurească: "La Slatina am ajuns cu recomandarea părintelui Arsenie Papacioc, în anul 1950, unde se afla pe atunci stareţ părintele Ilie Cleopa. Când am ajuns, el nu era acasă. L-am aşteptat până când a venit. Când a venit, - cred că vorbise cu părintele Arsenie Papacioc despre situaţia mea - părintele Cleopa m-a luat cu el să stăm de vorbă, într-o poieniţă în spatele mănăstirii.

Nu aveam ce să ascund. Am spus adevărul, că sunt condamnat, că sunt urmărit, dar că sperăm toţi că vremurile se vor schimba, se vor îmbunătăţi. Aşa încât am rămas la Slatina, înscriindu-mă în rândul fraţilor din obşte. Între timp, părintele Cleopa a făcut ca obştea de acolo să crească, încât ajunsese la 100 de vieţuitori. Obştea era alcătuită, mai cu seamă, din călugări tineri. De altfel, au venit acolo mult mai mulţi tineri, deoarece era foarte bine organizat totul, dar nu toţi au putut rezista şi respecta rânduiala monahală, aşa că unii plecau şi alţii veneau. Au rămas până la urmă 100 de călugări, dintre cei ce îşi descoperiseră vocaţia.

M-a primit, i-am spus că am o condamnare în lipsă. Părintele Cleopa mi-a spus: eu te primesc, mai departe nimeni nu ştie nimic. Am stat acolo până m-au prins şi m-au închis. Stareţul meu de la Slatina, Cleopa, ne povestea adesea, în plimbările de pe munte, cum a fost el primit în mănăstire de către stareţul Ioanichie de la Mănăstirea Sihăstria. Desigur că mai aveam şi alte teme pe care le dezbăteam împreună. După părintele Cleopa a urmat stareţ părintele Emilian Olaru. Eram atunci aproape 100 de vieţuitori, ieromonahi şi fraţi, era o viaţă de obşte frumoasă, iar trăirea duhovnicească era deosebită. Se săvârşeau zilnic Sfânta Liturghie, cele şapte laude, iar după aceea toţi aveam ascultările noastre date de părintele stareţ. Slujbele Bisericii sunt îndeobşte considerate tradiţie vie în Ortodoxie. În viaţa monahală ele sunt chiar ceva mai mult. Îmi vin acum în minte numele a câtorva părinţi care au fost în acea perioadă în mănăstire, cum ar fi: părintele Petroniu, care acum este stareţ la Mănăstirea Prodromu din Sfântul Munte Athos, părintele Iuvenalie, părintele Paisie Olaru, părintele Arsenie, părintele Chiril, părintele Paisie, actualul duhovnic de la Slatina, fratele Nicolae, acum Protos. Nichifor de la Mănăstirea Neamţ şi mulţi alţii. Îmi aduc aminte că era acolo un monah, care timp de trei ani n-a avut pat în chilie, dormind pe un scaun. Tot aici, la Slatina, am avut şansa să discut cu Călinescu, care venea cu o seamă de scriitori, printre care Dinu Pilat, Teodor Vârgolici şi mulţi alţii. După aceea am avut o întâlnire cu George Călinescu mai lungă, mai pe-ndelete, cum se spune.

Într-o zi am fost trimis la Iaşi, la Mitropolie, cu un raport, prin care părintele Cleopa cerea primirea în Mănăstirea Slatina şi repartizarea la Schitul Rarău a monahului Daniil (Sandu Tudor). A fost o poveste lungă, dar până la urmă am reuşit. Noi, cei de la Slatina, îl cunoşteam mai bine.

Eu, în timpul cât am stat la Slatina, am avut ascultare la cancelarie şi mă ocupam de tot ce ţine de actele mănăstireşti, făceam de rând la biserică şi unde mai era nevoie. Am pus la punct biblioteca şi arhiva mănăstirii, listele cu inventarul şi am încropit şi un fel de muzeu. Când credeam că am scăpat de urmărire, am fost prins, judecat şi apoi condamnat. După ispăşirea pedepsei, m-am întors tot la Mănăstirea Slatina, de unde am fost dat afară, pe când eram în anul trei la doctorat şi am lucrat 10 ani la Fabrica de Mase Plastice din Bucureşti, până când am fost recuperat, pentru Biserică, de către vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, şi numit secretar şef la Institutul teologic din Bucureşti. Nu se poate vorbi de Mănăstirea Slatina fără a spune că este ctitoria şi necropola lui Alexandru Lăpuşneanu, şi mai ales că în ultimul an al vieţii sale a ales să se călugărească, primind numele de Pahomie. Aceasta se petrecea prin anul 1568. Lăpuşneanu îşi doarme somnul aici, în Mănăstirea Slatina, la poalele Carpaţilor. Eu o consider aproape mănăstirea mea de metanie. E drept că am fost călugărit la Mănăstirea Prislop de părintele Arsenie Boca, dar am stat acolo doar câteva luni, pentru că mă căuta Securitatea. Aşa am ajuns eu la Slatina şi aşa l-am cunoscut pe marele duhovnic în persoana Părintelui Arhim. Cleopa Ilie. Mănăstirea Slatina păstrează astăzi aceeaşi frumuseţe de odinioară…". Această mărturisire este desprinsă dintr-o scrisoare pe care însuşi mitropolitul Antonie mi-a adresat-o şi pe care am folosit-o atunci când am încercat să încondeiez chipul vlădicii în cartea Portrete în cuvinte, ed. Trinitas, Iaşi, 2007, p. 44. Scrisoarea datează din perioada grea a suferinţei mitropolitului şi a fost, cu siguranţă, dictată unei persoane din apropierea acestuia.

Din evocările sale, putem constata că Slatina a fost cu adevărat leagănul începutului său în viaţa monahală. Dragostea neţărmurită pentru această vatră monahală din ţinutul Fălticenilor a păstrat-o în taina sufletului său. Apropiindu-se de călătoria pământească a dorit să revadă şi să se scalde în lumina duhovnicească a iubitei sale mănăstiri. Înainte de a se înfăţişa în faţa Veşnicului Arhiereu, mitropolitul Antonie, deşi se afla într-o stânjenitoare suferinţă fizică, a dorit să vadă pentru ultima dată locurile care i-au hrănit sufletul în tinereţe. A fost adus să revadă Slatina, Râşca, Sihăstria, Neamţul. A fost gestul prin care a adus un ultim omagiu oamenilor şi locurilor care au contribuit la formarea duhovnicească a viitorului arhiereu, din vremea când şi-a legat existenţa de aceste locuri, la începutul drumului pe treptele slujirii Bisericii lui Hristos.

Dar de ce oare a rămas Slatina atât de puternic încrustată în inima vlădicii Antonie? Mărturiile emoţionante expuse mai sus constituie răspunsul acestei întrebări. La Slatina, viitorul urmaş în tronul lui Şaguna a experimentat trăirea vieţii călugăreşti după filele patericului. Slatina, în frunte cu iscusitul ei duhovnic şi stareţ de atunci, avva Cleopa, a reprezentat pentru Antonie Plămădeală un stup duhovnicesc, unde rugăciunea şi osteneala fraţilor făcea ca mierea harului dumnezeiesc să îndulcească clipele tihnite de rugăciune şi ascultare. În obştea Slatinei, ierodiaconul Antonie a primit hirotonia întru ieromonah prin mâna episcopului Partenie Ciopron, experimentând frumuseţea slujirii Dumnezeieştii Liturghii, înconjurat de părinţii, fraţii şi de mulţimea de pelerini care veneau să primească spovedania şi cuvântul de folos de la marii duhovnici ai Slatinei.

Ce a învăţat vlădica Antonie la Slatina? Multe şi mântuitoare învăţături. Pentru a ne convinge că, într-adevăr, Slatina era o lavră ca din filele patericului, să lăsăm să grăiască tot amintirile celui care a trăit acele întâmplări filocalice.

Una din virtuţile călugărului este sărăcia care disciplinează, dar deopotrivă te face şi liber. Această virtute a învăţat-o dintr-o întâmplare petrecută la Slatina cu un frate care venise să se călugărească la bătrâneţe, după ce în lume fusese funcţionar bancar. Aduse cu sine mai multe articole de îmbrăcăminte de calitate pe care stareţul şi duhovnicul Slatinei nu le-a acceptat pentru a le împărţi fraţilor. Mai târziu, avva Cleopa le dă de pomană unor cerşetori, dându-i o lecţie părintelui Serapion, care-şi lipise prea mult sufletul de nişte haine luxoase. Stareţul Cleopa linişteşte tulburarea acestuia amintindu-i: "ai pierdut ce n-ai avut, căci eşti sărac precum ai vrut, aşa cum se cade monahului" (Antonie Plămădeală, Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă, Sibiu, 1983, p. 142).

Atât de mult sporise viaţa duhovnicească la Slatina în acele vremuri, încât Patriarhul acordă stareţului Slatinei jurisdicţie peste alte câteva mănăstiri, încercând o asemănare cu organizarea monahală de pe vremea lui Teodor Studiul. Cu toate eforturile, nu s-a putut copia decât în parte acel mod de organizare, deoarece vremurile erau tulburi şi potrivnice monahismului. Bucuria mare a fost că, la Slatina, ca oarecând în vechile mănăstiri din Răsărit, rugăciunea nu înceta niciodată. Fiecare vieţuitor citea câte două ore la Psaltire, în aşa fel încât biserica nu se închidea niciodată, citirea Psaltirii făcându-se permanent.

Pe lângă activităţile gospodăreşti, stareţul mănăstirii se îngrijea ca fraţii şi părinţii să nu fie privaţi de ştiinţa de carte. Prin anii â50 funcţiona aici o şcoală cu două cicluri frecventată de aproximativ 25 de fraţi, care urmau să dea examene la Şcoala Elementară din Găineşti. Dascălul acestor novici era însuşi ierodiaconul Antonie, proaspăt închinoviat în obştea ctitoriei lui Lăpuşneanu. După doi ani, avva Cleopa, cu acordul conducerii Sfintei Mitropolii a Moldovei, deschide o adevărată şcoală monahală, un seminar monahal de trei ani, unde erau înscrişi aproximativ 40 de elevi monahi. Profesori ai şcolii teologice erau tot vieţuitori din obşte: protosinghelul Petroniu Tănase preda Tipicul şi Muzica bisericească; ieromonahul Antonie Plămădeală preda Catehismul, Istoria monahismului şi Studii biblice; ieromonahul Valerian Pârvulescu preda Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Activitatea culturală se manifesta la Slatina şi prin grija cu care stăreţia mănăstirii rânduieşte organizarea uni atelier de legătorie pentru cărţi.