Limitele așa-zisei inteligențe artificiale

Cu cu multă vreme în urmă, când întrebai aplicația ChatGPT dacă este o formă de inteligență artificială (IA în română, AI în engleză), îți răspundea - corect - că nu este, ci doar un program de machine learning, adică un program care învață, în sensul că, în urma fiecărei utilizări, acumulează experiență și știe tot mai multe.

Acum, afirmă că da, este o inteligență artificială. A evoluat - sau, mai banal, a fost învățată să spună asta, ca să satisfacă orizontul de așteptare?

Atunci când îi ceri ceva, ChatGPT, ca și aplicațiile concurente care au început să apară, are o extraordinar de mare viteză de căutare pe internet, dublată de faptul că poți să-ți formulezi cererea oricât de nuanțat și de sofisticat, în limbaj natural (și într-o mulțime de limbi, inclusiv româna) și triplată, dacă putem spune așa, de capacitatea de a-ți oferi răspunsul de asemenea în limbaj natural, respectând regulile gramaticale și de topică ale limbii în care vorbești cu programul.

De pildă, i-am cerut: „Scrie-mi o poezie în vers clasic despre Ziarul Lumina al Patriarhiei Române”. Practic instantaneu, mi-a răspuns:

„În lumina credinței și-a vieții isprăvi,

Ziarul Lumina strălucește, măreață păstrătoare,

În paginile sale se deschide o lume plină de haruri,

Patriarhia Română, cu sfinte cuvinte, o povățuitoare.

Cu slove măiestre și cuvinte alese,

Ziarul pătrunde în inimi, aduce lumină,

În el se oglindesc credința și faptele alese,

Calea spre ceruri o deschide, fără vreo urmă de mină.

În fiecare rând, o rugăciune se ivește,

Cu fiecare vers, credința se înalță,

Lumina Patriarhiei Române ne unește,

Întru credință, întru fapte, întru iubire sfântă.

Cu blândețe și măiestrie, cu dragoste și cu har,

Ziarul Lumina pătrunde în suflete, în inimi,

Patriarhia Română veghează mereu în dar,

În paginile sale, credința se-nalță fără sfârșit.”

Uau! Și-atunci, de ce să n-o considerăm o inte­ligență artificială?

Foarte simplu. În primul rând, pentru că nu are inițiative. Poate răspunde aproape oricărei cereri, dar nu-și poate propune singură să facă ceva.

În al doilea rând, nu are îndoieli. Îndoiala este o trăsătură fundamentală a inteligenței, motorul căutării adevărului.

În al treilea rând, nu are și nu poate avea sentimente. Absența sentimentelor - pe care, e drept, o putem suspecta și la unii oameni, dar nimeni nu ne garantează că aceia sunt inte­ligenți... - transformă presupusa inteligență, fie ea umană sau aparținând unei mașini, într-un simplu algoritm mecanic.

Aș adăuga că nu are umor. I-am cerut un banc și iată ce mi-a dat: „De ce nu s-a dus șarpele la nuntă? Pentru că era deja cu înțepături”. Pe lângă faptul că nu e creat de program, bancul n-are nici un haz și nici un sens, fiind probabil o traducere proastă.

În fine, ca orice program de calculator, ChatGPT nu crede în nimic și recunoaște asta. Dacă nu poate exista o inteligență fără nici o îndoială, tot astfel e imposibil de imaginat una fără nici o convingere.