De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Logos şi poezie
Ştiu, fără să pricep
de Vasile Voiculescu Ştiu, fără să pricep, Treimea Şi pe Ea viaţa îmi aşez, Cum îmi cred, cu toata adâncimea, Inima pe care nu mi-o văz. Tainica, neistovita ei lucrare Într-o rană mi s-a-mpărtăşit: Rodnicul de viaţă fără încetare Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit...



.jpg)