Lucrarea sfinţilor şi dăruirea oamenilor

Student teolog fiind, am vizitat Mănăstirea Samurcăşeşti - Ciorogârla împreună cu ierodiaconul (de atunci) Sebastian Paşcanu. În acel an - 1989 -, mănăstirea nu avea frumuseţea de azi, simţindu-se nevoia de o înnoire care s-a petrecut ceva mai târziu. Căutând apoi date despre pelerinajul cu moaştele Sfintei Parascheva prin ţară, am întâlnit din nou numele Mănăstirii Samurcăşeşti, ca sălaş al multmilostivei Sfinte în anul 1944. Era perioada de sfârşit al celui de-al Doilea Război Mondial, cu mari încercări, bombardamente, multe pierderi de vieţi omeneşti. Autorităţile vremii au hotărât să trimită moaştele Cuvioasei, pentru siguranţă, la Mănăstirea Turnu din judeţul Vâlcea. De ce n-au ajuns acolo, nu ştim precis. Patriarhul Nicodim Munteanu a hotărât ca preţiosul odor să fie adăpostit de Mănăstirea Samurcăşeşti - Ciorogârla. După Sfintele Paşti (aprilie 1944) până la 27 octombrie, moaştele Sfintei Parascheva au fost aşezate în biserica cu cele trei altare, tocmai terminată prin osârdia generalului Teodor Ciurea, prefect de Ilfov. Nimic întâmplător.

Preafrumoasa icoană a Sfintei Parascheva

Când generalul a terminat biserica mănăstirii, a hotărât ca unul dintre altare să poarte hramul Sfintei Parascheva. Era în anul 1943. Se poate spune că a fost un vizionar. Un an mai târziu, Sfânta Parascheva alegea tocmai mănăstirea aceasta. Negrăite taine ale lui Dumnezeu! Se spune că patriarhul Nicodim a stat în preajma Sfintei în toată această perioadă, iar Samurcăşeşti - Ciorogârla devenise o a doua Reşedinţă patriarhală. După terminarea războiului, s-a hotărât ca sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva să fie readuse în Catedrala mitropolitană din Iaşi. În dimineaţa sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie 1944) moaştele au părăsit mănăstirea, fiind aşezate în Catedrala patriarhală, unde au rămas până la 13 noiembrie a aceluiaşi an, de unde au luat apoi drumul spre capitala Moldovei. Prin dania unui binefăcător rămas necunoscut, în perioada aceea, cunoscutul iconar Ioan Protcencu (devenit mai târziu schimonahul Irineu de la Sihăstria) a pictat chipul Sfintei Parascheva într-o preafrumoasă icoană păstrată la loc de cinste în biserica mănăstirii. Din icoană, Sfânta Parascheva ocroteşte obştea de călugăriţe nevoitoare şi aduce, prin oameni aleşi, cele de trebuinţă acestui loc binecuvântat. Ctitorilor - Teodor Ciurea, evlaviosul general, şi patriarhului Justinian Marina, care a refăcut în întregime mănăstirea în timpul arhipăstoririi sale - s-a adăugat, în ultimii ani, numele unei harnice şi stăruitoare călugăriţe - Stavrofora Lucia Bostan, stareţă a mănăstirii, din anul 1996. De atunci, în fiecare zi, maica Lucia, împreună cu celelalte călugăriţe, a îmbrăcat haina smerită a ascultării şi jertfelniciei totale. În fiecare zi, stareţa s-a aflat pe câmp ori în gospodărie, în grădina de flori, în cancelarie şi în multe locuri pentru rezolvarea atâtor probleme cu care se confruntă cele peste 50 de vieţuitoare ale sfântului lăcaş.

Dreptatea poetului

Din cele văzute cu ochii noştri, precum şi din numeroase şi pertinente mărturii, constatăm cu bucurie că, prin multă osteneală şi iubire, mănăstirea a îmbrăcat veşmânt înnoit. Chivernisind cu mare grijă donaţiile primite, stareţa şi călugăriţele au făcut lucruri minunate, transformând mănăstirea într-un spaţiu al rugăciunii şi frumuseţii autentice. Odată intrat pe poarta mănăstirii, te ademenesc florile multicolore, îngrijite de mâinile călugăriţelor.

Cât de bine se potrivesc cuvintele poetului:

„Mânuţele îi sunt aşa fragile

Că parcă nici nu pot căra un pai,

Dar ele, cele triste şi umile,

Pavează drumul lumii pân-la Rai.

Grădina şi-o muncesc şi fac covoare

Trudesc tăcut parcă de mii de ani

Fac ziduri şi mai poate fiecare

Să dea la casa mănăstirii bani.

Ce exerciţii de putere sfântă

De ce e-n stare omul pe pământ

Când grea nu-i pare orişice osândă

Şi e prin fapte şi credinţă, sfânt.“

„Posibilă şi-n mic e măreţia“, spune poetul şi dreptate are.

Măreţia Mănăstirii Samurcăşeşti - Ciorogârla e dată de rugăciunile Sfintei care o ocroteşte, de lucrarea faptelor bune, de veşmântul smerit pe care-l poartă călugăriţele, de armonia şi bucuria comuniunii. După cum a glăsuit hrisovul alcătuit cu prilejul resfinţirii bisericii centrale a mănăstirii, la 14 octombrie 2008, aşezământul monahal a trecut, în ultimii ani, printr-un amplu proces de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare.

O mănăstire înnoită, luminoasă, primitoare

Biserica centrală a fost reparată în întregime, s-a refăcut pardoseala şi a fost acoperită cu tablă nouă. Pictura murală a fost restaurată de către pictoriţa Gabriela Ştefăniţă, de asemenea, catapeteasma - restaurată (atât lemnul, cât şi icoanele) de pictoriţa Elena Constantin. În mănăstire a fost introdusă reţeaua de gaze naturale, s-a făcut încălzire centrală la cele două biserici, s-au refăcut clădirile stăreţiei, muzeul şi alte spaţii. S-a construit un nou atelier de tâmplărie, case noi, s-au refăcut chilii, gospodăria, zidul etc. Biserica din cimitir a îmbrăcat şi ea haină nouă. A fost refăcută aproape din temelii, cu pictură în frescă şi mobilier sculptat.

Dumnezeu, la rugăciunile stăruitoare ale Sfintei Parascheva, a trimis oameni darnici şi binevoitori care au ajutat la realizarea acestor importante lucrări. Ca în vechile ateliere mănăstireşti, s-au lucrat în argint candele mari, cădelniţe, sfinte vase, un chivot preafrumos, care reprezintă biserica în miniatură, şi multe altele.

În centrul acestor strădanii s-a aflat maica stareţă, stavrofora Lucia Bostan. Când am întâlnit-o prima dată, n-am recunoscut-o dintre celelalte vieţuitoare. Nu purta nici cruce, nici baston. Din smerenie a ales calea cea strâmtă a slujirii mănăstirii şi a surorilor din cin. Cred că adoarme ultima şi se trezeşte prima dintre monahii. Nu stă deloc. Munceşte, umblă şi mai ales se roagă. Am ajuns la mănăstire de multe ori fără să o anunţ. Era în biserică, la pravila monahilor, şi asculta în strană zicerile imnografilor inspiraţi de Duhul Sfânt.

Ca răspuns la aceste rugăciuni şi la vieţuirea în duh comunitar, paterical, Dumnezeu a răsplătit-o cu mulţime de daruri. O mănăstire înnoită, luminoasă, primitoare, ospitalieră. Doar aşa trebuie să fie toate mănăstirile şi enoriile - case ale lui Avraam, deschise şi pline de bunătăţi! Dumnezeu, prin oamenii Lui, Se împărtăşeşte din ele. Şi apoi, cu lucrurile împlinite, stareţa nu uită să mulţumească mai întâi lui Dumnezeu şi apoi oamenilor care i-au stat aproape.

Minunată este lucrarea sfinţilor şi dăruirea oamenilor aleşi

Şi ar mai fi ceva de adăugat. La resfinţirea bisericii stareţa a refuzat să vorbească. S-a îmbrăcat în veşmântul smereniei din nou, ca atunci când am întâlnit-o într-o haină obişnuită, trebăluind de zor în mănăstirea pe care o slujeşte de treizeci de ani şi mai bine.

Cunoscând Mănăstirea Samurcăşeşti în perioada pregătirii pentru resfinţirea bisericii, nu pot spune decât atât: minunată este lucrarea sfinţilor şi dăruirea oamenilor aleşi. Printre cei aleşi trebuie trecuţi în pomelnicul mănăstirii şi în Cartea Vieţii de pe tronul Mielului:

Stavrofora Lucia

Protosinghelul Martinian,

Protosinghelul Justin,

Ieromonahul Gherontie

Monahiile Heruvima,

Zenaida,

Anisia,

Agatia, Paisia,

Justina, Teofana,

Nectaria, Agripina, Cipriana şi alţii mulţi, asemenea lor.

Amin.