Lumea cuvântului: Gol puşcă

Mai nou, ne-a atras atenţia prezenţa enunţului de mai sus, ce nu are nevoie de explicarea sensului, ca titlu (în traducere) al unei piese de teatru, considerată „o comedie savuroasă“, despre planul disperat a şase bărbaţi de a face rost de bani printr-un spectacol de striptease; aşadar, respectivii se angajează să apară complet goi (enunţul din limba română traduce originalul englezesc The Full Monty).

Expresia apare în discursul public pentru a numi atât goliciunea trupului (iată titlul unui articol: „G. V. pozat gol puşcă“ – era vorba de un important politician fotografiat ca atare la plajă, într-o companie… neconvenabilă), cât şi, în plan figurat, „demascarea“ (când se considera, de exemplu, că un alt politician, părăsit de consilieri, ar fi „rămas singur cuc şi gol puşcă“).

Dacă semnificaţia enunţului este transparentă (deşi uneori cele două cuvinte sunt dublate de o precizare: „adică aşa cum l-a făcut mă-sa“), întrebarea ce se iveşte este următoarea: de ce goliciunea a fost raportată la felul cum se prezintă… puşca?

În limba română, ideea în discuţie este exprimată, mai întâi, cu referire la boabe, plante şi vieţuitoare şi, în sfârşit, la diferite obiecte. Goliciunea este reprezentată, de exemplu, de aspectul bobului de mei (după ce a fost scos din carapacea vegetală ce-l înconjoară), napul (între plantele rădăcinoase, faţă de ţelină, sfeclă sau pătrunjel, ale căror rădăcini principale sunt înconjurate de mai multe fire), sau şarpele (după ce şi-a lepădat pielea!). Dintre diferite obiecte, au atras atenţia cele din mediul familiar al vorbitorilor, de obicei lucioase; se spune gol făcăleţ, gol toacă sau gol scripcă! Dar cineva poate fi şi gol ca degetul…

Şi, iată, în această bogată serie s-a ivit şi comparaţia cu puşca (sau cu pistolul). Va fi atras atenţia faptul că, faţă de o armă obişnuită mai veche, sabia, care se ţinea în teacă, aceasta mai nouă nu era adăpostită, nu avea un… acoperământ şi reprezenta o ameninţare imediată, ca atunci când se spunea că duşmanul a venit asupra cuiva cu sabia goală.

Dar referirea la noile arme, după ce a descris figurat sărăcia, lipsa (ca la Rebreanu: „Să nu zici că-mi hrăneşti tu fata ori că ţi-am dat-o goală puşcă“; Ion), a căpătat, cu timpul, aspect derizoriu, glumeţ; comparaţia prescurtată a vizat situaţia neplăcută în care se află cineva; ca la Caragiale, de exemplu, în al cărui text se mizează şi pe jocul de cuvinte: „Vine dumnealui gol puşcă şi bea până se face tun“ (Justiţie).

Aşadar, descrierea sărăciei nu este lipsită de ispita sarcasmului, cum se prezintă lucrurile şi în cazul când obiectul comparaţiei îl constituie ambele arme (iniţial, pistolul se purta în brâu), iar goliciunea este exprimată prin antifrază: „…îmi rămăsese punga plină de întunerec şi lăzile pline de vânt, casa îmbrăcată puşcă şi eu îmbrăcat pistol“ (într-o formulare a scriitorului ardelean I. Gherasim Gorjan, din traducerea cărţii populuare intitulate Halima sau povestiri mitologhiceşti arăbeşti, pline de băgări de seamă şi de întîmplări foarte frumoase şi de mirare...).

În sfârşit, tentaţia glumei nu lipseşte nici când adjectivul de care ne ocupăm este pe locul al doilea, ca în zicătoarea „De puşca goală se tem doi“; este vorba de puşca neîncărcată, de care se teme, fireşte, cel ce se simte ameninţat, dar şi cel care ştie că arma nu-i foloseşte la nimic!