Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
„Mă rog pentru sănătate, pentru linişte în ţară“
Ioan Gurguţă, 72 de ani, Buftea
„Sunt aici să mă rog Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pentru sănătate, pentru linişte în ţară. Vin de mulţi ani la acest pelerinaj, aproape de 20 de ani. Am stat şi 14 ore la rând. Bucuria duhovnicească este foarte mare de fiecare dată, după ce reuşesc să-mi înfrunt neputinţa omenească şi să mă întâlnesc cu sfinţii, să am parte de binecuvântarea lor. Starea de mulţumire după această izbândă durează un timp după aceea şi nimic nu se compară cu aceste trăiri. Sărbătoarea aceasta nu este doar a oraşului, ci a ţării întregi. Fără rugăciunile sfinţilor, ale oamenilor cu viaţă sfântă şi ale pustnicilor care se nevoiesc în păduri, cred că nu ne-ar mai ţine Dumnezeu pe acest pământ. Sunt păcătos, însă am speranţa că sfinţii mă vor milui, împreună cu familia mea, cu sănătate şi mântuire. Mai mult nu îmi doresc şi nici nu merit. Dorinţa aceasta este atât de mare, încât, chiar şi la anii mei, sunt hotărât să stau în rând cu ceilalţi pelerini, pe vremea asta rece, pentru că ştiu că Cuviosul Dimitrie nu mă va lăsa.“ (Raluca Brodner)