Mare învăţător al dreptei credinţe şi podoabă a monahilor

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi pe unul dintre cei mai mari Sfinţi Părinţi din istoria frământată a apărării dreptei credinţe, Cuviosul Maxim Mărturisitorul. El a fost un mare teolog ortodox, dar şi un monah desăvârşit, trăitor al rugăciunii, care cu „învăţăturile sale pe toţi i-a luminat”. Sfântul Maxim este farul de lumină al dreptei credinţe în veacul al 7-lea, care s-a sacrificat pentru apărarea Ortodoxiei. El a fost mintea cea mai strălucită a teologiei creştine, care a aprofundat teologia hristologică ce a marcat istoria Bisericii. Cuviosul pe care-l cinstim astăzi este numit în imnografie mare învăţător al dreptei credinţe şi podoabă a monahilor.

Vreme de trei decenii, el a luptat atât cu puterea imperială, cât şi cu adepţii monotelismului din Biserică pentru a arăta că, atunci când e pusă în discuţie dreapta credinţă, nu pot exista compromisuri de dragul unei soluţii în plan politic, ci afirmarea adevărului dogmatic al Bisericii este fundamental pentru mântuire.

Sfântul Maxim „arată tuturor ceea ce întrevăzuse prin experienţa rugăciunii şi a contemplării, întemeind doctrina îndumnezeirii omului pe teologia Întrupării. Nici un alt Părinte al Bisericii nu se aplecase până atunci atât de îndeaproape asupra libertăţii umane şi a unirii omului cu Dumnezeu, în Persoana lui Hristos, precum şi la sfinţi. Datorită Sfântului Maxim, doctrina ortodoxă a Întrupării este expusă în mod desăvârşit...” (Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul-Vieţile Sfinţilor, luna ianuarie).

Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol, ale cărui lucrări s-au desfăşurat din 7 noiembrie 680 până la 16 septembrie 681. Chiar dacă trecuse la Domnul cu aproape două decenii înainte, Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost arhitectul hotărârii dogmatice de la acest sinod. El a dominat intelectual secolul 7 şi, în multe privinţe, „poate fi socotit drept adevăratul părinte al teologiei bizantine”, după cum arată părintele John Meyendorff. Tot el ne spune că „elementele esenţiale ale hristologiei lui Maxim au furnizat un permanent cadru filosofic şi terminologic gândirii şi spiritualităţii bizantine”.

Biserica îl cinsteşte numindu-l „îndreptător al Ortodoxiei, învăţător al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei, luminător al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată”, care „cu învăţăturile sale pe toţi i-a luminat”.