Marea Unire în imagini

De curând, a fost lansat, în cadru festiv și cu unele ecouri mediatice, albumul bilingv Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918/ Bessarabia in the Act of the Great Union of 1918, scos la Editura Știința din Chiși­nău, sub îngrijirea lui Ion Țurcanu și Mihai Papuc, volum întâmpinat cu interes de specia­liști, ca și de marele public.

Evenimentul s-a petrecut, deloc aleatoriu, la Muzeul Unirii din Iași, în chiar Ziua Unirii Principatelor, la 24 ianuarie, ca un prolog fatidic în suita de evenimente ale Centenarului Marii Uniri. Prezența autorilor, a directorului Editurii Știința și a unor specia­liști în domeniu a asigurat o bună definire a momentului, legat în același timp de evoluția temei în istoriografie și de exigențele impuse de împlinirea unui secol de la întregirea statală a națiunii române.

Inițiativa nu e fără precedent. În 1933, tot ocazional, basarabeanul Gheorghe Adamachi a făcut să apară, la Chișinău, în condiții mai modeste, Albumul Basarabiei, în jurul marelui eveniment al Unirii, album ajuns repede o raritate bibliografică, înainte de a-și fi epuizat resursele cognitive și pedagogice.

Între timp, temeiurile unui gest analog au tot sporit, sub unghi documentar și ca sistem de „valorificare iconografică”, după cum ne asigură inițiatorii noului album. Lucrarea întocmită acum, în preajma Centenarului, ține seama de exigențele actuale, sub multiple aspecte, fenomenul fiind „prezentat diacronic, pe etape, cu începere de la revoluția rusă din februarie 1917 și până la semnarea Tratatului de recunoaștere internațională a Basarabiei ca parte componentă a Statului Român, la 20 octombrie 1920”, cum se poate afla chiar din Cuvânt-îna­inte, unde prezentul album e definit ca „o istorie ilustrată a Basarabiei, fără a pretinde însă că ar fi o cercetare istorică în sensul adevărat al acestui termen”, sens deductibil și din alte demersuri mai vechi, îndeosebi din cele realizate de eminentul istoric Ion Țurcanu.

Nota distinctivă a acestui volum, se spune în preambul, o constituie atenția sporită acordată Sfatului Țării, fapt deloc întâmplător, de vreme ce „anume această importantă instituție politică a Basarabiei a fost cea care a reușit să rupă ținutul de Rusia și a votat cele două declarații de unire a acestuia cu România, din 27 martie și din 27 noiembrie 1918. Tocmai de aceea numele și portretele celor mai activi și mai influenți deputați ai Sfatului Țării pot fi întâlnite de mai multe ori în paginile cărții” și resistematizate oarecum lexicografic în partea finală a volumului.

Concluzia editorilor poate fi reținută tale quale, ca având încă un deplin temei, oferind elemente noi de „afirmare mai conștientă și mai hotărâtă a sensibilității naționale a românilor basarabeni, la o mai grabnică și mai temeinică integrare a acestora în comunitatea tuturor românilor” (p. 7). Temeiul civic al demersului e pus astfel în lumină, ferm, însă neostentativ, ca emanație a unui discurs istoriografic de aleasă ținută, unul recognoscibil în mai toate studiile întocmite de profesorul Ion Țurcanu. Ele evocă acea tărie de spirit pe care mai toți istoricii de seamă ai temei respective au învederat-o în secolul scurs după actul unificator din 1918. Se poate spera că ne aflăm, în tranziția de la sistemele posttotalitare din Europa, pe linia unui discurs sintetic, integrator, îndatorat deopotrivă analizei metodice și construcției generatoare de sens.

Volumul imagologic despre Unirea Basarabiei cu România în anul de grație 1918, abia semnalat aici, e o probă de bună utilizare a surselor și de subliniere oportună a nevoii de a se depăși, în fine, impasul reîntregirii.