Martiriul lui Constantin Brâncoveanu reflectat în literatura populară

În primăvara acestui an, prof. dr. I. Oprişan, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ al Academiei Române, a reeditat, cu un studiu introductiv, monografia lui Nicolae Iorga, „Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu“, publicată pentru prima dată la Bucureşti cu exact o sută de ani în urmă, plus tot ce a mai scris Iorga despre marele voievod, reproducând în original şi în traducere românească documentele legate de sfârşitul domnitorului martir, pe care marele istoric le editase în 1901 doar în limbile originale (italiană, germană, latină, franceză şi olandeză).

De curând însă, neobositul editor de texte fundamentale ale culturii româneşti a publicat o altă carte dedicată voievodului de la al cărui martiriu comemorăm 300 de ani, cu titlul „Mitul Brâncoveanu în creaţia populară românească. Studiu monografic şi corpus de texte“ (Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2014, 400 pagini).

Într-o scurtă notă, pusă la începutul cărţii sale, I. Oprişan se întreabă dacă mai sunt posibile miturile, observă că, „saturat de dezumanizare şi de vieţuirea într-un mediu artificial“, omul de astăzi „se vrea din nou copil, aspirând la puritatea primară“ (pag. 5).

În primul capitol al cărţii, autorul prezintă pe scurt „premisele mitizării“ lui Constantin Brâncoveanu, în care subliniază coordonatele vieţii voievodului martir, precum şi sfârşitul său tragic, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Văcărescu, ajungând la concluzia că aceştia au fost consideraţi, încă de la început, „drept sfinţi, iar în jurul lor s-a ţesut nimbul aureolant al legendei, al mitului şi al sacralităţii“ (pag. 12).

În al doilea capitol, de altfel foarte scurt, autorul schiţează „conturarea mitului“, subliniind bogăţia creaţiilor populare sub formă de balade sau cronici versificate şi legende, a colindelor şi mai târziu a teatrului popular, având ca temă martiriul Sfinţilor Brâncoveni, ceea ce potrivit observaţiilor lui I. Oprişan „relevă, pe de o parte, şocul provocat asupra poporului de uciderea cu totul neobişnuită în întreaga noastră istorie“, iar pe de altă parte justifică întruchiparea voievodului „ca un erou formativ exemplar, ca un simbol al jertfei pentru ţară şi religie“ (pag. 15).

În cel de al III-lea capitol al lucrării sale, de altfel cel mai dezvoltat (paginile 16-92) şi intitulat simplu „Analize“, autorul cercetează sistematic, din punctul de vedere al tematicii, al stilurilor şi al conţinutului, următoarele genuri literare populare: a) balade, b) cronici versificate, c) colinde (cântece de stea), d) teatru popular şi e) legende, toate având ca tematică martiriul Sfinţilor Brâncoveni. Aflăm aici că dintre toate aceste forme artistice, balada a fost cea mai înaltă expresie „de transfigurare a evenimentului martirizării Brâncovenilor“ (pag. 16), în legătură cu care autorul identifică trei subtipuri de balade: a) moldovean, b) transilvănean şi c) olteano-muntean. Pe lângă analiza acestor creaţii populare, unele dintre ele adunate şi prelucrate de Vasile Alecsandri şi de alţi culegători, I. Oprişan scoate în evidenţă şi prezenţa folclorului dedicat voievodului martir în toate regiunile locuite de români.

În capitolul al IV-lea, autorul analizează „semnele miracolului“, adică acele mărturii din viaţa lui Constantin Brâncoveanu pe care creatorii populari anonimi le-au scos în evidenţă, pentru a sublinia atât personalitatea de excepţie, cât şi destinul tragic al acestui voievod de legendă.

În capitolul al V-lea, I. Oprişan a încercat să reconstituie „portretul lui Brâncoveanu“ după operele pe care le-a analizat, ajungând la concluzia că, sugerând „mai mult decât descriind şi afirmând, autorii anonimi au creionat portretul unei personalităţi simbolice deosebite, supraumane, imaginate ca apărătoare a ţării şi a religiei“ (pag. 113).

În ultimul capitol al cărţii sale, autorul întreprinde „critica mitului“, sintetizând trăsăturile fundamentale ale imaginii pe care ne-o transmit creaţiile populare despre voievodul martir, pe care unii dintre autorii anonimi populari l-au ridicat la întruparea ideii „de dreptate universală împotriva nedreptăţii umane, fie ea de atunci, de acum şi de mâine“ (pag. 116).

În partea a doua a lucrării sale, I. Oprişan reproduce un „corpus de texte“, în care sunt incluse: 30 de balade; 8 cronici versificate; 3 colinde; 2 texte de teatru popular şi 6 legende, toate având ca temă martiriul Sfinţilor Brâncoveni. Lucrarea domnului Oprişan se încheie cu 29 de pagini de note şi comentarii la textele operelor reproduse.

Prin această carte avem la îndemână cel mai substanţial studiu asupra literaturii populare dedicate voievodului martir Constantin Brâncoveanu, domn pe care tradiţia populară l-a cinstit ca sfânt şi caruia i-a preaslăvit exemplul de bun român şi de adevărat creştin ortodox, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul său de taină, Ianache Văcărescu, imediat după martiriul lor şi până astăzi.