Misionarismul asumat al lui George Voevidca

Într-o recentă carte apărută la Editura Biblioteca „Mioriţa“ din Câmpulung-Moldovenesc, „George Voevidca: viaţa şi opera“, cunoscuta scriitoare şi ferventă propagatoare a fenomenului cultural în variile sale aspecte Lucia Olaru Nenati operează o necesară şi benefică restituţie a unei figuri importante din spaţiul bucovinean, acela vitregit de soartă şi înainte şi după războaiele mondiale (prima dată din cauza ocupaţiei habsburgice, în cea de-a doua datorită ocultării întregului fenomen bucovinean, până la aneantizarea acestuia), a cărui literatură poate că nu s-a impus la cele mai înalte cote, dar în care, ne spune autoarea, „A existat un climat de o specială efervescenţă, de o spiritualitate densă şi prolifică, la care au contribuit personalităţi puternice şi active, publicaţii impresionant de numeroase, o viaţă artistică şi culturală de-o concentraţie uimitoare şi un număr mare de creatori a căror înflorire a fost stimulată de miracolul mult aşteptat al Marii Uniri“. Opinie întărită şi de cunoscutul deja E. Ar. Zaharia, care constata: „Bucovina, ţara înaltă de vis aulic, a colinelor elegant albastre ca un farmec îndepărtat de suvenir, a infinitelor iconostase de aur, coborâte până în pragul marilor morminte voievodale, concilii albe de clopotniţe, întunecos răsunet de baladă românească, gingaşă grădină de curcubee, a oferit, îndată după Unirea cu vechea patrie, un teren fraged, uimitor de fertil pentru o izbucnire de mari spiritualităţi, manifestări extrem de interesante“.

Fiu al altei personalităţi cunoscute în epocă, dascălul şi folcloristul Alexandru Voevidca (despre care aflăm de asemenea date importante), George şi-a dus viaţa pământeană între anii 1893-1962, impunându-se ca un prestigios profesor în învăţământul secundar la Suceava, Roman şi Câmpulung-Moldovenesc, precum şi ca un poet cu un timbru aparte, sonetist şi epigramist, publicist de rasă, „un om foarte activ şi dăruit culturii ca unei muze, un animator şi un promotor cultural gata să contribuie la modul idealist şi dezinteresat la tot felul de activităţi de propagare a luminii spirituale“. După o suficient de amplă prezentare a unei vieţi pilduitoare, Lucia Olaru Nenati trece în revistă şi liniile directoare ale creaţiei lui George Voevidca, ajungând să constate că: „profesiunea de credinţă de la care poetul n-avea să se abată de-a lungul întregii sale existenţe şa fostţ: un anume misionarism asumat, al datoriei faţă de har, întru maxima lui fructificare, neodihnă şi oroare a risipirii timpului, proprii vredniciei notorii a ţăranului bucovinean“.

Subscriem demersului notabil al Luciei Olaru Nenati, încercând să vă convingem şi pe dumneavoastră prin reproducerea a trei poeme:

„Credinţa e iubire... Iar iubirea/ urneşte sori, îngemănează sfere -/ Ea-i vin în struguri, iar în faguri - miere.../ Un strop ce-adună-n el nemărginirea!...// Iubirea-i taina ce roteşte firea.../ Şi prin credinţă-nvie tot ce piere;/ pe ram ea-i floare, iar în lut putere/ Astfel respiră-n tot Dumnezeirea.// Şi-ntr-o atotputernică fiinţă,/ ascunsă-n arbor, vânt, nor sau lumină,/ cred şi acei ce sunt fără credinţă...// În toate-ale naturii minunate/ trebui şi ei să vadă-o zeitate -/ şi-aceleiaşi Dumnezeiri se-nchină!...“ (Sonetul credinţei);

„Zidită toată din azur şi vreamăt,/ în milenare stânci şi-a spart izvoare./ În vifor, fier - şi sărbătoare-n soare,/ ea din străfund de veacuri vuie cheamăt.// Răstrişti băură mucenicu-i geamăt./ Biserici spun izbânzi nemuritoare./ Pe plaiul Ei, ca-n vremi băsmuitoare,/ cresc Feţi-Frumoşi din lacrimi şi neteamăt.// Latina criţă şi dârzenia Dacă/ le-ngemănă, creştină-aci, Lumina./ Sus, Crucea luce cremene posacă.// Aduce Crucea gloria, deplina.../ - Slăvită Ţară-n purpură se-mbracă./ - Se-nalţă-n Nord - coroană - Bucovina“;

şi: „Se-nalţă Bucovina-n Nord - coroană -/ sus - scrisă fulgerelor ţel să fie./ Din veacuri, şoimii ei sparg vijelie,/ azur pe-aripi s-aducă din prigoană.// Cei fără Dumnezeu, urnind urgie,/ zvârliră-n ea cu pietre ca-n icoană./ Roti-ntunericul pe-aci vulboană./ Dar pată nu rămase pe moşie.// Izbavă Domnul iar vru să trimită.../ A-ngenunchiat pe-al Putnei plai norodul./ Suceava-nvie glorie-aurită.// Cu aur, mâine, va-nsemna izvodul/ pe veci că Bucovina-i mântuită -/ Odihna să-şi găsească Voievodul“ (Sonetele Bucovinei).