Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
N-avem vreun folos de pe urma numelui de creştin, dacă faptele noastre nu sunt pe măsură
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de pe urma numelui de creştin, dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui.
Iar dacă vreţi, am să vă aduc martor de credinţă pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „Credinţa fără fapte este moartă“ (Iacov 2, 17). Este deci nevoie de fapte; fără de ele nici numele de creştin nu ne poate fi de folos. Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată şi nu luptă pentru împăratul, care îl hrăneşte? Ar fi poate mai bine să nu stea în armată decât să batjocorească cinstea împăratului. Aşa şi cu creştinii. Nu merită oare să fie pedepsiţi când nu luptă pentru împăratul lor? Dar pentru ce spun: când nu luptă pentru împăratul lor? Să dea Dumnezeu să lupte pentru sufletele lor! Dar cum pot, mi se poate spune, să fiu în lume, înconjurat de treburi, să slujesc împăratului şi să mă mântuiesc? Ce spui, omule? Vrei să-ţi spun pe scurt că nu locul te mântuieşte, ci purtarea şi voinţa? Adam era în rai, ca într-un port, şi s-a înecat (Facere 3, 1-24); Lot era în Sodoma, ca pe mare, şi s-a mântuit (Facere 19, 16); Iov stătea pe gunoi şi s-a îndreptăţit (Iov 2, 8), iar Saul era în mijlocul bogăţiilor şi şi-a pierdut împărăţia - şi pe cea de aicea şi pe cea de dincolo. Nu te poţi apăra spunând: „Nu pot să fiu şi în lume, înconjurat de treburi, şi să mă şi mântuiesc“. Ştii de unde ne vine acest gând? De acolo că nu ne rugăm des şi nici nu venim des la biserică. Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine şi tu nu te înfricoşezi? Oare nu vedeţi pe cei care vor să primească dregătorii de la împăratul pământesc, cum stăruiesc şi cum pun pe alţii să intervină, ca să dobândească ce doresc? Aceste cuvinte le spun celor ce pleacă de la dumnezeieştile slujbe şi celor care se pun la sfat şi pălăvrăgesc în timpul înfricoşatei şi Sfintei Liturghii. Ce faci, omule? N-ai făgăduit zicând: „Avem către Domnul“, când preotul a spus: „Sus să avem mintea şi inimile“? Nu ţi-i teamă, nu te ruşinezi să fii găsit mincinos în acel ceas înfricoşător? Vai ce minune! Masa cea de taină este pregătită, Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine, preotul se nevoieşte pentru tine, foc duhovnicesc izvorăşte din preacurata masă, heruvimii stau împrejur, serafimii, care cu şase aripi îşi acopăr feţele, zboară pe deasupra, toate puterile cele netrupeşti, împreună cu preotul, se roagă pentru tine, focul cel duhovnicesc se pogoară, sânge curge din preacurata coastă în potir spre curăţirea ta, şi tu nu te înfricoşezi, că eşti găsit mincinos în acest înfricoşător ceas? Ai o sută şaizeci şi opt de ore pe săptămână; şi din acestea Dumnezeu şi-a oprit pentru El numai o singură oră; şi cheltuieşti şi această oră în treburi lumeşti, în glume, în discuţii. Cu ce îndrăznire deci te mai apropii de Sfintele Taine? Ai îndrăzni oare să pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc, dacă ţi-ar fi mâna plină de murdărie? Nicidecum! Să nu plecăm din biserică în timpul Sfintei Liturghii, nici când suntem în biserică, să stăm de vorbă. Să nu socoteşti că este pâine, nici că este vin ceea ce vezi! Că nu se dau afară ca celelalte mâncări. Ferească Dumnezeu! Să nu gândeşti aşa! Ci, după cum ceara, unindu-se cu focul, nu pierde nimic şi nimic nu prisoseşte, tot aşa socoteşte şi aici! Sfintele Taine intră în fiinţa trupului. De aceea, când ne apropiem să ne împărtăşim, să nu socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din mâna unui om, ci să socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din cleştele de foc al serafimilor, pe care l-a văzut Isaia (Isaia 6, 6-7); iar cu dumnezeiescul Sânge aşa să ne împărtăşim ca şi cum am atinge cu buzele dumnezeiasca şi preacurata coastă a lui Hristos. Aşadar, fraţilor, să nu plecăm din biserică în timpul Sfintei Liturghii; şi, iarăşi, nici când suntem în biserică, să stăm de vorbă. Să stăm cu frică şi cu cutremur, cu ochii plecaţi în jos, dar cu sufletul înălţat la Dumnezeu. Să suspinăm, fără să ni se audă glasul, dar cu inima să ne bucurăm. Oare nu vedeţi cât de nemişcaţi stau cei ce sunt lângă împăratul acesta pământesc, trecător şi muritor? Nu scot o vorbă, nu se clintesc, nu aruncă ochii ici şi colo, ci stau înfricoşaţi, trişti şi plini de cutremur. Ia pildă de la ei, omule, şi te rog să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu aşa cum te-ai duce înaintea împăratului celui pământesc; dar trebuie să te înfăţişezi cu mult mai multă frică înaintea împăratului celui ceresc. Acestea vi le-am spus adeseori şi nu voi înceta a vi le spune, până ce nu voi vedea că v-aţi îndreptat. Să intrăm în biserică aşa cum I se cuvine lui Dumnezeu Când intrăm în biserică, să intrăm cum se cuvine lui Dumnezeu. Să nu avem în suflet dor de răzbunare, ca nu cumva rugându-ne, când spunem: „Iartă-ne nouă, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“ (Matei 6, 12), să ne rugăm împotriva noastră; înfricoşătoare sunt cuvintele acestea! Cel ce le rosteşte, aproape că strigă aşa lui Dumnezeu: „Am iertat, Stăpâne, iartă-mă! Am dezlegat, dezleagă-mă! Le-am lăsat, lasă-mi-le! Dacă le-am ţinut, ţine-mi-le! Dacă n-am iertat vecinului păcatele lui, nu mi le ierta nici Tu pe ale mele. Cu măsura cu care am măsurat, măsoară-mi şi Tu mie!“. Ştiindu-le, dar, pe toate acestea, gândindu-ne la ziua cea înfricoşătoare a judecăţii, la focul iadului şi la muncile cele înfricoşătoare de acolo, să ne întoarcem de pe calea noastră cea rătăcită. Va veni vremea când teatrul lumii acesteia se va risipi. Atunci nu mai putem lupta; după trecerea acestei vieţi, nu mai putem neguţători; după ce s-a închis stadionul, nu mai putem fi încununaţi. Timpul de acum e timp de pocăinţă; acela, de judecată! Timpul de acum e timpul luptelor; acela al cununilor! Timpul de acum e timp de osteneală; acela de odihnă! Timpul de acum e timp de muncă, acela de răsplată! Să ne gândim că am fost cumpăraţi cu sânge scump Deşteptaţi-vă, vă rog, deşteptaţi-vă şi să ascultăm cu râvnă cele spuse! Am trăit cu trupul, să trăim şi cu duhul! Am trăit în plăceri, să trăim şi în fapte de virtute! Am trăit în trândăvie, să trăim şi în pocăinţă! „Pentru ce te trufeşti, tină şi cenuşă?“ (Sirah 10, 9). Pentru ce te mândreşti, omule? Pentru ce te făleşti? Ce nădăjduieşti de la slava lumii şi de la bogăţie? Să ne ducem la morminte, vă rog, şi să vedem tainele de acolo. Să vedem pe om descompus, oasele roase, trupurile putrezite. Gândindu-ne la acestea, fraţilor, şi aducându-ne aminte de ziua noastră cea din urmă, să ne întoarcem, cât mai avem timp, de pe calea noastră cea rătăcită. Am fost cumpăraţi cu sânge scump (I Petru 1, 18-19), pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a arătat (Baruh 3, 38). (texte selectate din Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur)