Nevoia de religie din lumea de azi

Dintotdeauna şi peste tot, omul şi-a exprimat o anume nelinişte, indiferent de forma pe care a îmbrăcat-o: existenţială, culturală, locală sau personală. De cele mai multe ori, remediul a fost şi a rămas religia, prin credinţa, practicile şi mijloacele proprii, menite să aducă alinare. De altfel, întreaga literatură sacră a marilor religii relatează, deseori, episoade de teamă şi zbucium omenesc, prescriind totodată moduri în care asemenea suferinţe şi nelinişti pot fi alinate. Întremarea sufletească a fost şi este un element comun tuturor religiilor, dincolo de diversitatea problemelor cu care s-au confruntat sau se confruntă oamenii. Indiferent de alte preocupări prezente într-o religie sau alta, menirea comună tuturor religiilor rămâne cultivarea şi întreţinerea credinţei într-un Dumnezeu, într-un Absolut şi, prin aceasta, asigurarea unei linişti sufleteşti şi a unui anume confort interior, mai important decât orice altceva în această viaţă.

Legea nu mai impune oamenilor comportamentul moral

Lucrul acesta e cu atât mai necesar în societatea contemporană. Trăim într-o lume tot mai pregnant pluralistă, atât în plan cultural, cât şi religios. În Occident, acest fapt îşi are explicaţia, cel puţin parţial, în fenomenul migraţiei. Asemenea migraţii au contribuit, de altfel, la formarea statelor nord-americane; tot la fel, însă, Marea Britanie, ţările Europei continentale, precum şi unele părţi din America Centrală şi de Sud au fost atinse de acest fenomen. Efectul principal al migraţiilor a fost crearea unei noi diversităţi etnice şi religioase între hotarele statelor-naţiune. Chiar şi în zone unde acest fenomen nu s-a produs, a avut loc un proces de difuziune religioasă; aşa se explică faptul că, în multe ţări asiatice, de pildă, există minorităţi religioase creştine sau musulmane, iar în cadrul acestor minorităţi se pot distinge numeroase comunităţi şi grupări, diferite între ele. Existenţa acestui pluralism religios e mai degrabă o regulă decât o excepţie; acest lucru e valabil în cazul creştinismului, budismului şi hinduismului. Atitudinea acestor confesiuni, mişcări, curente, comunităţi etc. poate fi de a se ignora, pur şi simplu, una pe cealaltă, însă de cele mai multe ori ea este una de neîncredere, câteodată de rivalitate, competiţie sau chiar ostilitate reciprocă abia mascată.

Într-un alt plan, societatea în care trăim ne oferă şi alte surprize; de pildă, legislaţia vizează în principal relaţiile sociale, în timp ce problemele morale strict personale tind să iasă de sub incidenţa legii. Într-o foarte mare măsură, legea a încetat să mai caute să impună oamenilor un anume comportament moral. Numeroase acte, dar în special cele cu caracter sexual, care odinioară cădeau sub incidenţa legii, au încetat să mai prezinte interes pentru autorităţi. Pe de altă parte, astăzi, părinţii nu se mai ostenesc să le transmită copiilor atitudini şi principii de viaţă bazate pe religie, care ar putea, mai târziu în viaţă, să-i ajute să se orienteze din punct de vedere moral. Dimpotrivă, religia este invocată tot mai puţin din perspectiva comportamentului moral. Atitudinile morale, mai ales în rândul tinerilor, sunt dictate mai degrabă spontan, în funcţie de instincte, de percepţia a ceea ce li se oferă exclusiv aici şi acum. E vorba de un hedonism modernist, care nu are nimic în comun cu valorile religios-morale.

Odinioară, între altele, rostul religiei era acela de a întări conştiinţa identitară a credincioşilor şi oamenilor în general. Din păcate, astăzi, lucrurile nu mai stau la fel. Deşi credincioşii şi comunităţile cărora aparţin caută în religie confirmare şi sprijin pentru credinţa şi convingerile pe care le au, statele-naţiuni moderne nu se bazează pe legitimările religioase înscrise în constituţiile lor. Ba mai mult, majoritatea societăţilor din statele moderne împărtăşesc concepţii eminamente seculare. Multe din statele mai vechi au abrogat legile care acordau un loc privilegiat unei religii anume, în vreme ce multe alte state mai noi sunt fondate nu doar pe filosofii seculare, ci explicit atee.

Rutina slujbelor religioase şi senzaţionalul TV

Într-o lume tot mai secularizată ca cea de azi, virtuţile care izvorau dintr-o credinţă vie şi puternică nu se mai regăsesc. Sistemele de supraveghere electronică şi bazele de date au înlocuit, în mare măsură, grija faţă de semeni şi virtuţile adânc înrădăcinate, precum cinstea, omenia, hărnicia, bunăvoinţa, responsabilitatea etc. Fireşte, sistemele de supraveghere electronică sunt costisitoare, dar omul „ultra-modern“ a ajuns la un asemenea nivel de dependenţă faţă de tehnică, încât e de presupus că este întotdeauna mai uşor să dezvolţi tehnici noi decât să te întorci la educaţia morală şi religioasă din trecut.

Una dintre problemele importante cu care se confruntă religia în societatea modernă este aceea că slujbele religioase, cultul în ansamblul său, sunt, în mod necesar, repetitive şi trebuie să fie recurente pentru a întări şi a reînnoi în credincioşi iubirea faţă de Dumnezeu şi pentru ca religia să-şi poată îndeplini funcţia de a le oferi oamenilor mângâiere şi îmbărbătare. Or, în ziua de azi, când munca a devenit aproape o rutină, există o tendinţă accentuată, susţinută şi de industria de divertisment, ca oamenii să caute în timpul lor liber mai multă desfătare şi noutate. Evident, este extrem de greu pentru industria de divertisment, de exemplu pentru televiziune, să fie un izvor nesecat de senzaţional, de distracţii şi de noutăţi - ceea ce şi explică în parte promovarea de materiale care se adresează din ce în ce mai mult instinctelor biologice primare. În acelaşi timp, trebuie recunoscut faptul că religia, ca formă de mângâiere şi comuniune a oamenilor şi între oameni, se regăseşte azi într-o competiţie tot mai ingrată cu ofertele comerciale de „petrecere a timpului liber“, care pretind că le oferă oamenilor materiale şi experienţe noi.

Societatea contemporană secularizată funcţionează fără a ţine seama prea mult de instituţiile religioase sau orientările religioase ale oamenilor. Însuşi faptul că religia este opţională, că există libertate religioasă, arată că religia nu influenţează direct ordinea socială. Chiar şi pentru ţările în care există încă foarte mulţi credincioşi, se admite îndeobşte că a avut loc, totuşi, un proces de secularizare. În consecinţă, sistemul social funcţionează fără o protecţie şi legitimare religioasă; o mare parte a populaţiei caută doar ocazional sprijin în religie, iar unii nu apelează la ea niciodată.

Cu toate acestea, dincolo de ignorarea rolului şi rostului religiei, se vede limpede că modul de funcţionare a societăţii contemporane este foarte deficitar. Problemele din societatea modernă se amplifică tot mai mult. Creşterea ratei criminalităţii, a vandalismului, a nevrozelor şi a altor tulburări psihice, a divorţurilor, a consumului de droguri, a alcoolismului, a individualismului, suicidurilor, ne conving în mare măsură că societatea contemporană e mai mult decât vulnerabilă; la un moment dat, ea poate chiar sucomba.

Colapsul iminent al societăţii fără Dumnezeu

Consecinţele negative ale conflictului existent în societatea contemporană între religie şi secularism/raţionalitate se fac deja simţite. Există semne, chiar dacă diferite, care se manifestă de la o societate la alta. În Marea Britanie, grevele şi absenteismul, ca şi manifestările de vandalism şi huliganism, sunt fenomene larg răspândite. În America, se resimte o nepăsare faţă de categoriile sociale sărace sau dezavantajate, violenţa a devenit un fenomen obişnuit, extrem de răspândit, iar viaţa civică şi publică au o înfăţişare amorfă, impersonală. În alte ţări se observă o indiferenţă totală faţă de mediul înconjurător şi o lipsă de preocupare pentru protejarea resurselor naturale etc.

Din păcate, înseşi resorturile care susţin religia, cultura umanistă şi estetică a unui popor sunt tot mai mult sacrificate în numele eficienţei şi progresului, deşi acest lucru va conduce, în cele din urmă, la o sărăcire extremă a vieţii sociale sub toate aspectele ei. Dacă, într-o societate, omul nu mai ştie aproape nimic despre Dumnezeu, despre virtuţile fundamentale care trebuie să-l caracterizeze, dacă oamenilor nu li se insuflă un sentiment de siguranţă care să ajungă dinspre Dumnezeu spre societate, s-ar putea să vină ziua în care se va constata că, dintr-un motiv sau altul, sistemul nu mai funcţionează, pentru că oamenilor le lipseşte dispoziţia fundamentală „de a se dărui“ unul pentru celălalt, spre binele tuturor. Atunci, cu adevărat, va fi absolut necesară o reîntoarcere în trecut, spre valorile religios-morale aproape uitate, dar atât de actuale.