„Nimic nu întăreşte aşa de mult vieţuirea noastră ca dragostea dintre bărbat şi femeie“

Dintr-un singur Adam a făcut să odrăslească tot neamul omenesc, strângându-l cu această legătură puternică, pentru ca să nu se despartă şi să se risipească. Şi vrând să unească pe oameni şi mai mult, nu a făcut să ne însurăm cu surorile sau fiicele noastre, ca nu cumva să ne întoarcem dragostea doar către unii şi astfel să ne despărţim, în alt chip, de noi înşine.

Pentru aceea a zis: „Cel Ce i-a făcut de la început, bărbat şi femeie i-a făcut“. Mari rele se nasc din aceasta, dar şi mari bunătăţi: şi pentru casele noastre şi pentru cetăţi. Că nimic nu uneşte şi întăreşte aşa de mult vieţuirea noastră ca dragostea dintre bărbat şi femeie. Pentru această dragoste mulţi au luptat cu armele, pentru ea şi-au dat sufletele. Şi nu pe degeaba mult s-a sârguit şi Pavel pentru acest lucru, atunci când a zis: „Femei, supuneţi-vă bărbaţilor voştri ca Domnului“. Ce înseamnă asta? Că, dacă în unire de gând vor trăi aceştia, şi copiii cresc bine, şi casnicii trăiesc în bună rânduială, şi vecinii se bucură de linişte, şi prietenii şi rudele. Dar dacă vieţuiesc altfel, toate se întorc cu susu-n jos şi se tulbură. Şi, după cum, dacă generalii sunt în pace unii cu alţii, toate oştile le urmează cu bună cuviinţă, iar dacă sunt tulburaţi, toate se strică, aşa şi aici. Pentru aceea „femeile - zice - să se supună bărbaţilor lor ca Domnului“.

O, dar cum a zis altundeva: „Dacă nu se va despărţi cineva şi de bărbat şi de femeie nu poate să-Mi urmeze“? Dacă trebuie să se supună bărbatului ca Domnului, cum zice să se despartă de bărbat pentru Domnul? De bună seamă, este absolut necesar să se supună bărbatului, însă particula „ca“ nu are peste tot înţelesul de „egalitate“. Aici ea are acest înţeles: „ca unele care ştiţi că slujiţi Domnului“. Iar acest lucru se poate vedea şi din altă parte, unde zice: „chiar dacă nu vă supuneţi din pricina bărbatului, însă faceţi-o mai cu seamă pentru Domnul“; sau alt înţeles: „când te supui bărbatului, fii convinsă că slujeşti Domnului“.

Căci, dacă cel care se împotriveşte acestor stăpânii vremelnice se împotriveşte, de fapt, rânduielii lui Dumnezeu, cu cât mai mult nu se împotriveşte cea care nu se supune bărbatului? Aşa a vrut - zice - Dumnezeu dintru început.

Să socotim deci pe bărbat că are locul capului şi femeia pe cel al trupului. Iar aceasta o arată şi din cuvinte precise, când zice: „Bărbatul este cap al femeii, după cum şi Hristos al Bisericii şi însuşi este Mântuitor al trupului, însă, precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor întru totul“. Zicând că bărbatul este cap al femeii, după cum Hristos al Bisericii, a adăugat: „şi însuşi este mântuitor al trupului“, căci capul este mântuirea trupului său. Deja mai dinainte a rânduit amândurora - şi bărbatului şi femeii - purtarea de grijă şi temelia iubirii, fiecăruia împărţindu-i ceea ce i se cuvine: bărbatului cârmuirea şi purtarea de grijă, iar femeii supunerea. (Sf Ioan Gură de Aur, Omilii)