Norocul generalului

Fiecare dintre noi a invocat atunci când a avut o reuşită norocul. Părerile în ceea ce priveşte norocul variază de la o societate la alta. În Antichitate, zeiţa destinului şi a norocului era Tyche la vechii greci şi Fortuna la romani. Chiar şi acum comentatorii sportivi spun că Fortuna i-a zâmbit câştigătorului, adică celui care a învins în competiţia respectivă. Biserica noastră crede în voinţa lui Dumnezeu, şi nu în noroc, atunci când vine vorba de influenţa acestuia în evenimentele viitoare. Istorioara de astăzi vine să demonteze această superstiţie potrivit căreia dacă norocul şi nu altceva aduce izbânda. În timpul unei bătălii cruciale, un general a hotărât să atace, cu toate că armata sa era cu mult depăşită numeric de cea inamică. El era încrezător în victorie, dar oamenii săi erau cuprinşi de îndoială. În drum spre câmpul de luptă s-au oprit la un altar. După ce s-a rugat împreună cu soldaţii săi, generalul a scos o monedă şi a zis:

„Voi arunca acum moneda. Dacă se va nimeri cap, vom câştiga, dacă va fi pajură, vom pierde. Acum e momentul ca să ni se hotărască soarta. Să vedem care ne va fi norocul!“

Zis şi făcut. A aruncat moneda în aer. Toţi aşteptau cu nerăbdare să vadă ce le-a hotărât soarta. A ieşit cap. Soldaţii au răsuflat uşuraţi. Plini de încredere, au atacat armata inamică şi au ieşit victorioşi.

După bătălie, un locotenent remarca: „ Ce e scris, în frunte ţi-e pus! Nimeni nu poate schimba destinul!“

„Într-adevăr!“ i-a replicat generalul şi i-a arătat locotenentului moneda. Aceasta avea inscripţionat capul pe ambele părţi. (Augustin Păunoiu)