O carte în țesătura Lumenului

Orașele noastre mai mici, târgurile de odinioară, au fost sortite de Dumnezeu să fie sălaș de cărturari și înțelepți. Nu mulți la număr, dar destui ca să pună peste viața așezării sigiliul de vatră spirituală, una cu semnele sacralității. Un astfel de topos este orașul Huși. Altădată, când descindeam în orașul dintre vii, adică în cuibarul dealurilor cu horbotă de podgorii și măreție de întruchipări piramidale, viețuia aici în deceniile șase și șapte ale veacului trecut o asemenea figură de om înzidit în universul cărților, sorbindu-le învățătura și așternând la rându-i mărgăritarele slovelor pe pagini de viitoare bucoavne. Acest anahoret pogorât ca din istoriile lui Umberto Eco ale romanului „În numele trandafirului”, dascăl de vocație, meșter al cuvântului, poet, plăsmuitor de har al atmosferei cărturărești într-un spațiu ce-și pierduse această carismă, se numea Ion Alexandru Angheluș. Casa lui era un mirabil templu al culturii. Catedra de română, pe care o onora cu eclatanță și devoțiune la prestigiosul Liceu „Cuza Vodă”, avea altitudine academică. Din 1975 lui Ion Alexandru Angheluș i s-a alăturat un alt spirit ziditor, Theodor Codreanu. După ce predase la mai multe școli rurale din județul Vaslui, acest eminent dascăl a devenit și el profesor de română la ilustrul liceu hușean. Împreună cu Ion Alexandru Angheluș, cu soția Lina, el a format o troică de veritabili magiștri, care au modelat admirabil minți și suflete tinere, dăruindu-le culturii înalte în lumina credinței. În 1986 minunatul Ion Alexandru Angheluș a suit la ceruri și misiunea conservării și sporirii acestui climat al spiritualității elevate în acest colț de țară a fost împlinită cu vitejie, prestanță, profesionalism și iubire de Theodor Codreanu și soția sa Lina.

Statura intelectuală a profesorului hușean s-a ridicat spre sferele cele de sus ale culturii naționale. Studiile sale temeinice despre Eminescu, riguros documentate, propunând judecăți critice cu accente originale, într-o rostire viguroasă și adeseori polemică, o polemică pusă în slujba adevărului revelat, l-au impus pe Theodor Codreanu ca pe unul dintre reputații noștri eminescologi. Criticul și istoricul literar de la Huși s-a consacrat și ca un apărător fervent, cu argumentele solide întotdeauna, al valorilor naționale, în centrul cărora se află, ca o componentă esențială a identității naționale, Ortodoxia Românească. S-a întâlnit în acest nobil misionarism cu Episcopia Hușilor, reînființată în 1990, în lăuntrul căreia s-a simțit ca unul care, aidoma Eminescului, trăiește credința. E afin mai cu seamă cu Episcopul aflat azi în acest scaun istoric, PS Ignatie al Hușilor. Alături de acesta a conceput un program cultural și editorial menit a face din Episcopia Hușilor acel izvor de lumină și centru de iradiere pentru românii din dreapta Prutului, cum s-a manifestat mai ales în vremea ierarhului Melchisedec Ștefănescu. Unul dintre demersurile ce se circumscriu acestei direcții s-a materializat prin crearea revistei și a editurii „Horeb”, ce-și propune să cultive, potrivit viziunii Vlădicii Ignatie, „Terapia adevărului” spre a scăpa de „păcatul suprem - frica de adevăr”.

Sub egida acestei edituri, Theodor Codreanu a publicat în 2021 o carte în țesătura Lumenului, cu un titlu grăitor: „Taborice”. În studiile strânse în două substanțiale secțiuni ale cărții, „LUMEA-CA-LUMEN” și „ISPITE GNOSTICE”, ­elaborate de-a lungul a mai multor ani, Theodor Codreanu ni se înfățișează ca un gânditor aforistic în „Fragmente filocalice” și un cunoscător de adâncime al izvoarelor și hermeneut al tâlcurilor celor tainice. O probează cu elocvență eseurile despre Episcopul Melchisedec Ștefănescu, în a cărui gândire Theodor Codreanu descoperă similitudini cu vederea lui Mihai Eminescu privitoare la Ortodoxia Românească, ori cel dedicat Patriarhului Unirii, Miron Cristea, autorul unei teze de doctorat la Budapesta despre Eminescu, zămislitorul faimoasei definiri a poetului ca „Luceafăr al poeziei românești”, ierarh care are meritul de a fi eminescianizat Biserica. Verva analitică, pătrunzătoare până în miez, se etalează și în exegezele privitoare la personalitatea emblematică a cugetării ortodoxe, cea a părintelui Dumitru Stăniloae, reliefându-se privirea profetică a marelui învățat despre unitatea Europei, care nu poate avea, cum afirmase acesta încă din 1939 în „Telegraful român”, durabilitate decât construindu-se pe temelii creștine, pe drepturile egale ale tuturor popoarelor și pe iubirea propovăduită de Hristos. Eseistul Codreanu este interesat de acele puncte de vedere ce deschid perspective noi asupra unor concepte și realități ce păreau definitiv statuate. E edificatoare în această privință discutarea într-un eseu cuprinzător a unei judecăți critice referitoare la Constantin Brâncuși, pe care într-un album Patriarhul Daniel îl definește, cu solide susțineri argumentative, ca pe un „sculptor creștin ortodox” , punct de vedere îmbrățișat de Theodor Codreanu prin fine și nuanțate comentarii ce pun în lumină justețea și însemnătatea acestei noi percepții a operei părintelui modernității sculpturii universale.

Studiile cuprinse în „Taborice”, doldora de idei, bine articulate, cu armătura unui probatoriu impresionant, reprezintă un câmp larg și generos de exprimare a spiritului polemic al lui Theodor Codreanu, unul tăios, neiertător, dar situat mereu în matca civilității intelectuale și a disputei de idei. Măsura acestei înzestrări, una ce-l caracterizează pe Theodor Codreanu, o regăsim în toate paginile voluminosului op, dar mai cu seamă în amplul eseu „Creștinismul eminescian”. Autorul, mânuind cu dezinvoltură și pricepere floreta polemicii, e preocupat să restaureze adevărul pe de o parte, iar de pe alta să contureze coordonatele în jurul cărora se structurează creștinismul lui Mihai Eminescu. Înlătură cu demonstrații limpezi și convingătoare aserțiunile privind ateismul poetului și ia distanță față de tendințele, pe care le socotește exagerate, de a vedea în Eminescu un sfânt, ce trebuie canonizat. Crede că Eminescu, cel care a numit Biserica Ortodoxă „Maica poporului român”, a fost un religios și că a stat față în față cu „Blândul Nazarinean”, după zicerea lui Mircea Eliade. Creștinismului eminescian Theodor Codreanu îi găsește o formulare memorabilă: „Eminescu arheul este expresia stării treimice”. Poetul, e de părere autorul, aidoma altor exegeți, vine spre Dumnezeu dinspre filosofie și împacă știința cu religia, înțelegând că fără credință nu poate exista nici adevărul științific. Eminescu, afirmă Codreanu, și-a dorit și a fost „un creștin la puterea a 10-a”.

Acestui concept ideatic se subsumează și lucrarea cărturărească a lui Theodor Codreanu, ce transpare pilduitor și în paginile acestei cărți, o mărturisire de credință. Citind volumul, ni se dezvăluie omul de carte, de condei, gânditorul și credinciosul. Acesta din urmă e un luptător cu arma cuvântului. Strădaniile sale ca membru al Adunării eparhiale a Hușilor și al Adunării Naționale Bisericești vizează apărarea valorilor Ortodoxiei Românești, ce-s fundamente ale spiritului național. Theodor Codreanu s-a distins ca un veritabil misionar, unul care merită din plin lauda noastră. E o binecuvântare că oameni ca el sunt la datorie în postura de luminători în așezări de dimensiunea Hușilor de azi. Pulsează în asemenea locuri ca un ochi al lumii ca Lumen.