Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
O chestiune de diplomaţie
Suntem într-o situaţie delicată. Tocmai ne-a fost refuzată intrarea în spaţiul Schengen. De către Franţa şi Germania, din diverse motive. Nu are rost să comentăm motivele. Ele sunt adevărate în sine, dar nu au neapărat legătură directă cu decizia celor două state de a ne amâna accesul în zona Schengen.
Este acest lucru un capăt de ţară? Suntem privaţi de ceva ce meritam? Răspunsul este negativ în ambele cazuri. Nu este o nenorocire mare această amânare şi nici nu meritam să fim primiţi automat în această zonă. De călătorit putem călători liber, restricţiile pe piaţa muncii nu sunt legate de aderarea la zona Schengen, mărfurile şi capitalul circulă liber. Pe de altă parte, aderarea la zona Schengen presupune pe lângă îndeplinirea unor condiţii tehnice, legate de supravegherea poliţienească a frontierelor, şi acordul unanim al ţărilor membre. A te conforma strict tehnic nu aduce automat acceptarea ta în acest club. Pentru a fi acceptat trebuie să prezinţi şi garanţii de securitate care se extind dincolo de echipament şi numărul de poliţişti de frontieră. Iar garanţiile de securitate sunt o chestiune în esenţă subiectivă, arată cât de mult au încredere viitorii tăi parteneri în tine. E ca o căsătorie, poţi fi tânăr, frumos, cu casă şi maşină, cu slujbă bună, dacă fata pe care o curtezi nu are încredere în tine, nu te poţi căsători. Nu o poţi obliga să îşi schimbe părerea spunându-i că greşeşte că nu te ia de bărbat, pentru că TU vrei să te însori cu ea şi TU trebuie să o convingi că acceptându-te câştigă şi ea ceva. Dacă te respinge, atunci trebuie să cauţi altă cale de a-i câştiga încrederea, nu să o cerţi, pentru că rişti să fii respins şi a doua oară oricât de mult te-ai strădui să-ţi îmbunătăţeşti situaţia. România şi Bulgaria sunt în această situaţie. Clubul la care doreau să adere nu doreşte încă să le primească. Pentru diferite motive, repet: motivele sunt de fapt irelevante, ce este relevant este capacitatea celor două ţări de a câştiga încrederea viitorilor parteneri. Aici însă drumurile celor două ţări se despart. România îi acuză pe membrii clubului că au standarde duble şi că o discriminează. Bulgaria spune că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a recupera neajunsurile şi a arăta că reţinerile sunt nejustificate. Întrebarea este care strategie va duce la câştigarea încrederii? Cea românească sau cea bulgărească? Revin cu precizarea, România nu are nimic de pierdut esenţial din amânarea aderării la Schengen, tot acest balet este de fapt un exerciţiu de testare a încrederii şi a angajamentului ţărilor candidate pentru un set de valori şi viziuni despre ce înseamnă un spaţiu comun de securitate. Chiar dacă România nu ar avea nimic să îşi reproşeze în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru aderare, ceea ce ştim că nu este cazul, strategia cea mai bună de a depăşi acest moment nu este cea a confruntării, ci a diplomaţiei şi a politeţii. Chiar nedreptăţiţi dacă am fi fost, am fi câştigat mai mult cu vorba bună decât cu reproşurile. În definitiv este vorba de a şti să înfrunţi bărbăteşte o realitate neplăcută şi de a dovedi celui care te acuză chiar şi pe nedrept că eşti capabil să faci faţă unei provocări şi că poţi proba prin fapte că acuzaţiile nu se susţin. Încrederea este un bun foarte scump, se câştigă greu, se pierde uşor şi, odată pierdută, infinit mai greu se poate recâştiga. Şi despre încredere e vorba în chestiunea aderării, nu despre echipamente, calculatoare, arme sau maşini. Iată de ce avem nevoie de diplomaţie, pentru că fără ea nu vom câştiga încrederea care să facă posibilă recunoaşterea eforturilor noastre.