O lume singură cu mii de „prieteni“

De curând mi-am deschis un cont pe Facebook. Gratuit, fără mare efort, am devenit unul dintre utilizatorii celei mai cunoscute reţele electronice de „socializare“. Creat la Harvard, de şi pentru studenţi, site-ul Facebook a reuşit în cei peste cinci ani de dezvoltare să intre în topul cronografelor mundane. Odată înscris, eşti invitat (desigur, la persoana a II-a singular) să-ţi completezi profilul, adăugând în căsuţe speciale un număr de informaţii personale. Astfel, intri într-o reţea de socializare, adică începi procesul de integrare într-o anumită comunitate. După ce te-ai definit prin acest chestionar public, eşti iniţiat în scopul prezenţei tale în reţea: „identificarea şi alcătuirea unui grup de prieteni“. Eşti şi ajutat... Un motor de căutare îţi propune primii prieteni, anume, cei din adresa ta de e-mail.

Am zice că nu e nimic rău. Într-o societate de solitari, ne-am gândi că aceste oaze de întâlnire sunt bine-venite, mai ales că te poţi conecta la ele de oriunde te-ai afla pe mapamond. Poate că nu aş fi scris nimic despre Facebook dacă nu aş fi întâlnit, pe acelaşi internet, serviciile unei firme australiene (uSocial.net) care pentru numai 197 $ îmi oferea 1000 de prieteni în lista din contul Facebook, iar pentru promoţionalul preţ de 1680,30 $, nu mai puţin decât 10.000 de prieteni (sic!).

Prietenia a devenit astăzi ambalajul care face vandabil un produs. A bea o anumită marcă de bere sau a socializa cu prietenii în contul minutelor incluse în abonamentul de telefonie mobilă sunt doar câteva dintre sintagmele reclamelor ce nuanţează dinamica pieţei de consum.

Relaţia de prietenie de tip networking este în fapt una generică, pentru că mulţi dintre cei din lista propusă nu sunt decât colegi sau cunoscuţi. În profunzime luând lucrurile, prietenia nu este o relaţie socială. Ea se încadrează între legăturile interumane individuale şi excepţionale care, pe lângă preţuirea reciprocă, transformă pe cel de lângă tine într-un alter ego.

S-a scris mult despre prietenie, dar, ca toate lucrurile mari, aceasta nu a fost definită, ci doar descrisă. Au scris Aristotel şi Cicero, iar în literatura patristică magistral este Sfântul Ioan Gură de Aur. Dintre exemplele biblice ce rezumă în fapt condiţia prietenilor l-aş aminti pe cel al relaţiei dintre David şi Ionatan, emoţionant descris în I Regi, capitolele 18-20. În Noul Testament, Mântuitorul Hristos îi numeşte pentru prima dată pe Apostoli „prieteni“ înainte de patima Sa şi numai după Cina cea de Taină şi spălarea picioarelor. În această cuvântare de despărţire, El îi ridică de la statutul de ucenici la cel de prieteni. Şi încă un amănunt: Iuda nu se mai afla în ceată. A avut pri-vilegiul de a fi tratat ca ucenic, dar niciodată nu a fost numit prieten de către Hristos.

Având ca reper cele scrise de teologia creştină sau de filosofia antică privitor la prietenie, te poate surprinde şi chiar deranja să ţi se vândă liste de prieteni, sau să fii obligat să denumeşti generic „prietenie“ orice relaţie personală. Pavel Florenski, cunoscut teolog şi filosof, într-o scrisoare despre prietenie, scria că pentru un creştin „fiecare om este aproapele său dar nici pe departe nu-i sunt toţi prieteni“. Prietenia nu poate fi o formă de deghizare, nu se poate mima sau imita; ea ţine de criteriile inimii. Nu doar întâlnirile conjuncturale, impresiile şi sărbătorile vieţii îl recomandă pe prieten, ci el se raportează la întreaga realitate a vieţii. Termenul „prieten“ are ceva sfânt, care nu permite profanarea prin supralicitare, cu atât mai puţin prin multiplicare în progresie aritmetică. Prietenul nu este un simplu nume din lista ta, ci un om al tău, care nu te cunoaşte doar după nume şi adresă. E drept că poţi trece prin viaţă fără să-l găseşti, dar Facebook, cu toată lista de „chipuri“, nu îţi va umple acest gol...