O sută de ani de la martiriul Sfinților Romanov

Gloanţele ucid. Aduc multă durere, ne amintesc de atrocităţi, de războaie, de lacrimi, de nesfârşite crime şi imensă suferinţă. În preajma zilei de 17 iulie acest lucru este mai uşor de înţeles pentru Biserica Ortodoxă Rusă, căci în această zi, acum o sută de ani, a pătimit Sfântul Nicolae al II-lea Romanov, ultimul ţar al Rusiei, împreună cu Sfânta Alexandra, soţia lui, şi cei cinci copii ai lor. Oricare ar fi locul ocupat în istorie de Nicolae al II-lea, asasinarea lui şi a familiei sale rămâne o înfricoşătoare lecţie a istoriei, confirmând totodată că sfinţenia poate veni uneori şi prin gloanţe.

Familia Romanovilor datează ca dinastie domnitoare în Rusia din anul 1613. Nicolae al II-lea, fiul cel mare al țarului Aleksandru al III-lea, s-a născut la Ţarskoe Selo, actualmente oraşul Puşkin, pe 6/18 mai 1868, de sărbătoarea Sfântului şi Dreptului Iov, anticipându-se parcă răbdarea îndelungă, credinţa nestrămutată a acestui ţar, care a sfârşit dramatic, fiind răpus de gloanţe.

Nicolae era un om foarte credincios. Deşi considerat o fire boemă, prea paşnică pentru un viitor ţar, istoria prin meandrele ei l-a aşezat pe tronul plin de glorie al înaintaşilor. La 13 martie 1881, în urma asasinării bunicului său, Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit țarevici (moș­tenitor al tronului), iar tatăl său, țarul Alexandru al III-lea, suveranul întregii Rusii. Moartea prematură a acestuia a lipsit pe moştenitorul tronului de o pregătire temeinică în vederea conducerii vastului imperiu.

În treacăt să amintim că Alexandru al III-lea a murit pe braţele iscusitului său duhovnic, Ioan de Kronstadt, la Livadia. Abia împlinise 47 de ani. În anul 1894, Alix Victoria Melena Louise Beatrice, fiica Marelui Duce de Messen şi Darmstadt, Ludovic al IV-lea, devine soţia ţarului Nicolae al II-lea. În urma botezului ortodox, Alix s-a numit Alexandra. Familia nou formată a avut cinci copii, crescuţi cu multă evlavie faţă de valorile Ortodoxiei.

Domnia lui Nicolae al II-lea s-a desfășurat pe fundalul intensificării mişcărilor revoluţionare, naţionaliste şi fanatice, cărora li s-au opus acţiunile represive ale statului rus. Înfrângerea din războiul ruso-japonez (1904-1905) şi revoluţia din 1905-1907 au şubrezit mult Rusia ţaristă. Alături de puterile Antantei, Rusia, cea mai întinsă ţară din lume, intră în Primul Război Mondial. Înfrângerile şi pierderile de pe front, dezastrul economic şi moral al ţării au dus la scăderea drastică a autorităţii imperiale şi a popularităţii dinastiei, atât în rândul maselor, cât şi în acela al marii aristocraţii ruse. Așa-numita revoluţie burghezo-democratică din februarie 1917 îl sileşte pe Nicolae al II-lea să abdice pe 2/15 martie 1917. Cu actul său de renunţare la tron se încheie o istorie glorioasă a unei dinastii de peste trei secole care a marcat istoria, cultura, dar mai ales credinţa poporului rus.

Pe 8/21 martie, ţarul Nicolae este arestat împreună cu familia, impunându-i-se domiciliu forţat la Ţarskoe Selo, reşedinţa de vară a ţarilor. De aici membrii familiei imperiale sunt deportaţi la Tobolsk, o localitate foarte izolată din nesfârşita Siberie, unde sunt forţaţi să locuiască într-o clădire insalubră. După revoluţia din octombrie 1917, au fost duşi la Ekaterinburg, aceasta fiind ultima lor reşedinţă, înainte de a fi împuşcaţi, lucru întâmplat în ineluctabila noapte de 16-17 iulie 1918.

Noaptea martiriului

Bolşevicii, conduşi de Lenin, au alcătuit un plan mişelesc de asasinare a ţarului şi a întregii sale familii. Faptele s-au desfăşurat atât de repede, încât ai impresia că au fost decupate din­tr-un film absurd. Plutonul de execuţie, condus de Iacov Iurov­ski, a descins în încăperea unde erau aruncați viitorii martiri. Faţă în faţă cu împăratul stătea Iurovski, care a citit mişeleasca sentinţă. Rostind ultimul cuvânt, înşfacă arma din buzunar şi trage drept în faţa neajutoratului ţar. Se aud ţipetele femeilor. Ţarina Alexandra şi prinţesa Olga îşi fac semnul crucii, după care şi ele cad secerate de necruţătoarele gloanţe. Se continuă măcelul; se mai trag câteva focuri, chiar şi atunci când toţi sunt căzuţi la podea. Alexei, cel care trebuia să asigure continuitatea dinastiei, zăcea ciuruit de gloanţe. Ca să fie sigur că nu mai trăieşte, Iurovski se apropie şi trage încă trei cartușe care-i sfredelesc pieptu-i regal. La finalul abominabilului masacru s-a auzit rostindu-se: „Acum sunt morţi cu toţii!” O noapte dramatică şi neuitată, căci fiorul morţii a lovit înspăimântător. Au fost ucişi: ţarul Nicolae al II-lea, ţarina Alexandra Feodorovna şi copiii, cele patru prinţese: Olga (22 ani), Tatiana (20 ani), Maria (18 ani), Anastasia (16 ani) şi ţareviciul Alexei (14 ani), iar împreună cu dânşii au mai fost nimiciţi patru dintre însoțitorii familiei regale.

După ce i-au omorât, ucigaşii au încărcat victimele în maşină şi le-au scos din oraş. Ajungând în mijlocul pădurii, unde se afla o mină în formă de fântână, numită „groapa Ganina”, au incinerat trupurile, iar ceea ce focul nu a putut mistui a fost stropit cu acid sulfuric şi apoi îngropat. Au pus pământ în groapă, după care au aşternut câteva vreascuri şi cu o maşină militară au tasat pământul pentru a nu se mai cunoaşte locul care a primit în măruntaiele sale atâtea trupuri nevinovate, prin venele cărora curgea sânge împărătesc.

Este interesant de amintit faptul că, tocmai în acel an, Biserica Ortodoxă Rusă a instituit Sărbătoarea Sfinţilor Ruşi, gramată pe care ţarul o salutase cu multă recunoştinţă şi pietate. Nu avea de unde să ştie că el însuşi, alături de cei dragi ai familiei sale, vor fi cinstiţi odată cu mulţimea sfinţilor lui Dumnezeu plămădiţi pe pământ rusesc.

Trupurile familiei împărăteşti au zăcut în uitare şi ignoranţă până în iulie 1991, când s-a aprobat exhumarea lor pentru începerea procesului de identificare a relicvelor, care a durat până în 1994. La 17 iulie 1998, la exact 80 de ani de la masacru, rămăşiţele pământeşti ale Romanovilor au fost înmormântate în cadrul unei impresionante ceremonii religioase la Catedrala Petro-Pavlovsk din Sankt Petersburg, cripta casei regale ruseşti, la care participaseră: arhierei, preoți, călugări și o mare de credincioși. Cu prilejul ceremoniei a fost purtată în chip solemn o icoană pictată a familiei Romanovilor, care au suferit moarte martirică. Potrivit unui ziar central, Mesagerul rus, în timpul procesiunii, pe chipurile martirilor înfățișați pe icoană au apărut pete sângerii. Sub privirile miilor de pelerini, culorile deveneau mai pronunţate, iar icoana împrăștia miros de bună mireasmă.

La data de 4 august 2000, ţarul Nicolae al II-lea împreună cu familia sa au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Rusă, fiind trecuţi în calendar drept cuvioşi supuşi pătimirii, cu zi de prăznuire 17 iulie.