Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Când se adună în mulţimi, oamenii reacţionează de obicei cu totul diferit faţă de momentele în care sunt singuri. Istoria a consemnat nenumărate acte de eroism venite din partea unor oameni aparent simpli, dar
Citeam zilele trecute o ştire despre un parc, rezervaţie naturală din California, cu arbori giganţi de sequoia, care împlineşte în acest an 100 de ani de la înfiinţare, şi mi-am adus aminte de senzaţia
Domnul Hristos Însuşi a vorbit de mai multe ori despre pătimirile Sale din Ierusalim. În Sfânta Evanghelie de la Ioan, avem cuvântul că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul Născut Fiul Său L-
Cum să se roage femeile măritate? Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Daţi-vă osteneala să faceţi astfel: dimineaţa, la pravila de rugăciune, faceţi aşa încât să vă opriţi cu luare-aminte
Nichifor Crainic a fost poet şi teoretician al „gândirismului“, al „ortodoxismului“, politician, ziarist, profesor universitar al Facultăţii de Teologie din Chişinău şi din Bucureşti, preşedinte al
Ştim foarte bine că Mântuitorul nu a fost, cu cinci zile înainte de a fi răstignit, pentru prima dată în Ierusalim. De ce atunci, anume această intrare a Sa în Ierusalim a produs atâta entuziasm, atâtea
▲ Este lumea reclamelor luminate de spoturi costisitoare, lume care te îndeamnă agresiv să te schimbi, să faci totul pentru a fi „ca lumea“ care ştie ce se poartă, ce se mănâncă, ce se be
Doamne, dă pâine celor ce au prea multă foame! şi dă-le foame de Tine celor ce au prea multă pâine! (Rugăciunea unui înţelept) Când simţi o foarte acută foame şi sete trupească, nu cauţi hrană
▲ Statisticile spun că numărul martirilor din secolul trecut l-a depăşit cu mult pe acela din primele veacuri ▲ Tot mereu vin veşti despre persoane care sunt ucise pentru credinţa lor. Ultimii despre care
cafas (turc. de la arab. kafas şi kafes): balcon închis pe jumătate, ca un pod deasupra pronaosului, în partea de apus din interiorul bisericii şi la care se urcă pe o scară fixă, situată în partea de nord a pr
Unde trebuie să se oprească grija părintească faţă de copii? Vă roade grija pentru copii, pentru bunăstarea lor familială, iar conştiinţa a ajuns să se răzvrătească împotriva acestei griji. Dacă
afecte naturale, sau patimi (gr. pathos-pathe = patimi): pasiuni specifice şi însuşiri proprii firii omeneşti, ireproşabile, care dacă nu sunt ţinute în limitele firii, pot introduce o stare de păcat şi pot
Ce să fac atunci când copilul meu nu mai ascultă? A le băga copiilor mintea în cap este o datorie pentru orice părinte, deci şi pentru dumneavoastră. De ce să vă temeţi ? Cuvântul spus cu dragoste nu înt
Tibetul, numit deseori „acoperişul lumii“, datorită înălţimii munţilor Himalaya, sau „ţara zăpezii“, a fost şi rămâne în conştiinţa europenilor şi occidentalilor, în general, o atracţie
▲ „Nu vreau neapărat să ajung cel mai bogat om din lume, nici măcar din România. Vreau, însă, să fiu cel mai bogat om din cimitir!“ ▲ În urmă cu câţiva ani, un om de afaceri din România - o
Aşadar, se cuvine să avem stăpânire şi asupra pântecelui. Căci educarea pântecelui este înlăturarea pasiunilor, iar înlăturarea pasiunilor este liniştea şi seninătatea sufletului, iar liniştea sufletului
O prietenă moldoveancă, adică de la Chişinău, se întreabă şi ne întreabă ce este cu datul prin băţ? Ce înseamnă de fapt? Nu că nu s-ar înţelege despre ce este vorba; dar cine, de ce şi cum dă (sau se
▲ „Vă putem poza câinii şi să punem pozele pe site-ul nostru. Poate îi adoptă cineva“ ▲ Într-o seară, pe neaşteptate, o ştire se loveşte sec de pereţii camerei: „O fetiţă a murit muşcată de
Soţul meu nu mă înţelege şi este foarte aspru. Cum să mă port cu el? Greu, greu! Da, vă este greu, dar altfel ce-aţi avea de răbdat ? Iar fără răbdare, nu este mântuire. Iată că Domnul, care vă
antifon (gr. to antifonon = răspuns la un verset psalmodic): antifoane se numesc acele cântări intercalate printre ecteniile din prima parte a Liturghiei catehumenilor; ele reprezintă resturi ale psalmilor 81, 82
De ce avem copii îndărătnici? Îmi pare rău că micuţa este capricioasă, însă e prea devreme pentru a prevesti rele pornind de la acest fapt. Poate că se va schimba pe neaşteptate... Să ştiţi că
Ca să mă apăr în această lume bolnavă, ca să pot rămâne copil, învăţ tabla înmulţirii. Întorcând pagina, am un motiv de bucurie. Pagina se aşteaptă să o umplu cu semne, cu gânduri încifrate... Nu
Problema creşterii şi răspândirii credinţei constituie o preocupare de primă importanţă pentru orice edificiu religios. Creştinismul conţine în corpul lui nu numai un summum de elemente doctrinare, de norme ş
▲ Nu se vorbeşte despre faptul că majoritatea celor plecaţi lucrează în Italia sau Spania „la negru“, adică nu au un contract de muncă ferm cu patronul străin, fiind plătiţi de acesta direct „din
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


